Explicarea Sfintei Liturghii: Să luăm aminte! Sfintele sfinților!

La Sfânta Liturghie după ecfonisul: „Cu harul și îndurările și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, împreună cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” și după ce s-a adresat lui Dumnezeu rugăciunea „Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locașul Tău și de pe scaunul slavei împă­răției Tale și vino ca să ne sfințești pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl șezi și aici, în chip nevăzut, împreună cu noi ești. Și ne învrednicește, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge și prin noi la tot poporul”, preotul se ridică și, cu mâini tremurând, ia Trupul lui Hristos, Îl înalță deasupra Sfântului Disc și rostește puternic: Să luăm aminte! Sfintele sfinților! (Liturghierul, 2012, p.185)

Aceste cuvinte ne îndeamnă să luăm seama că Cele Sfinte sunt pentru sfinți.

Sfântul Chiril ne confirmă că Sfintele Daruri au primit coborârea Sfântului Duh. Sfinți însă, suntem și noi, cei ce ne­-am învrednicit de lucrarea Lui. Darurile Sfinte sunt rânduite doar pentru sfinți. (Sfântul Chirii al Ierusalimului, “Cateheza mistagogică, 5 VEPES 39, 262)

Și Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „Preotul slujitor, drept, în Sfântul Altar și înaintea Sfintei Mese, cu voce tremurătoare, care naște teama, cu mâinile înălțate și ținând Sfântul Trup, într-o pace adâncă, rostește: Sfintele sfinților!

Astfel pe unii îi chemă să se împărtășească (cei vrednici, curați, sfinți, pregătiți), altora le interzice (celor nevrednici, necurați, nepregătiți, nepocăiți), nu cu mâna, ci cu vocea pe care o are și care este mai puternică decât mâna. Și Sfântul continuă: „Dacă cineva nu este sfânt, să nu se apropie”. Și nu spune doar să fie curat de păcate ci sfânt, pentru că sfânt nu este doar cel care nu săvârșește păcatul, ci acela care se umple de Duh Sfânt și de bogăția faptelor lui bune. Nu vreau să fiți izbăviți doar de noroiul păcatelor, ci să fiți și albi și frumoși și neprihăniți. Nu i se îngăduie oricui să se apropie de preacura­tele Taine, să bea din Izvorul dătător de Viață. De aceea, preotul nu-1 cheamă pe fiecare, ci ținând în mâini preacuratul Trup al Domnului, cheamă doar pe cei care merg pe calea sfințeniei: Cele Sfinte sunt ale sfinților. Este ca și cum ar zice: Iată pâinea vieții pe care o vedeți, deci alergați să o luați, dar nu toți, ci doar aceia care sunteți sfinți, pentru că doar sfinților le sunt îngăduite cele sfinte.

Prin sfinți nu se înțeleg doar aceia care au ajuns la desăvârșirea virtuții, ci și aceia care se silesc și stăruie să ajungă la aceasta, deși n-au atins-o încă. Și cei care se luptă sunt sfinți, pentru că nici pe aceștia nu-i împiedică nimic să se sfințească prin participarea la Sfintele Taine. (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Comentariu la Epistola către Evrei”, Omilia 17, P.G. 63, 133) Aceste cuvinte sunt o mângâiere pentru noi toți, prin faptul că Sfântul Ioan numește sfinți pe creștinii care stăruie și se străduiesc să se pregăteas­că cât mai bine posibil pentru Sfânta Împărtășanie. Înălțarea Preacuratului Trup al Domnului, care se săvârșește cu două mâini (primele trei degete) are două simboluri: Dumnezeiasca Euharistie este reprezentarea Jertfei de pe Cruce, dar și continuarea acesteia până la a doua Venire a Domnului. Ce s-a întâmplat atunci pe Golgota? Pe Domnul L- au întins pe pământ, apoi L-au ridicat pe cruce și acolo L-au pironit. După aceea, au tras cu frânghii și au înălțat crucea cu preacuratul Lui Trup, fixându-o în pământ. Aceasta reprezintă Înălțarea Mielului la Sfânta Liturghie, când preotul înalță ușor și cu evlavie deasupra Sfântului Disc, Sfântul Agneț. Despre înălțarea pe cruce, Domnul a vorbit ucenicilor Săi simbolic spunându-le: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine”. (Ioan 12,32)

Domnul se află cu Trupul și Sângele în fața noastră nu pe Cruce, ci în Mormânt. Simbolismul arată că prin înălțarea Dumnezeiescului Agneț de către preot la rostirea cuvintelor Să luăm aminte! Sfintele Sfinților!, sufletul lui Hristos se ridică din iad, trăgând cu Sine și eliberând mulțimea drepților, bărbați și femei, care se unesc cu Trupul Lui teandric, care nu a văzut stricăciune, și astfel, se realizează învierea Domnului din morți. Deci, înălțarea simbolizează ieșirea sufletului din iad, unirea cu Trupul din mormânt și învierea din morți.

