Selectează o Pagină

Loading


Grupul Psaltic Pelerinul, dirijat de Părintele Daniel Stîngă – coordonator al Sectorului Pastoral-Liturgic și pentru Misiune din cadrul E.O.R.I, și preot la Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din San Bonifacio -, este alcătuit din clerici și psalți (cântăreți)  de la unele parohii din Regiunea Veneto.  

Cu numele actual activează din anul 2015. De atunci și până în prezent, a avut ca principale activități: participarea la diferite hramuri, organizarea de mici concerte (San Bonifacio – 2015; Abbazia di Vilanova – 2016; Slujba Vecerniei în Basilica San Paolo fuori le Mura – Roma, 2018 etc.); susținerea de cursuri de muzică  în parohii, familiarizarea publicului și a tinerilor cu partiturile și tipăriturile psaltice vechi, și altele.

În anul 2021, grupul Pelerinul a participat la concursul de muzică bizantină Lăudați pe Domnul, organizat de Patriarhia Română, obținând  prima  mențiune.

Ocrotitorul grupului este Sfântul Sfințit Antim Ivireanul, cu al său simbol – melcul, care reprezintă cel mai bine condiția de pelerin a creștinului pe acest pământ-, iar alături de el este și Sfânta Muceniță Lucia din Siracuza, care a fost ocrotitoare a corului în perioada 2012-2015, când grupul psaltic era strâns legat de Parohia Sfânta Muceniță Lucia, din Venezia, perioadă în care, grupul, având și o secțiune feminină, a imprimat  două compact-discuri: Slujba Sfintei Mucenițe Lucia (2012) – în colaborare cu câțiva psalți din România; și Colinde  (2013).


ro_RORO