La momentul liturgic al Trisaghionului, prin întreita cântare, preotul și credincioșii din biserică se identifică cu puterile cerești în lucrarea de preamărire a lui Dumnezeu. Cerul și pământul purced împreună la Sfântul Jertfelnic pentru o doxologie comună în timpul Cântării Întreit Sfinte, timp în care, preotul face închinăciuni în fața Sfântului Altar, la proscomidiar și la scaunul cel de sus. Aceste mișcări simbolizează rotirea în cerc a Heruvimilor în jurul tronului lui Dumnezeu. Mergând la proscomidiar, preotul se închină lui Dumnezeu care vine în această lume să sufere pentru mântuirea noastră și zice: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”(Marcu 14,61). Este „Fiul Celui Binecuvântat”. Binecuvântarea pe care o oferim lui Hristos în acel moment este tot a Lui, căci, ceea ce primim dăm înapoi. Noi Îi oferim cuvinte de iubire scoase din inima noastră, iar Mântuitorul ni se oferă pe Sine Însuși, prin Sfânta Jertfă. Diaconul (dacă slujește) întorcându-se cu evlavie spre scaunul cel de sus din spatele Sfintei Mese, simbolul Tronului lui Hristos Judecător, zice: Binecuvintează, Stăpâne, scaunul cel de sus!1
Tronul așezat pentru arhiereu în centrul absidei de răsărit a altarului și se numește „scaunul cel de sus”, și este cu una, două sau trei trepte mai înalt decât strănile din dreapta și din stânga lui, destinate preoților slujitori. Atunci când avem bucuria slujbei arhierești, Episcopul se urcă pe scaunul cel de sus și se așează pe el. Arhiereul reprezintă șederea lui Hristos Mântuitor pe scaunul Său la dreapta Părintelui Ceresc, iar preoții împreună-slujitori, stând pe celelalte scaune din dreapta și din stânga, închipuie pe Sfinții Apostoli stând pe cele 12 scaune pentru judecarea celor 12 seminții ale lui Israel (Matei 19, 28 si Luca 22, 30). În lipsa episcopului, tronul arhieresc, deși rămâne liber, amintește preotului pe Iisus Hristos, Care, după Înălțarea Sa la cer, stă ca Împărat și mijlocitor pe scaunul slavei Sale veșnice de-a dreapta Tatălui.
Arhiereul se urcă pe sintron (tronul arhieresc) și binecuvântând poporul credincios, preînchipuie pe Fiul lui Dumnezeu binecuvântând pe ucenici și prin ei omenirea zicându-le: „Pace vouă!” Pecetluirea prin semnul Sfintei Cruci prin binecuvântarea pe care Arhiereul obișnuiește s-o facă la sfârșitul Trisaghionului se referă la împlinirea prezicerilor profetice despre Hristos. Caci venirea Lui în trup a fost împlinirea care a confirmat cele prezise de prooroci. Simbolismul Tronului Arhieresc este legat și de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Aleasa omenirii din care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a ridicat omenirea prin Trupul Său și a urcat-o la Împărăția Tatălui Creator. Omoforul arhieresc, purtat de episcop pe umeri, simbolizează oaia cea pierdută, neamul omenesc pe care Hristos l-a salvat și la readus în prezența și comuniunea cu Dumnezeu. Atunci când nu este slujbă arhierească, preotulul trece prin dreapta Sfintei Mese spre scaunul cel de sus și cu mâinile ridicate, cu frică, cutremur și bucurie („Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur”-Psalmul 2,11), zice: Binecuvântat ești pe Tronul slavei împărăției Tale Cel ce șezi pe heruvimi, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin’ (formula aceasta este parafrazarea stihului din cântarea celor trei tineri –Daniel 3,31-32). Preotul face metanie la scaunul de sus al slavei Domnului nostru Iisus Hristos și astfel imită pe Heruvimii care-L laudă pe Domnul: „Binecuvântată este slava Domnului din locul acesta”(Iezechil 3,12) și trece în dreapta Tronului după Sfânta Masă. Liturghia de pe pământ este o reprezentare vie și autentică a Liturghiei slavei Ierusalimului de sus.2
Astfel, prin Cântarea întreit sfântă, corul ceresc al îngerilor și corul credincioșilor din biserică se unesc într-o doxologie neîntreruptă și nestăvilită. Preotul întinde mâinile ca un alt Moise, le ridică și le apleacă până la pământ rugându-se iar poporul cântă Sfinte Dumnezeule.
După terminarea cântării obișnuite, când este slujbă arhierească, după chemarea și exclamația Puternic! cântăreții împreună cu poporul cântă Trisaghionul pe larg, împărțit în patru părți: Sfinte Dumnezeule – Sfinte Tare – Sfinte Fără de Moarte – miluiește-ne pe noi, timp în care Episcopul ținând în mâini dicheotricherele (în mâna dreaptă sfeșnicul cu trei lumânări, iar în mâna stângă sfeșnicul cu două lumânări) stă înaintea ușilor împărătești și către icoana Mântuitorului, apoi către icoana Maicii Domnului și către popor, zice de fiecare dată această rugăciune: Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea”(Psalmul 79, 15-16).