La cuvintele cutremurătoare ale preotului „Sfintele sfinților!”, poporul răspunde: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”, pentru că nimeni nu este sfânt, drept și fără de păcat în afară de Dumnezeu.

Noi toți, preoții slujitori, care înconjurăm Sfântul Altar, voi toți care vă apropiați de Sfintele Uși ca să vă împărtășiți și ceilalți care stați rușinați pentru că nu vă puteți împărtăși, aparținem celor care am fost chemați de Domnul Răstignit.

Ne-a tras lângă El ca să devenim una cu El. Și în acest fel, prin Sfânta Împărtășanie, nu numai că ne hrănește cu hrană nemuritoare, dar ne și unește și ne transformă. Adică, în timp ce ne apropiem de Sfântul Potir, trebuie să nădăjduim într-o înălțare spirituală care prin unire cu firea Lui, ne va atrage și ne va așeza pe Tronul ceresc al împărăției Lui. Prin acest gest simbolic al preotului, Domnul înălțat pe cruce ne spune: „V-am tras spre firea Mea divino -umană, v-am iubit până la jertfa și moarte pe cruce”. (Filipeni 2,8) Am dorit să Mă unesc cu voi și să mănânc Paștele mântuitor. V-am oferit Trupul și Sângele Meu spre mâncare și băutură și vă întreb: aveți oare și voi același dor față de Mine? Vă apropiați de Sfânta Taină, precum căprioa­rele însetate? Luați seama la îndemnul Meu: Sfintele sunt pentru sfinți”. După Sfânta Scriptură în timpurile vechi, sfinți se numeau toți creștinii. Ușor, noțiunea s-a limitat doar la cei aleși, adică la aceia care au fost chinuiți până la moarte, sau la cei care L-au mărturisit în prigoane, în închisori, în exiluri, care și-au dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu. Deci, cele trei tagme ale sfinților creștini erau: martirii, mărturisitorii și sfinții. In sens larg, sfânt este și fiecare credincios nevoitor care se desparte de păcat, neavând în sufletul lui „pată sau zbârcitură, sau altceva de acest fel”. (Efeseni 5,27) Să nu uităm însă, că toți oamenii fără nici o excepție sunt păcătoși. Singurul fără de păcat S-a adus Jertfă pe Cruce. Jertfa aceasta bine primită, a iertat tot neamul omenesc, păcatele tuturor oamenilor, de la Adam până la ultimul om care se va naște înainte de a doua Venire a Domnului. Când însă acestea vor fi iertate și șterse?

Atunci când oamenii îl vor recunoaște pe Fiul lui Dumnezeu în persoana lui Iisus Hristos, Care S-a întrupat și a suferit în zilele lui Ponțiu Pilat și a înviat din morți. Și când în continuare, după ce vor primi și vor crede acestea, cu toată inima, se vor boteza și se vor împărtăși cu preacuratele Taine și, în același timp, vor accepta întreaga învățătură dogmatică a credinței noastre ortodoxe. Atunci, Sângele pe care Hristos L-a vărsat pe Cruce și Se oferă nouă, la fiecare Sfântă Euharistie, îi va curăța pe creștini de orice fel de păcat, pentru că se dă „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Acest scump Mărgăritar, această picătură de Sânge pe care o luăm, ne curățește, ne luminează, ne face purtători de Hristos și de duh, ne face sfinți. O picătură de Sânge poate deveni un ocean necuprins în care se pot curăți și spăla mili­oane de oameni. Este suficient ca aceștia să o dorească!

Un bătrân isihast, părintele Augustin, se nevoia singur, în pustiu, într-o chilie-bisericuță cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din mănăstirea Sfântul Filotei din Sfântul Munte. Odată, așa cum povestea el însuși, pe când făcea metanii și închinăciuni, i s-a arătat diavolul în chilie sub chipul unui câine înfricoșător care arunca flăcări pe gură. A năvălit asupra lui, urlând și spunându-i că-l ardeau rugăciunile și metaniile lui.

