Părintele Petre Coman s-a născut la Buzău, pe data de 14 mai 1940, din părinții Gheorghe și Eugenia. Tatăl, ofițer inginer în Armata Regală, provenea din ramura veche a familiei Coman, din satul Dâmbroca, asigura familiei o stare bună – pentru o perioadă, au locuit la Focșani, zona Copou – dar va deceda în urma unui accident rutier și a unei operații dificile care, totuși, nu va reuși să îl salveze. Copii, Petre, de 10 ani, sora mai mare, Domnița, și mama, Eugenia, se vor afla deodată singuri și într-o situație economică total opusă, precară și foarte dificilă. În urma traumelor psihologice tragice și a îmbolnăvirii mamei, copii vor fi crescuți de bunica Marcela, în strada Popa Nan din București.
Situația economică dificilă și lipsurile (ne povestea, ca adolescent fiind, avea un singur rând de haine) au făcut ca, încă de tânăr copil, să muncească pentru întreținerea familiei prin diferitele zone ale orașului, cu distribuirea de alimente de la Cantinele sociale ale epocii.
Între anii 1955 – 1958, va urmări cursurile serale la Liceul profesional, în timp ce ziua muncea ca mecanic auto pe Bulevardul Magheru. În 1959, după absolvirea Liceului, condiția necesară care i-a fost impusă de grija și povățuirea unchiului său patern, părintele profesor Ioan G. Coman, va urma ca intern, între anii 1958-1962, Seminarul Teologic din București.
Perioada studiilor de teologie ne-au fost totdeauna descrise ca cele mai frumoase etape din viața sa, mai ales cea a Seminarului, iar amintirile bogate cu anecdotele vieții de seminarist se împleteau totdeauna cu savoarea împliniri unei vieți duhovnicești, a unei lumi spirituale paralele totdeauna prezente, a cărei importanță reieșea discret, dar permanent, din amintirile pe care le împărtășea nouă.
Purtarea de grijă a unchiului său, a părintelui profesor și rector al Facultății de Teologie, Ioan G. Coman, și a soției, d-na preoteasa Irina Vintilescu (fiica părintelui profesor Petre Vintilescu), au fost fundamentale pentru bazele unei vieți de prețuire a familiei, a culturii, în general, dar, mai cu seamă, a celei creștine și românești, sub aspectele ei cele mai frumoase și înălțătoare, pe care părintele profesor le transmitea nu numai studenților, ci și în familia sa. Totuși, acestea au presupus pentru tânărul student în același timp o mai mare severitate, deoarece statura părintelui profesor era înaltă și la propriu, dar și la figurat: examenele erau mai aspre, scuzele erau inexistente, stacheta era înălțată mai mult decât la ceilalți colegi. Ne povestea, cu haz, părintele cum, la început, a îndrăznit pe lângă mătușa Irina cu caietul de greacă, unde numai anumite verbe mai cunoscute erau subliniate spre a fi cercetat, i-a fost până la urmă înapoiat: dar cu puțin mai înainte de examen și cu toate verbele subliniate și cele mai grele.
Perioada seminarului este cea în care va cunoaște viitoarea soție Lucia, studentă la Facultatea de Inginerie, a prieteniilor formative, a lecturilor importante, a unei vieți în care studenții și profesorii se apelau cu „domnul profesor/student”, în timp ce în afară, atunci, se foloseau apelativele epocii.
Vacanțele de vară ale părintelui diacon Petre erau împreună cu unchiul Ion și mătușa Irina la mănăstirea Ciolanu, Cheia, Neamțu și Techirghiol. Ele au continuat deoarece și noi copii încă de mici ne aducem și acum aminte de acele vacanțe și de duhul lor, de serile unde conversațiile părinților profesori erau edificatoare și, mai ales, unde slujbele Vecerniei aveau acel duh al unei frumuseți cerești unice și împlinitoare, care ne-au rămas ca hrană și model al cultului ortodox pentru totdeauna.
