Sâmbătă, 8 octombrie și Duminică, 9 octombrie 2022, s-a desfășurat la Centrul Eparhial de la Roma o nouă ediție a Festivalului Portului Popular. Cu binecuvântarea ierarhilor noștri, Festivalul se prezintă într-o nouă formulă începând cu anul acesta, bucurându-se și de un nou titlu: „Din inimă de român – Festival de tradiții și de identitate românească”.
Cu această ocazie, în cea dintâi zi a Festivalului, copiii și tinerii au participat la ateliere de artizanat, cusut și bucătărie tradițională, organizate de către voluntarii Paraclisului Adormirea Maicii Domnului. Aceștia au pictat diferite obiecte cu motive folclorice, au cusut împreună fire și țesături pentru a crea motive florale și geometrice tipice cămășilor din portul popular românesc. La final, au învățat cum să împletească și să dospească aluatul pufos, pentru a pregăti covrigei și colăcei veseli, pe care i-au savurat împreună la sfârșitul Festivalului.
În cea de-a doua zi a Festivalului, după Dumnezeiasca Liturghie, copiii din grupul „NEPSIS PITICI” și tinerii din grupurile „NEPSIS JUNIORI 1” și „NEPSIS JUNIORI 2”, au prezentat credincioșilor prezenți un program artistic, înconjurat de poezii și cântece din folclorul românesc. Pe parcursul programului, au fost prezentate și explicate semnificațiile tradițiilor și ale portului popular: alături de credință și de tezaurul de înțelepciune strămoșească, costumul popular reprezintă un reper, o constantă identitară, o marcă de apartenență la spațiul cu care ne identificăm și care ne definește spiritual.
Identitatea culturii noastre își are sursa în trecut, de unde ni s-au transmis brodate în fapte și obiecte simbolice precum: creativitatea, simțul estetic, atitudinea, sensibilitatea și tradițiile. Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii existențe care străbate secolele, anume pentru a ne spune povestea, iar povestea costumului popular este una arhetipală și fascinantă.
În cele din urmă, programul s-a încheiat cu o prezentare de costume tradiționale din diferite zone ale țării și din diferite perioade, unele care au depășit chiar și 100 de ani de la confecționarea lor. Costumele, colecție personală a unei persoane din comunitatea noastră, colecție venită din diferite colțuri ale țării, cu piese unice și speciale, care spun povestea celor care le-au purtat, dar și pe cea a unui popor care, deși are în spate un trecut încercat de vitregiile timpului, a reușit mereu să strălucească de culoare, la fel ca și cămășile pe care le-am putut admira astăzi.
Colecția a făcut parte dintr-o expoziție mai amplă, în cadrul căreia au fost expuse lucrările artizanale ale copiilor și tinerilor, precum și alte obiecte tradiționale românești, cum ar fi farfurii din ceramică, linguri de lemn pictate și covoare ornamentale.
După cum am văzut mai sus, desprinse din negura vremurilor, unele dintre tradițiile populare românești sunt încă vii și capătă valoare incomensurabilă pentru comunitate. Evenimentele mici și mari ale vieții, botezul, munca și căsătoria, credința creștin-ortodoxă, dau sens acestor obiceiuri populare românești, care, iată, persistă ca un mesaj liniștitor de apartenență, continuitate și stabilitate, care încântă întreaga lume prin forța autenticității lor.
Ieromonah Efrem