Dintru început voi spune, după cuvântul Sfântului Siluan, un mare ascet al Sfântului Munte, că oamenii nu sunt buni sau răi, ci el împarte altfel, spunând că, sunt cei care îl cunosc pe Dumnezeu și cei care nu Îl cunosc. De aici și două moduri diferite de a gândi viața și mai ales cum se trăiește ea.
Mă voi adresa, dupa cum și titlul anticipează, abordând subiectul gender (gen), nu persoanelor în cauză sau rolului exponențial al nomenclaturii, ci acelor persoane care aleg să rămână firești (în conformitate cu firea dată lor sau a acceptării sexului biologic de la naștere), respectând credința lor. Întâi de toate, suntem chemați la iubire, nu la toleranță (!), deoarece toleranța, înseamnă o lipsă de iubire înlocuită cu o resemnare dusă până la indolență. Pentru noi creștinii, cei care iubim și trăim după Evanghelia lui Iisus Hristos, nu recunoaștem aceste forme de toleranță, de pildă, „tolerați-vă unii pe alții, precum Eu v-am tolerat pe voi, ci, „iubiți-vă unii pe alții”. Dacă iubim creația cu toată frumusetea și armonia ei, cu atât mai mult vom iubi omul, așa cum este el, potrivit cu starea noastră lăuntrică. Cine cunoaște harul lui Dumnezeu, din experiență poate spune că iubirea este acest har ce imprimă o stare de prezență continuă a dragostei, nu doar un sentiment care funcționează pe principiul emisie – recepție (am dat, am primit).
Apoi, cuvântul „nu judecați, ca să nu fiți judecați” este cât se poate de actual. Judecata trebuie înțeleasă în conformitate cu etimologia cuvântului: crisis, adică în a nu-l pune în criză pe celălalt. Sigurul ce poate fi pus în criză este doar propriul sine, „să se cerceteze/judece omul pe sine”.
A nu judeca, nu înseamnă a-ți anula spiritul de observație și claritate al realității în care esti chemat să trăiești. Asadar nu judecăm, adică condamnăm (dăm sentințe în postura de judecător, statut care îi aparține în exclusivitate lui Dumnezeu) ci dimpotrivă, cerem în rugăciune, mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru tot omul, ne adâncim în cunoașterea propriei credințe, mai ales, trebuie să nu uităm dragostea care „nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă…dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 5-8).
Acum însă, să spunem ce am observat despre problematica gender.
Voi începe așadar, nefiind un studiu de acuratețe și precizie academică cu o poveste, după care voi puncta anumite aspecte ale realității subiectului în cauză.
A fost o dată, ca niciodată, familia. Ea era formată dintr-un bărbat și o femeie, care erau legați și într-o formă publică, încât numai din relația lor intimă puteau să dobândească copii. Pe atunci mamele erau cele care, potrivit componentelor lor fiziologice, puteau primi copii în pântece (uterul natural), pe care apoi îi nășteau și creșteau. Ei formau împreună familia, adică, tatăl, mama și copiii.
În această desfășurare, ei trăiau pe două axe fundamentale, una orizontală, cea a sexualității, a diferențelor morfologice dintre femeie și bărbat, și o altă axă, verticală, cea generaționala, care lega fiecare persoană de propriile rădăcini, genealogice, originare, până la propriile vocații, ca depline înfloriri ale persoanei.
Este cam ceea ce numim astăzi, sociologic, „proiectul parental”. Pentru cine mai folosește cuvântul cel vechi și profund se zice, familie, unii insistă să-i adauge și adjectivul de cele mai multe ori înțeles eronat, tradițională (mai precis, este naturală).
Dacă povestea a atras atenția, putem continua. După ce noile teorii eugenetice au fost promovate, totuși pentru un segment al populației foarte redus și „rafinat”, unii au dorit ca aceste idei să poată fi incluse în plafonul general al serviciului public, astfel încât, mai era un pas până când cel o dată născut, să își aleagă liber propria identitate în funcție de orientarea sa sexuală ne/definită dar afirmată/postulată ca sâmburele personalității intrinseci.
