Într-o societate în care diversitatea ne înspăimântă, există persoane care ne fac să înțelegem că toți suntem la fel.
Am hotărât să vorbim cu copiii de la școala parohială a Parohiei „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio, despre teme pe care le aud deja la școală, dar despre care nu au mărturii și exemple de urmat: diversitate, dizabilitate și agresiune.
Plecând de la proiecția filmului Wonder, am dezbătut împreună cu copiii tema diversității și a agresiunilor la care sunt supuși cei „diverși”. Auggie, protagonistul filmului, este un copil născut cu o boală rară, care se găsește în poziția de a face față, pentru prima dată, lumii școlare; aici va fi luat în derâdere de mulți copii pentru aspectul său, dar, încetul cu încetul, își va face prieteni, care vor vedea peste aspectul său și îl vor apăra de cei care îl agresează și râd de el.
Aceste teme sunt des făcute cunoscute în cadrul instituțiilor școlare și poate datorită acestor inițiative copiii apar mai deschiși în fața acestui spațiu divers, spațiu de care adulții de cele mai multe ori se îndepărtează. M-a emoționat în mod particular afirmația unei fetițe, de numai 10 ani, care, după ce a vizionat filmul, mi-a mărturisit că și ea are o colegă ca și Auggie și că toți ceilalți colegi o îndepărtează deoarece este bolnavă. Dânsei nu îi este rușine să îi fie prietenă și, la fel ca și Jack (prietenul cel mai bun al protagonistului) îi stă aproape, ajutând-o să depășească toate dificultățile, care pentru persoanele din jur pot apărea banale.
Un alt mod important de a prezenta aceste teme, a reprezentat vizita acasă la Silviu Bîncă, care prin mărturia sa a dat un exemplu de urmat nu doar copiilor, dar și părinților prezenți la întâlnire.
Silviu este un tânăr de 25 ani afectat de o boală genetică rară, numită desminopatie. Această boală afectează sistemul muscular-scheletic și îl obligă să trăiască într-un cărucior, înfruntând multe dificultăți zilnice, ca de exemplu respirația și alimentația.
Datorită lui și a prietenei sale Alice Galli, copiii au înțeles că dizabilitatea nu reprezintă un obstacol pentru visele și obiectivele fiecăruia, dar mai ales, au înțeles că, nu trebuie să luăm nimic de bun deoarece normalul poate dispărea într-o secundă.
La întrebarea „Unde ai fi acum dacă nu te-ai găsi in acest cărucior?”, Silviu, în mod ironic, a răspuns zâmbind: „în închisoare”… Boala sa nu l-a demoralizat, ci l-a îndemnat să lupte și mai mult pentru scopurile sale, făcându-l să devină o persoană care cu siguranță va rămâne în memoria multora dintre noi.
În întâlnirea cu Silviu, copiii au fost introduși într-o lume nouă, aceea a asociației ThehandYcapped, fondată de el însuși, în vara anului 2023. Prin aceasta, Silviu încearcă să promoveze o strângere de fonduri destinată cercetării acestei boli rare, care l-a afectat pe el și alte persoane din lume. Creând idei originale și distractive, asociația reușește să apropie atât pe cei mici, cât și pe cei mai mari, dar mai ales, reușește să demonstreze că și persoanele cu handicap, în acest caz, cei în cărucior, pot deveni eroi de admirat.
Ascociația a propus idei noi la care nimeni nu se gândise în precedență: dorește să creeze un joc video cu toate personajele în cărucior, o carte de colorat care propune multe activități și care scoate în evidență imaginația fiecărei persoane ce are în față cartea și multe alte gadget-uri care promovează mesajul principal al asociației.
După această întâlnire ne-am confruntat cu două teme principale: ce înseamnă diversul pentru fiecare dintre noi și cu ce am rămas din întâlnirea cu Silviu.
Copiii au spus că nu trebuie să ne temem de diversitate (faptul de a fi diferit), pentru că toți suntem diverși, unul este înalt, altul este mai slab, un altul are păr deschis, altul are ochii de culoare închisă, dar acestea sunt doar caracteristici fizice, care nu sunt importante pentru felul de a fi al unei persoane pe care o avem în fața noastră sau pentru noi înșine ca și persoană. Așa cum au spus copiii, cel mai important lucru este sufletul fiecăruia și ceea ce facem pentru a ajuta pe cei din jurul nostru.
Întrebării „ce ne-a învățat povestea lui Silviu?”, copiii au răspuns în mod diferit, dar toate răspunsurile aveau ceva în comun: au înțeles cu toții că nu trebuie să renunțăm niciodată la visele noastre pentru că nimic, nici măcar o boală ca cea a lui Silviu, nu ne poate opri.
Au promis cu toții că de acum înainte vor face ca Silviu, vor da maximul și nu vor renunța la vise!
Simona Dumitru – Viareggio
RO 
IT