Între anii 1962 – 1966, va urma cursurile Facultății de Teologie din București, în 1963 se va cununa cu d-na Lucia, iar de la 1964 la 1965 va fi cântăreț la biserica Slătari.
La 22 septembrie 1966, va obține Licența în Teologie. În tot acest răstimp frecventează mănăstirea Sfântul Antim, părintele Sofian și mulți alți părinți duhovnici legați de familie sau nu. În ianuarie 1967, se naște primul fiu, Ionuț, iar in 1969 fiica Irina Alina cu nașii, părintele Ion și Irina Coman.
Între anii 1967 – 1971, urmează și încheie cursurile de doctorat sub îndrumarea părintelui profesor Liviu Stan, iar din 1972 – 1974 va avea sarcina de Documentarist la Cancelaria Sfântului Sinod din București.
În 24 martie 1973, va primi hirotonirea de Prim Diacon la Catedrala Sfântul Spiridon din București.
Tânărul diacon avea o voce deosebită, dar iubirea muzicii bisericești nu era în sine, ci ea ascundea tocmai dragostea pentru cult, pentru Cel care inspiră și pentru Cel căruia îi era dedicată laudă.
Pe 13 septembrie 1974, diaconul Petre va fi hirotonit preot si duhovnic la parohia Sfântul Nicolae din Cartierul 23 August din București.
Părintele va urma cursuri de specializare în 1975, la Institutul Ecumenic Bossey, unde va sluji pentru românii din Elveția. La întoarcere, între anii 1978 – 1984, va fi numit paroh pe seama Parohiei Sfântul Nicolae din cartierul Malaxa. Tânărul preot paroh Petre se va găsi ani într-o parohie de 10 mii de suflete și împreună slujitor cu alți doi preoți pensionari sau în prag și cu experiență de slujire si de viată preoțească, dar și de suferință: unul dintre ei chiar cu experiența torturii și a închisorii. Părintele a avut darul de a-i armoniza pe amândoi, chiar fiind mai tânăr și a fost foarte iubit de colegii săi. În parohia sa, părintele era foarte iubit și prețuit: zi și noapte era la îndemâna oricui îi cerea ajutorul și, în același timp, totuși acasă parcă nu îi simțeam absența: știa să se împartă în așa fel încât casa, masa și familia sa fie respectate și să fie prezent ca tată, soț și preot.
Între anii 1982 – 1984, va fi membru al Consistoriului Eparhial din București. Slujirea părintelui a fost încununată de anumite distincții, printre care cea de Iconom Stavrofor (1985), Crucea Patriarhală (1997).
În 1984, a fost numit preot pentru Comunitatea ortodoxă română din Florența, în Italia, pe seama Parohiei „Înălțarea Domnului”, unde va sluji până în 2011, când se va muta la Domnul. Din 1988, va fi numit Bibliotecar la Facultatea Teologică Romano-catolică din Florența, Toscana.
Slujirea părintelui Petre în Florența a avut nenumărate roade nu numai în mica comunitate româna pe care a închegat-o și lărgit-o considerabil, întorcând pe mulți la credința strămoșească, dar și printre locuitorii orașului Florența, începând de la episcopii orașului, clerul în general, studenții de la „Facoltà Teologica dell’Italia Centrale” și simplii credincioși, iar în anii foarte dificili, de la început, părintele și familia sa au fost susținuți nu numai de Biserica mamă, al cărui slujitor devotat a fost până în ultima clipă, ci și de toți acești oameni, italieni, cler și mireni romano-catolici, care au ajutat material preotul și familia din mica comunitate românească.
Părintele a fost foarte apreciat nu numai în parohia sa, dar și de toate comunitățile religioase din Toscana, părintele era apreciat nu numai de arhiepiscopul de Florența, ci și de episcopii di Lucca, Arezzo, Siena, Livorno, unde era o prezență activă și înălțătoare pentru toți, ortodocși și nu numai, români, ci și romano-catolici, protestanți și alții, care l-au prețuit pentru cuvintele sale, pentru prezența sa la foarte multe conferințe, publicațiile sale, modul carismatic și exemplar de viață creștină ortodoxă, care, toate, propovăduiau modul de a fi al ortodoxiei, în general și printre străini.