Definirea sexualității în relație cu modul de gândire a acesteia în modernitate
Sexualitatea devine un produs ce armonizează procesele naturale și culturale. Este relațională si adaptabilă. Un model simplificat prin care mulți privesc sexualitatea ar fi următorul: două elemente, natura, gene hormonale complexe ce pornesc de la sexualitatea cerebrală la expresia structurală și cealaltă, ambientală, socio-culturală.
Este încurajată capacitatea de a alege ce implică libertatea și voința. Alegerea va dermina si comportamentul. Câteva cuvinte vom spune despre plasticitatea creierului care este influențată toată viața de comportament, de actiunile repetitive, memorie, de substanțe chimice precum medicamentele sau de diferite boli. Capacitatea de expresie a identității sexuale este dată de mecanismele cerebrale și psihologice: gene, componente ce sunt asimilate în creier ca și circuite ce sunt activate prin empatie (neuronii oglindă). De aici, înțelegem inclusim posibilitatea inducerii, prin manipulare mediatică, a diverselor comportamente în special, în rândul tinerilor.
Considerații istorice
În 1886 neuropsihologul Richard von Krafft lega patologiile sexuale de cauzele psihice. La începutul secolului XX, Freud autor al teoriei pansexuale, un revoluționar al domeniului, a observat cum anumite boli ale minții erau în relație cu sexualitatea. În 1948 Raportul Kinsy publica pente 17.000 de interviuri cu privire la sexualitatea diferențiază, bărbat – femeie. În 1966, Marters și Johnson publica volumul Human Sexual Response, argumentând aspecte clinico-terapeutice având la bază înregistrarea reacțiilor anatomice și fiziologice a comportamentului sexual a 700 de persoane timp de 11 ani. În 1975, Helen Singer va avansa teorii terapeutice în privința disfuncțiilor sexuale. Aici sunt analizate pe lângă aspectele instinctuale, numite stereotipuri, activitatea mentală, deci o serie de factori externi precum afectivitatea, emoțiile și relațiile.
Cercetări noi converg asupra formării unei noi discipline numită „Neuropsihofiziologie” care analizează comportamentul sexual. Acesta nu depinde doar de receptorii specifici din Sistemul Nervos Central, ci vine elaborat de scoarța cerebrală și apoi de o întreagă structurare a gândului. De aici, teoriile relative ale sexualității psihologice.
„Dorința sexuală, a bărbatului și a femeii, începe la nivelul creierului și se condiționează cu sufletul prin simțuri, apoi prin trup, în această minunată diversitate ce caracterizează bărbatul și femeia în complementaritatea lor. În centrul dorinței se află relația, elementul constituent al sexualității și descoperirea”[1].
Rădăcini culturale și sociale ale teoriei gender
Ideologia gender ia naștere la început în ambientul medical-sexologic (Kinsey, Benjamin, Money), apoi filosofico-politic (Marcuse, Levi Strauss, Simon de Beauviour, Foucauld, Derrida) realizând o legătură istorico-culturală cu mișcarea feministă radicală (Firestone, Witting, Butler, Kristeva). A doua mișcare feministă, atinge acest aspect al diferențelor sexuale, insistând asupra elaborării unor studii cu privire la autonomia femeilor. Acest model a fost introdus in Franța, de către Luce Irigaray, iar in Italia prin Libreria della Donne, din Milano.
Diferența sexuală – aspecte științifice
Relevanța diferențierii sexuale este observată în termeni biologici, psihologici și simbolici. De la început propun spre reflexie o formula logico-matematică[2]. Dacă A(femeie) și B (bărbat) sunt diferiți cum vor putea A+A sau B+B sa fie egali cu A+B?
