Selectează o Pagină

Loading

Sâmbătă 30 Septembrie, 2023, în cadrul parohiei “Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel” din localitatea Vasto, a avut loc încheierea proiectului “Identitatea românească în context european”, proiect care a avut ca prim scop dotarea spațiului destinat activităților liturgice și catehetice. Astfel, prin amenajarea și dotarea acestui spațiu, s-a creat un cadru mult mai potrivit și mai eficient în derularea proiectelor destinate comunității ortodoxe românești, scopul fiind acela de a conserva și dezvolta identitatea lingvistică, culturală și spirituală românească.
Tot din acest proiect a făcut parte și atelierul “Voluntariatul rupe frontierele”, unde credincioșii din parohie au avut posibilitatea de a participa la cursul de prim ajutor BLS-D (Basic Life Support and Defibrillation).
Cursurile au fost susținute de către domnul Prof. Dr. Romano Torto, asistent în cadrul Serviciului  de urgență și domnul Dr. Emiliano Bruni.
În cadrul cursului, cursanții au dobândit abilități de acționare și acordare a primului ajutor a unei persoane sau a unui copil aflat în stop cardio-respirator, aplicarea corectă a manevrei Heimlich și folosirea corectă a defibrilatorului cardiac.
Acest proiect “Identitate românească în context european” a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
ro_RORO
Copy link