Acum, după 12 ani de la adormirea sa întru Domnul, parohia noastră încă mai este frecventată de mulți din acești oameni, italieni, care l-au iubit și care consideră că au o legătura cu el încă și acum. Mulți români si italieni se duc și se îngrijesc de mormântul său. Iar din clerul local, dintre unii care au fost studenții săi, îl consideră și acum ca un inspirator pentru propria vocație, rămânând în tradiția lor.
În 1984, părintele a reușit sa obțină – prin bunăvoința arhiepiscopului de Firenze Silvano Piovanelli – primul loc de slujire proprie pentru mica comunitate ortodoxă romană – care până atunci era găzduită de parohia bisericii ruse din Florența. Dar Capela care făcea parte din complexul important al Catedralei Santa Maria Novella, a devenit în scurt timp neîncăpătoare. După câțiva ani, parohia a primit, spre folosință, foarte frumoasa biserică a Duhului Sfânt din Costa San Giorgio, situată pe dealul primei comunități creștine din Firenze care avea legături cu orientul.
Pe 14 octombrie 1997, părintele va organiza, cu binecuvântarea Bisericii mame, vizita Emineței Sale, Card. S. Piovanelli, la București și la Iași, pentru a face cunoscută realitatea credinței strămoșești păstrate după anii de comunism.
Cu această ocazie, a fost dăruită bisericii noastre o parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur – este vorba de o bucată din cerul gurii – păstrate în Tezaurul din Duomo din Florența, pe care diaconul Catedralei Santa Maria del Fiore, Alessandro B., a extras cu deosebită grijă și care acum se găsește acum în Paraclisul Patriarhal.
„Istoria moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur de la Patriarhia Română începe în luna octombrie 1997, când a avut loc vizita Cardinalului de Florenţa, Eminenţa Sa Silvano Piovanelli, în România, la Bucureşti (vizită premergătoare venirii SS Papa Ioan Paul al II-lea în România). Cu această ocazie Cardinalul Piovanelli a dăruit Bisericii Ortodoxe Române, vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur pentru viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, […] Aşteptând atât de necesara Catedrală a Mântuirii Neamului pentru a le proteja, sfintele moaşte s-au păstrat în Paraclisul istoric Sf. M. Mc. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale
Aşteptând atât de necesara Catedrală a Mântuirii Neamului pentru a le proteja, sfintele moaşte s-au păstrat în Paraclisul istoric Sf. M. Mc. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale”. (Basilica.ro)
Ce a reprezentat și cum lucra părintele Petre? Ceea ce părintele transmitea enoriașilor prin cuvânt, binecuvântarea pe care o dădea și sfintele slujbe, mai ales Sfânta Liturghie, ei înșiși descriu:
“În primul rând, ca om, era blând, care transmitea simpatie, totdeauna cu un cuvânt bun și potrivit pentru fiecare și pentru orice împrejurare, un prieten neprețuit, un tată de familie cum rar se poate vedea. Toate aceste peculiarități, împreună cu o preparare cu adevărat completa, cu o voce minunată, au dat naștere unui preot desăvârșit. Domnul să-l aibe în paza Lui”. (George)
“Am ajuns in Italia în 1992 și prin grija Domnului, primul oraș unde am poposit a fost Firenze. Îmi aduc aminte că era Saptamana Mare a Pastelui. Recunosc ca nu știam nimic despre Firenze (anii de incultura comunista își spuneau cuvantul). Am decis într-un final să mergem la Biserica. In România mergeam la Biserica foarte rar. Ajuns la Biserica l-am intalnit pe Parintele Petre Coman. După ce ne-am cunoscut și fiecare ne-am expus problemele noastre, dumnealui a încercat sa ne linisteasca pe toți spunandu-ne sa avem încredere ca vom găsi de munca și alte probleme pe care le avem se vor rezolva.
Cine era acest om care atunci cand iti vorbea te liniștea? Pur si simplu prezenta lui langa tine iti transmitea un sentiment de pace si liniste.