După epocile în care se promulga triumful rațiunii, asistăm astăzi la o dictatură a non-raționalului, evaluarea standardului de calitate a vieții fiind dat de legile emoțiilor și ale impulsurilor. Bărbații și femeile sunt diferiți biologic, cu corpuri sexual diferite, cu un evident rol simbolic care nu poate fi negat de o ideologie care dorește să separe sexualitatea de gen. Ființa umană, poartă demnitatea identității bărbat și femeie, de la cele ce se pot observa (fenotip) la aspecte psihologice unice ale fiecăruia, la atitudini diferite în fața diferitelor activități și răspunsuri specifice: abilitățile stereo spațiale, memorie și limbaj, precum și răspunsul în fața situațiilor de stres [3]. Orice identitate este sexuată de prima celulă, imediat după uniunea gameților.
Negarea revelatoare a diferențierilor, introduce o eroare fundamentală în modul firesc de a vedea omul. Noile modele „culturale” nu pot actiona decât reducționist și abstract, omul este cu mult mai mult decât materia amorfă și reconstruibilă în functie de impulsurile plăcerii ca și cum ar fi ceva inert si asexuat. Diferența implică o chemare la o relație, ca o anexă la compoziția biologică, relația presupune o diferență, o complementarietate, o întâlnire, un dialog, și la nivel microscopic, precum și în cel social.
Fiecare caracteristică a organismului este influențată de ceea ce uneori simplist numim, ambient, în termeni științifici se numește epigenetica. Stuctural vorbind, ca si componenți ai materiei vii, suntem chemati într-o relație. Un autor american, cu studii interdisciplinare de fizică, psihanaliză și medicină, spune că noi oamenii suntem o minte „cuantică”, pentru că materia însăși este constituită din relație, interacție și dinamism.
Factorii dominanți care conduc către diferențierea sexuală sunt desigur de factură genetică, și se numesc hormani gonadici. Acești au un rol deosebit inclusiv în dezvoltarea sexuală și sunt susținuti de hormonii sexuali. Acum are loc determinarea specifică: bărbat/femeie, 46XY/46 XX. Determinarea sexuală reprezintă procesul prin care gonada bipotentă se dezvoltă în testicul sau ovar. Diferențierea sexuală se referă la stucturile reproductive. Evidența acestor lucruri se bazează pe zeci de ani de experimente științifice, fiind observată multiplicarea, migrarea și organizarea celulară specifică ce comportă formarea structurii morfologice. Totul este recognoscibil și de asemenea, ireversibil și se întâmplă în procesul dezvoltării (embriogeneza și formarea fetusului).
Încă o diferență notabilă este organizarea limbajului, mă refer în special la specificitatea aparatului fonetic diferențiat între bărbat și femeie. De asemenea, există diferența micro-structurală între cele două sexe, la nivel anatomic. Să nu uităm importanta fundamentală a comportamentului părinte – copil, în special a rolului matern, înainte și după naștere, relatia noului născut cu corpul în care a stat nouă luni, alăptarea, etc. Aspectul recunoașterii senzoriale este înaintea celui rațional.
Cercetările mai noi au demonstrat cum comportamentul părinte/copil poate fi generat inclusiv pe calea neurotransmițătorilor și a hormonilor specifici. În special, în comportamentul matern și impactul la nivelul auditiv – vizual. Cum să aduci un copil, născut printr-o mamă surogat, și să-l pui în brațele a două persoane de același gen, care spun că îl vor crește cu dragoste. Câte problematici etice și inclusiv duhovnicești reies de aici ?!
Este bine de amintit un studiu în care se spune că frecvența tulburărilor psihiatrice, a consumului de substanțe stupefiante, este considerabil mai mare la persoanele cu orientare homosexuală, deci un alt aspect de care să ținem seamă, mai ales dacă în viitor vom fi martorii augmentării adopților[4]. Relația părinți, mamă/tată, și copilul este cea care formează în cel din urmă primele regului de conviețuire socială, oferind în familie primele experiențe.
