Pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtășanii este o continuă viață în Hristos și a preoților și a creștinilor ortodocși iubitori de Dumnezeu. Rânduiala Sfintei Împărtășanii se citește și se adresează Bunului Dumnezeu cu pocăință, dragoste și conștiință cu o seară înainte.
În sfântul altar, cu sufletul închinat lui Dumnezeu și inima în pocăință adâncă, ținând în palme pe Hristos – Sfântul Trup, preotul, înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, se adresează Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin aceste rugăciuni:
Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Cred, de asemenea, că Acesta este Însuși Preacuratul Tău Trup și Acesta este Însuși Scumpul Tău Sânge. Deci, mă rog Ție: miluiește-mă și-mi iartă greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele săvârșite cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cele cu știință și cu neștiință. Și mă învrednicește, fără de osândă, să mă împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.
Cinei Tale celei de Taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda, ci, ca tâlharul
mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta.
Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului. (Liturghier, 2012, p.189)
Aceasta este o mărturisire a credinței și a speranței în iubirea lui Hristos. „Cred, Doamne, și mărturisesc…”, este o formulă care se sprijină pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Și tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare ca pildă celor ce vor crede în El, spre viața veșnică.” (I Timotei 1, 15-16)
Sfântul Apostol Pavel ne spune că pentru aceasta a fost miluit, el, marele păcătos, ca să se arate Hristos în el, cu îndelunga Lui răbdare și iubire.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că nimeni nu trebuie să deznădăjduiască pentru mântuirea lui: „Să spunem că există o cetate cu mulți oameni, ai cărei locuitori sunt vicioși, răi, desfrânați, unii mai mult, alții mai puțin, iar cineva dintre cei mulți a făcut toate păcatele. Dacă cineva anunță că împăratul vrea să-i ierte pe toți, ceilalți nu cred în cuvântul lui, până când nu văd că a fost iertat cel mai necinstit dintre ei. Atunci nimeni nu se mai îndoiește. Este exact ceea ce vrea să ne spună Apostolul Pavel: Dumnezeu voind să-i convingă pe oamenii că le iartă toate păcatele, l-a iertat pe cel mai păcătos dintre ei. Să nu se îndoiască deci nimeni de mântuirea lui, pentru că m-am mântuit eu, primul dintre păcătoși.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Comentariu la Epistola I Timotei” Omilia 4 P. G. 62, 522)…
În viața starețului Samson citim următoarea întâmplare pe care ne-o povestește el însuși: Părintele Ștefan săvârșea Sfânta Liturghie la biserica Sfintei Cruci, din Lavra Sfântul Alexandru Nevski. Eu eram ierodiacon și țineam Sfântul Potir. Episcopul a citit rugăciunea: „Cred Doamne și mărturisesc…”, și după aceea a ridicat procovățul Sfântului Potir, ca să-i împărtășească pe credincioși. A rămas paralizat! A văzut înăuntru carne și sânge de om! S-a întors spre mine și mi-a zis: – Vezi, părinte? – Ce să facem? Acela a luat-o spre stânga, eu spre dreapta și am intrat cu Sfântul Potir în Sfântul Altar. A așezat Sfântul Potir pe Sfânta Masă și a căzut în genunchi. Se ruga ca Domnul să se milostivească, căci cum puteam să împărtășim cu trup omenesc? Cine l-ar fi primit? S-a rugat aproape un sfert de oră cu mâinile înălțate și după aceea a privit din nou în Sfântul Potir. Înăuntru era pâine și vin și astfel a ieșit și i-a împărtășit pe credincioși” (Meletie Mitropolitul Nicopolei, “Starețul Samson”, op. cit., pag. 91)
Fiecare dintre noi, când se apropie de Sfântul Potir este „cel dintâi dintre păcătoși” și este dator să recunoască aceasta despre sine.
Aici rugăm pe Fiul lui Dumnezeu, să ne primească la Cina cea de Taina, ca să ne împărtășim cu Cinstitul Trup și Sânge, promițând că nu vom trăda niciodată această taină vrăjmașilor Lui, nici nu-I vom da sărutare precum Iuda, prin păcătoșenia noastră, ci vom mărturisi ca și tâlharul, crezându-ne păcătoși: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.” (Luca 23,42) Nu vom trăda niciodată Taina, pentru că este împărătească, dincolo de bucuria îngerilor, puțin mai mare și mai negrăită decât bucuria raiului.