Era acea persoana care cand se ducea în vacanta în România telefona rudelor și pàrintilor nostri si le dadea vești despre noi, era acea persoana care ne explica religia pe înțelesul tuturor, era acela care după spovedanie la dansul te simteai bine, reușea sa te faca sa intelegi gravitatea pacatelor. De asemenea, era o persoana de o cultura extraordinara, de accea avea si capacitatea de a se cobora la nivelul oricăruia dintre noi pentru a ne explica lucrurile și a ne face sa întelegem.
Eu am avut privilegiul de a ajuta la Sfanta Slujba in Duminici si Sărbători cu Părintele timp de 15 ani, pot spune ca îl cunoșteam destul de bine, am văzut persoane care au afirmat (si le cred ) că rugăciunile Părintelui Petre Coman i-au ajutat sa se vindece de o boala sau sa iasă dintr-o situatie dificila.
Sunt printre puținii care au avut șansa de a cunoaște pe Părinte și prin prisma altor persoane din BOR. Mi-aduc aminte când trimitea vorba la București sa facă rost de calendare, când sora mea se ducea la sediul Patriarhiei si spunea ca e trimisă de Părintele Petre Coman, imediat se rezolva. De asemenea, am cunoscut alți preoți care l-au cunoscut pe Părinte (Părintele Boștenaru de la Parohia Scaune, București), toți au avut numai cuvinte de apreciere la adresa lui.
Revenind la întrebarea cine a fost Părintele Petre Coman pt romanii din Firenze, as putea spune ca a fost cel care a pus piatra de temelie a comunității române din Firenze, a fost acel magnet în jurul căruia aceasta comunitate a gravitat. Un alt lucru foarte important: pe foarte mulți i-a apropiat de Biserica, inclusiv pe mine.
Concluzionând, eu cred fara umbra de dubiu ca Dumnezeu a avut milă și dragoste de aceasta comunitate din Firenze și ne-a trimis sa ne păstorească pe unul dintre Îngerii săi, pentru că Părintele Coman a fost un ÎNGER AL LUI DUMNEZEU și de acolo, de sus, continuă să ne protejeze.
DUMNEZEU SĂ-L IERTE. Amin” (Dragomir)
Liturghiile părintelui vorbeau de la sine, erau în sine misionare, te converteau, „erau experiențe cutremurătoare”, dar și formative, care îți dădeau încredere în viață și în Hristos, îți deschideau sufletul, îți deschideau cerul pe pământ, parcă nu se terminau ci continuau și când ieșeai din biserica așa cum mărturisesc fii duhovnicești ai părintelui din Florența.
“Multă emoție, aveai impresia ca erai acolo [în cer] efectiv.
Plecam de la slujba cântând Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare!”
Părintele Petre a fost un tata pentru mulți, nu numai pentru copii sai naturali, ci și pentru toți care îl apelau sau îi întâlnea, a știut sa faca comunitatea familie și biserica casa fără însă a amestecă parohia cu familia dar tocmai transformand comunitatea într-o familie.
“Părintele Petre, Părintele nostru spiritual este si părintele care îmi lipsește, fiind eu casatorita în Italia. S-ar putea scrie un roman despre Părintele Petre, persoana cu o cultura si umanitate imensă. Ne-a ocrotit până-n ultima clipă sub aripa lui, invatandu-ne pas cu pas despre religie (traind în comunism aveam foarte puține cunoștințe) indrumandu-ne in viața, era întotdeauna disponibil cu un cuvânt bun și plin de nădejde.
Biserica si parintele erau casa noastra, familia noastra. Parcă îi vad privirea blanda, îi simt mâna pe crestet, îi aud vocea: “ce se întâmplă fata tatii”? Voce cerească: „Iubi-te-voi Doamne” te ridica in slavi, era cutremurător. Efectiv fiind singur făcea totul: slujea, canta, își dădea pana și răspunsurile și cu mare rabdare si umanitate avea grije si de enoriasi.
