„Scopul săvârșirii Tainei Euharistice este participarea noastră la ea, adică la Cina Domnului. Cu toate acestea, mulți credincioși participă rar, iar alții, se apropie fără pregătirea necesară. Sfântul Ioan Gură de Aur osândește cu cuvinte dure un obicei pe care-l au creștinii chiar și în zilele noastre, să se împărtășească doar la Sărbătorile Mari, indiferent dacă sunt sau nu pregătiți. „Văd pe mulți împărtășindu-se cu Trupul lui Hristos din obișnuință și datorie față de sărbătoare mai mult, decât din cunoaștere și simțire. Aceștia zic: ne împărtășim când vine Postul Mare, Paștele și Crăciunul, și este suficient.
Timpul ca să te apropii de Sfintele Taine, nu este Paștele sau Crăciunul, ci curățenia sufletească. Deci, când ești curat de poftele trupești și de căderi, de ținerea de minte a răului și de dușmănie, atunci să vii să te împărtășești. Dacă nu ești curat, nu veni”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”, Omilia 46, EPE 13, 578)
Pentru aceasta vă rog pe toți să nu vă apropiați de Tainele Dumnezeiești nepregătiți pentru că așa cere sărbătoarea, ci când vă hotărâți să vă împărtășiți, să vă curățiți mai întâi bine sufletul la Sfânta Spovedanie și cu multe zile înainte să postiți, să vă înfrânați, să iertați, să faceți milostenii și rugăciuni multe și să sporiți lupta voastră duhovnicească.”
„Să luăm aminte ! Sfintele sfinților !”
Starețul Samson povestea cu simplitate ceva cutremurător, care s-a întâmplat unui preot în momentul rostirii acestor cuvinte. În timp ce ieromonahul slujea, la cuvintele „Sfintele sfinților”, a sărit din Sfântul Potir o flacără minunată. N-a coborât din cer, ci a sărit din Potir! Și aceasta s-a întâmplat în zilele noastre, în vremea apostaziei. (Meletie Mitropolitul Nicopolei, “Starețul Samson, viața și învățăturile”, Preveza 19953, pag.79)
Sfântul Ioan Hrisostom ne spune răspicat că Sfânta Masă este plină de lumină duhovnicească și exact cum izvoarele varsă apă, așa și aceasta trimite raze necreate. „Nu te apropia deci de aceasta ținând trestii, frunze sau ierburi (adică păcate), ca să nu ațâți focul și mai mult și să ardă sufletul care se împărtășește cu nevrednicie cu Sfintele Taine. Deci, apropie-te ținând pietrele cucernice ale credinței, nădejdea și iubirea. Să ții aurul răbdării și al iertării și mărgăritarele postului, ale privegherii și ale rugăciunii și să faci astfel sufletul mai curat, ca să pleci din biserică, după ce ai luat cu tine, în suflet și în trup, bunurile cerești ale desfătării divine. Unii se împărtășesc o dată pe an, alții de două sau de mai multe ori. Pe care-i vom primi? Nici pe cei care se împărtășesc o singură dată, nici pe cei care se împărtășesc de multe ori sau de puține ori, ci pe aceia care o fac cu inima și conștiința curată și cu viață neprihănită.
Cei curați să se apropie totdeauna iar cei necurați să nu vină niciodată, pentru că primesc osândă pentru ei înșiși și pedeapsă și chin”. După aceea Sfântul se adresează celor care se împărtășesc o dată pe an, în seara de Paște. Mulți cred, când ascultă la sfârșitul slujbei cuvântul catehetic de la slujba învierii: „Cei care au postit și cei care n-au postit…, și nimeni să nu iasă însetat”, că pot să se împărtășească fără spovedanie și că nu fac nici un păcat. Mare greșeală!
