„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte. Sfânta Jertfă cu pace sa o aducem.”
Îngerii, sunt foarte numeroşi, împărţiţi în nouă cete şi începătorii, care după părerea Sfinţilor Părinţi sunt conduse de Arhangheli. Sfânta Scriptură pomeneşte dintre aceşti conducători trei nume: Mihail, Gavriil şi Rafail. Arhanghelii se mai numesc şi arhistrategi. În afară de aceştia pe care i-am amintit, mai există un altul, care pentru strălucirea lui a primit numele de Lucifer. Arhanghelul acesta, însă, aşa cum ne spune profetul Isaia (Isaia 14,12-14) n-a rămas credincios şi devotat lui Dumnezeu, ci a căzut din înălţime din cauza păcatului mândriei. El s-a trufit şi a zis: „Ridica-ină-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi aşeza jilţul meu”. Şi când a început sa cugete cu mândrie, a căzut din înălţimea slavei şi s-a prăvălit în haos, transformându-se din îngerul luminii în îngerul întunericului, satana.
Căzând din cer, a tras după sine o mulţime de îngeri din ceata lui. Această relatare nu este o minciună, o povestire fantastică, ci un eveniment cutremurător, care s-a întâmplat în lumea cerească şi este confirmat de însuşi Hristos care spune: „Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer”(Luca 10,18) în momentul căderii Luceafărului şi a mulţimii lui de îngeri, arhanghelul Mihail a trâmbiţat celorlalţi îngeri, strigându-le: Să stăm bine… , aşa cum se adresează şi preotul la rândul său credincioşilor. Este glasul îngeresc dar şi îndemnul Apostolului Pavel, care inspirat de Dumnezeu zice: „…cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră” (Filipeni 2,12). Însuşi glasul lui
Hristos spune: „Privegheaţi şi va rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită”. (Matei 26,41)
Dacă există un moment special în care ar trebui să se spună aceste cuvinte: Să stăm bine… , atunci cel mai potrivit ar fi atunci când preotul se pregăteşte să săvârşească Taina cutremurătoare a Sfintei Liturghii.
Această Taina a Sfintei Euharistii se numeşte şi Anafora (cuvântul în greceşte înseamnă „urcare”), pentru că acum urcăm de la cele de jos la cele de sus. Ceea ce urmează după cuvintele Să stăm bine… , se numeşte Sfânta Anafora sau Anaforaua
liturgică.
Preotul slujitor ne avertizează că trebuie să ne concentrăm, cu evlavie adânca a inimii şi cu teamă dumnezeiască la cele care se vor săvârşi peste puţin timp. Să nu uităm că Îngerii, Arhanghelii, Heruvimii şi Serafimii, stau cu frică şi cu cutremur în jurul Sfintei Mese şi în biserică. Cu aceste puteri trebuie să ne unim şi noi, ca să aducem împreună jertfa duhovnicească Domnului lisus Hristos, care şade pe Tronul
slavei, în ceruri.
Locaşul sfânt unde săvârşim Sfânta Liturghie se află pe pământ, dar Jertfa cea nesângeroasă va fi ridicată şi înălţată în Biserica cerească a împărăţiei lui Dumnezeu, de aceea se şi cheamă Sfânta Anafora.
Jertfa noastră spirituală va fi înălţată şi depusă înaintea Jertfelnicului celui mai presus de ceruri, iar cele două altare, de pe pământ şi din cer, vor deveni o singură realitate.
Domnul Dumnezeu, slujit fiind de noi, nevrednicii slujitorii Săi, cu trup păcătos şi stricăcios, se arata nevăzut şi neperceptibil ca „Cel care aduce şi Cel care este adus”, Marele Arhiereu, pe care toate puterile îngereşti Îl înconjoară, Îl închină, Îl slujesc. Toţi suntem chemaţi să cinstim Sfânta Anafora, şi să fim cu luare aminte, căci va fi ridicată la ceruri, însoţită de mulţime de oştiri îngereşti. „Cel ce aduce şi Cel ce este adus” jertfă, Marele Arhiereu, ca mijlocitor şi reprezentant al nostru, va înălţa jertfa noastră la ceruri şi o va oferi Părintelui Luminilor, „Celui vechi de zile”, ca pe o tămâie bine primită, întru miros de bună mireasmă duhovnicească.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Biserica este locul Îngerilor şi al Arhanghelilor şi Împărăţia lui Dumnezeu, este însuşi Cerul. Dacă cineva ţi-ar deschide acest cer şi te-ar îndruma acolo, chiar dacă i-ai vedea pe tatăl sau pe fratele tau, n-ai îndrăzni să le vorbeşti. Aşa şi aici, pe pământ, nu trebuie să spui nimic, afară de rugăciunile şi citirile duhovniceşti, pentru că biserica este cerul”. În cer, domneşte liniştea netulburată, pacea lui Dumnezeu „care covârşeşte toată mintea”, ce însoţeşte toate în cetatea de sus a Ierusalimului ceresc.
Tulburările, zgomotele, neorânduielile, nu-şi au locul acolo. Iar dacă noi avem inima tulburată, mintea întunecată şi cugetele neîmpăcate la vremea Sfintei Liturghii, a Sfintei Anaforale şi a Prefacerii Darurilor, înseamnă că, conştiinţa noastră ne mustră şi ne osândeşte şi suntem vinovaţi de ceva. Dacă lucrurile stau aşa, harul pleacă de la noi, ne părăseşte şi ne scoate chiar şi din Biserică. Acesta ne respinge pentru că suntem lipsiţi de iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele. Să luăm aminte, așadar! Să stăm bine! Să stăm cu frică ! Să fim cu inima înlăcrimată-n dragostea pocăinței și cu mintea cugetând împărăția lui Dumnezeu.
Pr.Silviu State
Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, București, 2005, pp.274-276.
RO 
IT