Pierderea Părintelui Petre a lăsat un gol imens in marea noastra familie din Firenze… Sa te odihnesti in pace Parinte,cind va veni ziua, știu ca ne vom intalni acolo sus și vom continua de unde s-a întrerupt. Amin! ” (Ana Maria)
“Sunt mai mult de 40 de ani ca am fost purtată de calea vieții in urma unei audiții, ca soprana la teatrul Maggio Musicale din Firenze . Începutul-fiind foarte tânără si singura printre străini, nu a fost deloc ușor! Nu cunoșteam pe nimeni, dar am aflat ca o data pe luna duminica dimineața se făcea slujba în limba romana la biserica rusă cu preotul Valdman ce venea de la Milano. La prima slujba îmi amintesc ca am plâns încontinuu, de emoție auzind slujba in limba română, dar am reușit sa dau câteva răspunsuri…la slujba. La început eram 4 ori 5 participanți– nu se putea vorbi de o comunitate românească deja formată.
Se întâmplă sa fiu ocupată cu vreo repetiție la teatru și nu puteam veni mereu, dar într-una din dăți preotul ne-a spus ca a fost aprobat si va veni la Fi un preot fix din România. Ne-a fost acordat drept locaș o mica capela la Santa Maria Novella si am avut ocazia si norocul sa cunoaștem pe Preotul nostru Petre Coman, care cu răbdare, dedicație, mare carismă… a reușit sa adune toate oile împrăștiate de prin oraș si sa le readucă pe drumul cel drept și bun al credinței către biserica. Atmosfera ce reușea sa creeze la slujba era magică!
În cel ce a fost marele Preot al nostru Petre Coman, am avut onoarea si privilegiul de a cunoaște o persoana de cultura deosebita, plina de talent cu mult har duhovnicesc, voce deosebita și ritm, înzestrat cu multă răbdare…și multe alte daruri ce nu sunt în stare să aștern acum pe hârtie. In puține cuvinte: a reușit să adune si sa închege, sa construiască o comunitate ortodoxa românească din fii risipiți. Am învățat cu toții să urmăm și să prețuim tradițiile învățate din moși strămoși (eu de la bunica și de la mama) având respect de locul și cultura în care ne aflăm în prezent (Firenze- Italia). Părintele Coman avea mereu un cuvânt blajin de încurajare și învățătura spre a te susține și când ai greșit, pentru a te putea îndrepta. A reușit sa apropie de credință și biserica cu vorba buna si blajina, cu înțelepciune, chiar lume puțin obișnuită cu biserica. Am învățat toți cum sa iertam pe cine greșește…Cum sa facem sa nu mai repetăm aceeași greșeală…
Preotul Coman era o mare persoana care iubea viața iubind și respectând familia, natura cu peisaje, flori si animale, cu toate bogățiile ce ne înconjoară.
Dar viața câteodată e crâncenă și o boala năprasnică (ce a afruntat cu curaj luptând cu răbdare si stoicism fără a se plânge ) l-a răpit din mijlocul familiei si al credincioșilor (lăsându-ne pe toți îndurerați si pierduți…), dar nu înainte de a ne oferi privilegiul de a participa la multe slujbe susținute împreună cu fiul său, părintele Ionuț Coman, ce ne-a lăsat pentru a ne călăuzi pașii in continuare!
Pe iubitul nostru Părinte Petre Coman, Dumnezeu să-l odihnească in pace! Mă simt onorata si mulțumesc vieții și lui Dumnezeu ca am avut prilejul de a-l cunoaște!”(Carmen)
Părintele Petre se va muta la Domnul pe 2 ianuarie 2011, acasă, înconjurat de cei dragi. Duminică dimineața, în timpul Sfintei Liturghii pe care o săvârșeam, ca de obicei, de data aceasta singur și totuși cu tine. Și acum simt prezența discretă și ochiul ager la sfântul Altar, gata totdeauna să prindă Harul și să fie atent cu zâmbetul și bunăvoirea dată de încredințarea în viața veşnică a Împărăției Cerurilor.
RO 
IT