La reședința mitropolitană de la Limours, Franța, a avut loc, în serile zilelor de 14 și 15 martie 2023, ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Întâlnirea ierarhilor MOREOM marchează și aniversarea a 25 de ani de la hirotonia și întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif ca arhiepiscop al Europei Occidentale și Meridionale, în data de 15 martie 1998 la Paris, acesta fiind ridicat ulterior la rangul de Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, în data de 21 octombrie 2021. Cu această ocazie, ierarhii din Europa Occidentală au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, miercuri 15 martie.
În cadrul întrunirii sinodului mitropolitan, ierarhii au discutat aspecte legate de tematicile anului 2023, declarat „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.
Ordinea de zi a cuprins diverse probleme cu caracter pastoral-misionar, privind dinamizarea vieții liturgice, pastoral-misionare și filantropice în cuprinsul celor trei eparhii ale mitropoliei.
Urmare a necesităților pastoral-misionare crescânde în ultima perioadă, pentru recompensarea și recunoașterea strădaniilor și rezultatelor activității clericilor, monahilor și mirenilor din Mitropolie, în diferite domenii ale vieții bisericești sau publice, în ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan, au fost prezentate machetele (gramate) aprobate ale noilor distincții Mitropolitane:
- Ordinul Sfinții Martiri Brâncoveni;
- Ordinul Sfântul Ioan Casian;
- Ordinul Sfânta Genoveva;
- Ordinul doamna Maria Brâncoveanu.
Ierarhii reuniți în sinod mitropolitan au aprobat cererea de înființare a două mănăstiri, una de monahi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului și toți Sfinții din Insula Iona”, pe insula Iona, alta de monahii cu hramul „Toți Sfinții Celți”, în insula Mull – Scoția, Arhiepiscopia Europei Occidentale.
Sinodul a analizat și solicitarea privind organizarea la Roma, a cursurilor de obținere a gradelor profesionale de către personalul clerical din Mitropolie. Ierarhii au discutat, de asemenea, aspecte practice privind inițierea, din toamna anului 2023, a cursurilor programului de studii universitare de master Pastorație și viață liturgică, în cadrul Extensiei de la Roma, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.
Alte subiecte ce țin de competența Sinodului Mitropolitan au fost analizate de ierarhi.
Ce este sinodul Mitropolitan?
Mitropolitul, împreună cu toți ceilalți episcopi în funcție din Mitropolie, eparhioţi sau vicari, de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul Mitropolitan. Acesta coordonează activitățile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare și veghează ca, pe cuprinsul Mitropoliei, să fie apărate şi promovate credința ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi monahilor, precum şi întrajutorarea frățească între eparhii.
În Biserica Ortodoxă Română, organizarea și atribuțiile Sinodului Mitropolitan sunt precizate de Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, articolele 111-113.