Prin toate aceste rugăciuni mărturisim credința nezdruncinată și iubirea fierbinte față de Domnul nostru Iisus Hristos, dar și slăbiciunea și păcătoșenia noastră, care ne face să tremurăm de spaimă înaintea Sfântului Potir. In aceste momente sfinte ne ispitește și diavolul, se străduiește să ne tulbure cu gânduri rușinoase și murdare, să ne alunge din suflet pacea ca să deznădăjduim și, în final, să ne îndepărteze de Sfânta Împărtășanie. Ca duhovnic, vă asigur că diavolul de multe ori creează probleme sufletelor cu astfel de gânduri, ca să se lipsească de Sfânta Împărtășanie. Le aduce adică, răscoliri interioare, cugete întinate și blasfemiatoare și, cu toate că sufletul este pregătit din toate punctele de vedere și are și acordul duhovnicului, cu toate acestea, când se îndreaptă spre Sfântul Potir este năpădit de gânduri, se tulbură și renunță.
Dacă cineva nu se mărturisește repede de aceste gânduri când vine la biserică, oricât de murdare, întinate și blasfemiatoare ar fi ele, acestea pot să-l înnebunească, să-l facă robul lor.
Dacă ele durează în timp este foarte greu de crezut că sufletul are puterea să le îndepărteze, să le alunge și să vină fără teamă la Sfânta Împărtășanie. Să luăm seama la ispitele diavolului care ne atacă precum coarnele animalelor, vrea să ne sfâșie, fie prin îndoieli, fie prin gânduri de rușine și de hulă. Sunt simple atacuri, cărora nu trebuie să le dăm nici o importanță. Mai de folos ne este să le disprețuim și să ascultăm de Biserica lui Hristos, care ne spune prin duhovnic: „Mergi și împărtășește-te ”.
Două femei din Evanghelie ne dau mult curaj, multă nădejde și îndrăzneală. Una, este femeia cu scurgere de sânge, care s-a atins de veșmintele lui Hristos și îndată s-a vindecat boala ei, care dura de mulți ani. Femeia aceea a devenit Sfânta Veronica. Cealaltă este femeia cea păcătoasă care a spălat cu lacrimi picioarele lui Hristos și le-a sărutat, le-a uns cu mir și le-a șters cu părul capului ei. Aceste femei nu numai că n-au fost osândite, dar au primit și bogăția harului dumnezeiesc, al iertării păcatelor și al vindecării. Iubirea și mila lui Dumnezeu, ca și îndurările Lui, sunt un ocean nemărginit. Dacă noi suntem slabi, Acela este atotputernic și poate să ne ierte și să ne iubească, pentru că El este Iubire.
Sentimentele noastre sunt în aceste momente controversate. Oricât ne-am pregăti ne simțim păcătoși, nenorociți și nevrednici. Cum am putea să ridicăm ochii și să privim slava Cămării dumnezeiești a lui Hristos (cămara este Sfântul Potir)?
Dacă nu ne împărtășim din voința noastră, încălcăm porunca lui Dumnezeu care zice: Luați, mâncați…, Beți dintru Acesta toți…(Matei 26, 26-27) „cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și în Mine rămâne și Eu în el”. (Ioan 6, 54,56) Dacă, însă, vrem să ne împărtășim, ne prinde frica din cauza păcătoșeniei și necurăției noastre, deoarece: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, și mă mântuiește”.
Deci teama dumnezeiască, dorul și dorința dulce, trebuie să însoțească sufletele acelora care voiesc să se împărtășească cu Preacuratele Taine. După ce episcopul, preoții și diaconii s-au împărtășit în Sfântul Altar, preotul slujitor sau diaconul pune părticelele rămase în Sfântul Potir, în timp ce rostește: „Învierea lui Hristos văzând …; „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…”; „O, Paștile cele mari și preasfințite,” Hristoase …”; și
„Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Cinstitul Tău Sânge, pentru rugăciunile sfinților Tăi. (Liturghier, 2012, p.193)
Aceasta înseamnă că fiecare Sfântă Liturghie este și o mărturisire a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin Sfânta Împărtășanie simțim Învierea străbătând întreaga noastră ființă, pe Hristos luminat și strălucitor, scăldat în razele nestricăcioase ale dumnezeirii.
Sfânta Împărtășanie este „Paște”, adică trecerea de la moarte la Viață, de la robie la libertate către mântuire, către Învierea lui Hristos. Am mai spus că Liturghia este mărturisirea Învierii lui Hristos, iar Euharistia este învierea noastră personală. Participând la această Taină zburăm, dobândim aripi îngerești, devenim purtători de Hristos, purtători de Dumnezeu și purtători de Duh. Înainte ca preotul să iasă cu Sfântul Potir, deschide Sfintele Uși, iar cei care stau în străni se ridică în picioare. In acest moment, creștinul trebuie să vadă îngerii coborând din cer și prăvălind „piatra de la ușa mormântului.” (Marcu 16,3) În continuare, prin apariția Sfântului Potir, ar trebui să vedem toți pe Domnul Iisus Hristos înviat din morți, Care se oferă, „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”. Astfel, să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, unul câte unul cu multă teamă, cu credință și cu dragoste. Urmează împărtășirea credincioșilor.
Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Victor Manolache, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 397-403.
RO 
IT