Despre „Sfintele sfinților”, sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Trebuie ca toți, cler și popor să fim frumoși la suflet, cu inima curată, cu mintea luminată, iar pe chipul nostru să strălucească harul divin. Cine este astfel să se apropie și să atingă Potirul împărătesc pe care preotul îl ține în mâini! Deci, nici un păcătos să nu se apropie, dar să nu spun nici un păcătos, pentru că mă îndepărtez de la Sfânta Masă în primul rând pe mine, ci să zic: nici unul care rămâne păcătos, nepocăit, să nu se apropie” (Sfântul Ioan Gură de Aur, “Comentariu la Epistola II Corinteni”, Omilia 21, EPE 19, 486)
In Pateric se vorbește despre un pustnic înduhovnicit, părintele Evloghie, care primise harul cunoașterii și al vederii duhovnicești, încât pricepea starea sufletească a fiecăruia după chipul lui. Odată, cineva necurat s-a apropiat de el. Atunci părintele l-a mustrat cu duritate, acolo înaintea Sfintelor Uși și i-a zis: – Cum îndrăznești să te apropii de Sfintele Taine cu inima atât de murdară, împietrită și nepocăită? Fugi repede și plânge-ți păcatele, pocăiește-te și iartă ca să fii iertat, apoi să vii să te împărtășești. Dacă nu te vei curăți prin Spovedanie, împărtășania îți va fi foc și te va arde. Acestea le spunea părintele Evloghie, preotul Sfânt”(Grigorie Ieromonahul, „Mersul la biserică”, Atena 1991, pag. 83)
Sfânta Împărtășanie este „Pâine” duhovnicească și fiecare este dator s-o mănânce pentru sine. Este „ușa vieții veșnice”, „apa cea vie” pe care fiecare o va bea personal. Este mireasma dumnezeiască pe care o vom mirosi fiecare în parte. Sfânta Euharistie poate să ne producă, atunci când suntem pregătiți, schimbarea dumnezeiască și aceasta va avea o influență binefăcătoare pentru membrii familiei și pentru aproapele nostru.
Când într-o zi nu fac rugăciunea, o știu și o înțeleg doar eu, când nu o fac două zile o pricepe întreaga mea familie (pentru că vede și simte purtarea mea). Iar când nu fac trei zile rugăciunea, o știe întreaga lume! La fel se întâmplă și cu Sfânta Împărtășanie. Dacă o luăm cu vrednicie, noi înșine vom înțelege primii, o vom experia duhovnicește înlăuntrul nostru, vom simți prezența, lucrarea, puterea și harul Sfântului Duh. Darurile sunt bogate pentru toți și aceste prefaceri vor schimba și pe cel de lângă noi. Aceasta ne lipsește: schimbarea personală! De aceea, dacă nu ne îndreptăm, nu ne merge bine, ca persoană, ca familie, ca societate și ca neam. Nu avem trăiri, nu urmăm sfinților care umpleau bisericile și îngerilor care ne păzesc și ne apără de orice rău.
Cuvintele acestea au fost primite mai întâi de cel care le-a scris, pentru că acesta le învăța de două ori. Vai de el dacă doar le spune și nu le împlinește. Omul se nevoiește, dar Dumnezeu înmulțește. Monahul Ierotei de la mănăstirea Sfântul Dionisie din Sfântul Munte povestea că un preot, în momentul în care la Liturghie slujitorul a rostit „Să luăm aminte! Sfintele sfinților”, în același timp, odată cu frângerea Agnețului, fața lui a început să se schimbe, să strălucească, să ia înfățișarea îngerului de lumină . Fratele slujitor, urmărindu-l, s-a pierdut și a rămas mult timp nemișcat și în stare de extaz. De ce să se minuneze mai întâi? De cele săvârșite și înfricoșătoare sau de vederea chipului preotului de lângă el care era când asemenea fulgerului, când asemenea norului luminos” Același lucru s-a auzit de la martori oculari despre părintele Gheorghe Karsalidis, în timp ce liturghisea. La un Paște, după Prefacerea Darurilor și după: „Și să fie milele Marelui Dumnezeu cu voi cu toți!”, s-a întors către credincioși ca să-i binecuvânteze.