Bătrânul Augustin l-a apucat, l-a izbit de perete și i-a spus: „Diavole rău, de ce războiești cu atâta furie și răutate făpturile lu i Dumnezeu’”? Imediat, diavolul turbat, de rușine a dispărut lăsând în urma lui fum și putoare. Și părintele Augustin a continuat să povestească: „Diavolul era foarte puternic dar și eu ramolitul, cu ajutorul lui Dumnezeu l-am aruncat și l-am lipit de perete”, după aceea însă, a început să-mi pară rău, să mă mustre conștiința că l-am bătut pe diavol. Am așteptat cu înfrigurare să se lumineze, ca să alerg la duhovnic și să mă mărturisesc. Când s-a luminat, am mers la Provata (o oră și jumătate de drum), l-am găsit pe duhovnicul meu și m-am spovedit. I-am spus ce s-a întâmplat la rugăciune și cum l-am lovit pe diavol. Duhovnicul a fost foarte înțelegător, nu mi-a dat nici un canon dar mi-a zis să mă împărtășesc a doua zi. Eu am sărit în sus de bucurie și toată ziua am făcut treabă, iar noaptea am privegheat cu metanii și închinăciuni. Dimineață la ora cinci, am mers la Sfânta Liturghie să mă împărtășesc. Când preotul a atins lingurița de buzele mele am văzut în ea o bucată de Carne și Sânge! Și am mestecat-o, ca s-o înghit. Oh! O fericire negrăită m-a cuprins, încât nu mai puteam să rezist! Din ochi îmi curgeau râuri de lacrimi, inima și trupul erau copleșite de fericirea negrăită! Am plecat repede să nu mă vadă părinții, să nu privească prefacerile dumnezeiești pe care le-am primit cu nevrednicie de la Dumnezeu.

Toate acestea le-a descoperit el însuși părintelui Paisie, cunoscutul monah și ascet din Sfântul Munte”. (Părintele Paisie Aghioritul, “Părinți aghioriți”, op.cit., pag. 77-78)

Scopul pentru care Domnul a rânduit să se săvârșească Sfânta Liturghie este ca să ne împărtășim, să ne unim cu El. Hristos Euharistic este Izvorul, Întărirea, Rezistența, Salvatorul și Arvuna mântuirii noastre.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, în legătură cu aceasta: „Este necesar să cunoaștem ce este Minunea Tainelor, adică Sfânta Euharistie, de ce Hristos ne-a dat-o și ce folos dobândim când participăm la ea. Pentru că, așa cum spune Apostolul Pavel, devenim un trup cu Hristos, și mădulare ale Trupului Lui, din carnea și din oasele Lui. Aceasta se întâmplă cu hrana pe care ne-a dat-o, adică cu Sfânta Împărtășanie. Pentru aceasta ne-a unit cu El, și a devenit un trup cu noi, ca să fim una cu El, Care este Capul…”. Scopul săvârșirii Tainei Euharistice este participarea noastră la ea, adică la Cina Domnului. Cu toate acestea, mulți credincioși participă rar, iar alții, se apropie fără pregătirea necesară. Sfântul Ioan Gură de Aur osândește cu cuvinte dure un obicei pe care-1 au creștinii chiar și în zilele noastre, să se împărtășească doar la Sărbătorile Mari, indiferent dacă sunt sau nu pregătiți. „Văd pe mulți împărtășindu-se cu Trupul lui Hristos din obișnuință și datorie față de sărbătoare mai mult, decât din cunoaștere și simțire. Aceștia zic: ne împărtășim când vine Postul Mare, Paștele și Crăciunul, și este suficient.

Timpul ca să te apropii de Sfintele Taine, nu este Paștele sau Crăciunul, ci curățenia sufletească. Deci, când ești curat de poftele trupești și de căderi, de ținerea de minte a răului și de dușmănie, atunci să vii să te împărtășești. Dacă nu ești curat, nu veni”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”, Omilia 46, EPE 13, 578)

Pentru aceasta vă rog pe toți să nu vă apropiați de Tai­nele Dumnezeiești nepregătiți pentru că așa cere sărbătoarea, ci când vă hotărâți să vă împărtășiți, să vă curățiți mai întâi bine sufletul la Spovedanie și cu multe zile înainte să postiți, să vă înfrânați, să iertați, să faceți milostenii și rugăciuni multe și să sporiți lupta voastră duhovnicească.” (preluat de pr. Silviu State)

Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Victor Manolache, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 382 – 386.