Selectează o Pagină

Loading

Învierea lui Lazăr, un moment de mare relevanță pentru viața și opera Mântuitorului Hristos e urmată de un moment de adăstare a Săvârșitorului în casa acestuia. Aici, El are parte de un moment de extraordinară tandrețe. Una dintre surori aduce cu sine un vas cu mir de nard din care unge picioarele Celui ce va fi în curând răstignit. O face, precum va mărturisi beneficiarul, prevestind înmormântarea Sa. Spre indignarea „pungașului” cetei, care și-ar fi dorit ca finanțele să fie chivernisite altfel!

Evenimentul e urmat de intrarea în Ierusalim. La ceas de Praznic, Iisus își face simțită prezența călare pe mânzul asinei. Animal nobil, folosit de către personalitățile oficiale atunci când călătoresc. Căci, așa cum am spus-o și altă dată, calul era definitoriu clasei ecvestre, considerată inferioară celei pe care o reprezenta Împăratul iudeilor. Poporul va da și el de știre că înțelege, cel puțin în aparență acest lucru, numindu-l „fiul lui David” și aducând în discuție prin aceasta calitatea sa mesianică. Ramurile pe care le poartă în mâini, alături de faptul de a decide să-și aștearnă pe cale hainele, vin și ele să certifice percepția lor. Căci în fața regelui, ori a împăratului care venea să-și viziteze supușii, oamenii-și așterneau adesea veșmintele spre a trece el peste ele. Acest aspect reprezenta pentru ei o mare onoare. Sigur, atitudinea lor ulterioară va dovedi că priviseră într-un mod trunchiat calitatea sa imperială. Îl vedeau cel mult ca pe un om care ar fi putut să-i elibereze de sub stăpânirea romană. Erau atât de prinși de chestiunile lumești încât cerul le era ceva extrem de străin. De aceea, puși în situația de a alege între pragmaticul reprezentat de Barnaba și eternitatea celestă propusă de Hristos nu vor șovăi o clipă în a înclina balanța înspre cel dintâi, cu toate că vor lua în considerare posibilitatea ca decizia să fie în defavoarea lor.

Privind înspre evenimentul Intrării Domnului în Ierusalim putem să observăm multe lucruri. Pe de-o parte, vedem cum divinul lucrează chiar și în inimi neștiutoare cele profețite. Nu cunoșteau cei de acolo cu adevărat faptul că Iisus era Mesia, dar totuși Îl vor trata ca atare. Vor împlini astfel, fără să vrea, proorocii vechi ce vorbeau despre o venire aparte. Apoi, observăm cât de schimbătoare sunt inimile oamenilor. Suntem chemați a nu deveni asemenea lor, ci a fi consecvenți cu principiile noastre și cu ceea ce susținem. A nu ne perverti inimile și a nu pune pământescul, oricât de important ni s-ar părea, mai presus de ceresc. De asemenea, suntem chemați a ne schimba viața. Căci odată ce L-am primit în inimile noastre, nu putem să mai fim aceeași. Oamenii de dinainte, ai păcatului. Dacă cei care și-au întins hainele și l-au așteptat cu ramuri de finic ar fi trăit cu adevărat cuvintele-mărturie rostite, cu certitudine deznodământul ar fi fost altul. Chiar și așa, evenimentele ce se-ntind de la Duminica Floriilor și până la Înviere vin să arate că Domnul e spontan și că are mereu ultimul cuvânt. Îndrăzniți!

Protos. Maxim Morariu

ro_RORO
Copy link