Binecuvântarea poporului cu tricherul și dicherul scoate în evidență negrăita sfințenie dumnezeiască și iubirea față de oameni concretizată în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Este o rugăciune ca via (lumea) însuflețită de Dumnezeu prin creație și ridicată la starea de Biserică să fie dusă la desăvârșire adică la sfințenie.3
Cele trei lumânări ale tricherului simbolizează lumina Sfintei Treimi și Soarele întreit al Dumnezeirii. Cele două lumânări ale dicherului simbolizează cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos. Precum vedem, prin dicheotrichere se întăresc cele două dogme fundamentale al Bisericii noastre: Dogma Sfintei Treimi și Dogma Hristologică, fără de care omul nu se poate mântui. Via Domnului din formula arhierească „Cercetează via aceasta”, este amintită într-o vedenie specială a Sfântului Efrem Sirul care ne spune: „Am văzut o viță-de-vie urcătoare, care avea struguri din belșug, dar era sădită în limba mea și rădăcinile ei erau acolo. După ce a ieșit din gura mea, ramurile ei s-au răspândit atât de mult, încât au acoperit pământul întreg. Și toate păsările stăteau pe aceasta viță-de-vie nesfârșită și zburând asupra ei, găseau hrană și verdeață multă între strugurii acesteia. Și cu cât păsările mâncau rodul ei, cu atât mai mult strugurii se înmulțeau”4 Vedenia Sfântului Efrem are legătură directă cu cuvintele Domnului: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acesta aduce roadă multă”(Ioan 15,5). Legătura cu acest verset constă din faptul că preotul, duhovnicul, slujitorul, parohul sau capul familiei, doar atunci aduce rod, când devine întruchiparea harului mântuitor al Domnului Iisus Hristos, cu credință nezdruncinată, cuget smerit, zel duhovnicesc și duh de jertfă. Atunci, cu siguranță, roadele lucrării Duhului Sfânt, vor fi întotdeauna multe, bogate, bune și mântuitoare.5 Din nefericire, există o secetă duhovnicească extinsă în multe dintre preocupările vieții noastre creștine, deoarece lipsește: trăirea continuă cu Sfintele Taine, participarea la Sfânta Liturghie, smerenia și dragostea, rugăciunea, postul, privegherea și suntem sufocați de patimi și mai ales de grijile pentru bunurile societății de consum. Răul trebuie îndepărtat și îndreptarea poate să înceapă străduindu-ne să înțelegem și să trăim cu toată ființa și credința Dumnezeiasca Liturghie.
În mod general, la Sfânta Liturghie, imnul Sfinte Dumnezeule se cantă de trei ori in cinstea Sfintei Treimi, dar avem în practica vieții noastre bisericești, Sfinte Dumnezeule de șase ori la slujba în sobor și de nouă ori la slujba arhierească, după numărul celor nouă cete îngereşti, alternând cântarea între cor (cantăreţi, credincioşi) şi ceata Iiturghisitorilor din Sfântul Altar, ce simbolizează lauda neîntreruptă a lui Dumnezeu de către Biserica cerească şi cea pămantească.6
Legat de Sfânta Taină a Preoției, la Sfânta Liturghie, după cântarea Sfinte Dumnezeule are loc hirotonia întru arhiereu, adică, la momentul când odinioară până prin secolele VI-VII, se începea Sfânta Liturghie. Slujba de hirotonie a episcopului este oficiată de cel puțin doi episcopi. La vremea hirotoniei, părintele ipopsifiu este condus în mijlocul bisericii de doi preoţi, de regulă arhimandriţi sau ieromonahi, deoarece arhiereul este ales dintre monahi, pentru a se închina, și apoi este dus în faţa uşilor împărăteşti şi a arhiereilor. Dacă candidatul nu este monah, acum trebuie să facă votul monahal, înainte de hirotonie, dacă a fost ales dintre clericii de mir. La înconjurarea Sfintei Mese, ce are loc după acest moment, părintele ipopsifiu este purtat de doi dintre arhiereii slujitori. În timpul hirotoniei, formulele de invitare la rugăciune şi ectenia în taină le spun arhiereii, iar la rugăciunea de hirotonie, arhiereii hirotonisitori pun pe capul ipopsifiului omoforul şi Sfânta Evanghelie. După momentul dumnezeiesc al prohirisirii întru arhiereu, la hirotonie, se dau noului episcop veşmintele şi insignele specifice treptei sale: sacosul, epigonatul, omoforul, engolpionul, crucea pectorală și mitra7. Apoi noul arhiereu binecuvintează poporul, via Mântuitorului Iisus Hristos pe care o primește spre împlinirea celor trei slujiri, de arhiereu, învățător și sfințitor. Acestea sunt rânduielile, tainele și trăirile dumnezeiești la care suntem chemați să fim părtași la Sfinte Dumnezeule, cântarea care s-a așezat în inimile noastre prin harul ei trinitar, frumusețea cântării și harisma ei îngerească.
Preotul Silviu State
Note:
1). Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.146;
2). Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii –Introducere Generală, Editura Bizantină, București, 2005, p.131;
3). Preot Florin BOTEZAN, Explicarea Sfintei Liturghii, p.57;
4). Langhis Matei “Marele Sinaxar”,voi.I, Atena 1984, p.699, cf. Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, op.cit.,p.134;
5). Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, op.cit.,p.135;
6). Pr.P.Vintilescu, Dumnezeiasca Liturghie comentată, cf. Preot Prof.Dr.Ene Braniște, Liturgica Specială,București, 2005, p.252
7). Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 343-344.
RO 
IT