Înălțarea Sfintei Cruci | Taina Iubirii Răstignite

Înălțarea Sfintei Cruci | Taina Iubirii Răstignite

Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35

Aflarea Sfintei Cruci, de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în anul 328, şi a înălțării ei spre închinare credincioșilor, de către Sfântul Macarie al Ierusalimului, ne descoperă taina praznicului de astăzi.

Această sărbătoare a căpătat o importanță cu totul deosebită, deoarece partea cea mai mare a Sfintei Cruci a fost redobândită de către Împăratul Heraclie, de la perși, la data de 21 martie 629, chiar în săptămâna închinată Sfintei Cruci din Postul Mare. Ea este adusă la Ierusalim, unde este pusă spre închinare creștinilor de către Patriarhul Metodiu, ca mai apoi, în luna septembrie a aceluiași an, o parte din Sfânta Cruce, să ajungă la Constantinopol, unde este așezată cu fast spre închinare în Basilica Sfânta Sofia.

Crucea – taina ființării noastre

Crucea devine taina ființării noastre, energia care mișcă sensul existenței noastre ca și creștini, descoperindu-se a fi inima Raiului, a Bisericii, a vieții noastre și a întregii lumi. Crucea devine centrul universului, binecuvântând din belșug toată creația văzută și nevăzută. Crucea coboară raiul pe pământ, ca să gustăm din nou, nu din pomul cunoașterii binelui și a răului, ci din noul pom al vieții, care se arată a fi Crucea de viață dătătoare

Tot sufletul (re)născut din apă și din duh se află în taina Crucii şi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea ne închinăm ei, o punem în mijlocul bisericii şi devine taina ființării noastre, ca să fie spre mărturie ce înseamnă cu adevărat creștinismul – dragostea nemărginită răstignită pe Cruce.

Crucea e puntea spre viața cea veșnică care se dobândește cu rugăciune, cu jertfă, cu a muri sieși în fiecare zi, câte puțin, dar și lumii care ne înconjoară, ca să înviem întru Domnul.

Taina Crucii e ascunsă în taina Iubirii

Taina vieții creștine e un adevărat paradox, căci asumarea morții și renunțarea la propriul sine, prin moartea pe Cruce, aduce viață veșnică (prin dragoste), iar căutarea vieții efemere aici pe pământ (din egoism) aduce moartea veșnicului Adam (de căderea căruia nu reușim să ne despărțim). Evanghelia pecetluiește, încă o dată, mesajul atât de ferm al căii care duce la viață – tot cel voiește să-şi scape viața și ființarea şi sufletul, trăind cu și (doar) pentru sine, în cele din urmă va muri, pierzând viața. Tot cel ce știe să îmbrățișeze moartea, pierzând într-un fel viața, ca să o dea pentru Hristos, acela o va câștiga.

A fi creștin, înseamnă a învăța cu adevărat taina morții prin cruce – cu moartea pe moarte călcând, dobândim Viața! Suntem chemați să fim la școala celor care învață să moară sieși. Trăim cu și prin cruce, ca să învățăm să murim. Domnul ne învață de pe acum și aici, cum să murim lumii acesteia, ca să descoperim taina vieții care urmează să o moștenim.

Moartea (Domnului) aducătoare de viață, pe cruce, vindecă viața (omului) înveninată de păcat și aducătoare de moarte.

Crucea – cheia care deschide Raiul

Puterea crucii înseamnă să știm să mergem împotriva acestei vieți trupești și a acestei lumi efemere, ca în inima noastră să se nască o altă viață, o viață nemuritoare, o viață a slavei ce va să ni se descopere, o viață a luminii neapropiate a lui Dumnezeu, o viață a Împărăției viitoare.

Crucea devine cu adevărat pentru noi noul pom al vieții, iar viața noastră şi trupul nostru devin un nou Rai.

Crucea mântuitoare este, și atunci, când învățăm să luăm asupra noastră taina suferinței, să o îmbrățișăm şi să o punem în mijlocul ființării noastre, a vieții noastre, făcând din trupurile noastre pecetluite cu semnul Crucii, adevărate temple de sălășluire a lui Dumnezeu – biserici însuflețite a lui Dumnezeu celui Viu. Atunci, Crucea înflorește har nemăsurat, devenind pom al Vieții, al Bucuriei și al Mântuirii.

Să ne hrănim și noi, la acest popas duhovnicesc, din Taina Crucii de viață dătătoare!

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim!

† Atanasie de Bogdania