Cu ajutorul experimentelor de rezonanță magnetică funcțională (fMRI) s-a vorbit în ultimii ani despre neurobiologia comportamentului genitorial. Aici vorbim de hormoni specifici care au rol în dezvolatarea relațiilor sociale, acestia își încep „activitatea” ca o consecință a legăturilor genitoriale. Din descrierea circuitului cerebral (hipotalamus-mezencefal, limbic, paralimbic și cortical) s-a putut observa cum este relația dintre părinții sexual diferiți și copii lor. Prin urmare, sexualitatea cerebrală nu poate fi separată de restul proceselor vitale și cognitive, emoție, atenție, motivație, compasiune.
Concluzii
Gender,
- Se defineşte ca aparţinând unuia dintre cele două sexe din punct de vedere cultural, fără a se lua în considerare sexul biologic al persoanei.
- Se recurge apoi la tranziția de gen.
Hormonii administrați de obicei, adulților sunt pentru cei cu afecțiuni precum endometrioza, cancerul de prostată sau de sân iar în rândul copiilor sunt folosiți pentru a opri o pubertate precoce. De ceva vreme, acești hormoni sunt prescriși off-label (adică după alte metode decât cele descrise în prospect) și adolescenților trans, astfel încât aceștia să nu dezvolte caracteristici sexuale care să fie apoi modificate odată cu trecerea timpului sau prin intervenție chirurgicală.
- Utilizarea estrogenilor și antiandrogenilor afectează și funcțiile cognitive și emoționale ale unei persoane. În special în timpul tratamentului, poate apărea o reducere a libidoului sexual și o creștere a agresivității. Scăderea estrogenului poate determina unele tulburări și simptome, atât de natură neurovegetativă (bufeuri, transpirații abundente, palpitații și tahicardie, modificări ale tensiunii arteriale, tulburări de somn, amețeli, uscăciune vaginală și mâncărimi genitale), cât și de ordin psiho-afectiv. Foarte des, la sfârșitul unei tranziții complete de gen de la bărbat la femeie sau invers, pacienții regretă, întrucât daunele sunt ireversibile (!).
- Revista științifică Archives of Sexual Behavior a publicat un studiu intitulat „Persoanele tratate pentru disforie de gen cu tranziții medicale și/sau chirurgicale care au făcut ulterior detranziție: un sondaj de 100 de-trans”.
Iată câteva pasaje din rezumat: „Scopul studiului a fost de a descrie o populație de indivizi care au experimentat disforie de gen, acum au ales să treacă printr-o tranziție medicală și/sau chirurgicală și apoi detranziție prin întreruperea medicamentației, supuși unei intervenții chirurgicale pentru a inversa efectele tranziției. […] Motivele de tranziție au fost variate și au inclus: au suferit discriminare (23,0%); simțindu-se mai confortabil identificându-se cu genul de naștere (60,0%); îngrijorare cu privire la potențialele complicații medicale datorate tranziției (49,0%); au ajuns la concluzia că disforia lor de gen a fost cauzată de ceva specific, cum ar fi traume, abuz sau o anumită afecțiune mintală (38,0%). Homofobia sau dificultatea de a se accepta ca lesbiană, gay sau bisexual a fost citată de 23,0% ca motiv pentru tranziție și detranziție ulterioară. Majoritatea (55,0%) au considerat că nu au primit o evaluare adecvată de la medici sau profesioniști din domeniul sănătății mintale înainte de a iniția tranziția și doar 24,0% dintre respondenți și-au informat medicii că au făcut detranziție”.
Subliniem din date: majoritatea oamenilor au decis de-tranziția pentru că doreau să se „întoarcă” la sexul lor biologic; 38% au înțeles că în spatele alegerii de a „schimba” sexul a existat o traumă; majoritatea dau vina pe medici pentru aceasta tranziție pe care ulterior au regretat-o.
Pr. Gabriel Popescu, Torre Spaccata (Roma)
[1] Gennaro Bruno, La medicalizzazione della sessualita, Temi scelti di Bioetica, pg .31.
[2] Chiara Atzori, La diferenziozione della sessualita, Temi di bioetica, pg. 98.
[3] Journal of Neuroscience, n.29, 2009, pg. 14265-14270.
[4] MG Flores S. Kobkin, Sexual Transmited Infections, 2008, p 509-511.
RO 
IT