Atunci, fața lui strălucea ca soarele iar mâna dreaptă răspândea raze de lu mină dumnezeiască și binecuvântare. O femeie a îndrăznit și i-a zis: – Părinte, nu știi ce strălucire ai pe față! Luminezi ca soarele! Părintele i-a răspuns: – Fiica mea, sunt eu vrednic să strălucesc? Lumina dumnezeiască a fost prezența lui Hristos și a sfinților la Liturghie.
Strălucirea acestora s-a revărsat asupra mea ca într-o oglindă și din aceasta și asupra voastră. Eu sunt o oglindă tocită și spartă, asta sunt” (relatări ale autorului)
După „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.” (Liturghierul 2012, p.185), cântăreții rostesc Chinonicul zilei și citesc în continuare a treia parte a rânduielii împărtășirii. În Sfântul Altar, după ecfonisul „Să luăm aminte! Sfintele sfinților”, Sfântul Agneț se frânge și se împarte în patru: IS-HR-NI-KA. Fiecare parte are deasupra două litere și se așează cruciș deasupra Sfântului Disc:
IS
NI KA
HR
În momentul frângerii și împărțirii, preotul spune cu luare aminte și teamă:
„Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc Îi sfințește.”
Aceasta împărțire se face și din motive practice, ce ușurează astfel, împărtășirea preoților și a credincioșilor. La fel a făcut și Iisus Hristos la Cina ce de Taina: „Luând pâinea a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat ucenicilor.” (Marcu 14,22) Din Agneț se împărtășesc toți credincioșii.
De la Cina cea de Taină până la sfârșitul veacurilor, pâinea se împarte frântă ca hrană spre îndumnezeire și nemurire celor botezați, spre iertarea păcatelor și viața de veci. Este obligatoriu să se taie prima dată în patru părți și după aceea în părticele mai multe, ca să se împărtășească toți. Acesta este motivul pentru care, în timpurile apostolice, Sfânta Euharistie se numea „frângerea pâinii”. Sfânta Pâine, Mielul lui Dumnezeu deși se taie în bucățele, fiecare părticică, oricât de mică, îl conține pe Hristos întreg. Pentru aceea și spunem: „Se sfărâmă și se împarte”, adică se taie în multe părticele. Un suflet a avut curiozitatea să afle dacă Mărgăritarul, mare sau mic este Hristos în întregime. Și într-o duminică, în timp ce se pregătea să se împărtășească, L-a văzut cu ochii duhovnicești ai sufletului în linguriță pe Hristos întreg. Acest Hristos se unește cu omul”
„Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte.” Adică, Sfântul Agneț se taie dar nu se împarte. In părticica pe care o primește fiecare credincios, oricât de mică ar fi, se dă Sfânta Pâine întreagă, Trupul Domnului întreg, Mielul lui Dumnezeu, Unul și neîmpărțit, care S-a jertfit pe Cruce.
Sfântul Varvar era pirat înainte să-l cunoască pe Hristos și după o incursiune pe care a făcut-o cu tovarășii săi împotriva locuitorilor Akarnei, s-a ascuns și a trăit ca un sălbatic în munți. Devenise spaima tuturor locuitorilor din împrejurimi. Într-o zi, l-a văzut de departe pe preotul satului Trifos, părintele Ioan Nikoplolitul, intrând în biserica Sfântul Gheorghe, să săvârșească Sfânta Liturghie. Fără să piardă timp, a urzit planul să-l tâlhărească și să-l ucidă pe evlaviosul preot. A întârziat, însă, și a ajuns la biserică în momentul când preotul începuse Sfânta Liturghie. Intrând în biserică cu gânduri ucigașe, s-a aflat în fața unei mari minuni. L-a văzut pe preot scăldat în lumină dumnezeiască, aflându-se în fața Sfintei Mese, dar necălcând pământul.
Doi bărbați tineri, care de asemenea, străluceau ca soarele, îl țineau pe preot de brațe și-l ridicau deasupra pământului, cam la un metru. Deodată, a simțit răspândindu-se o mireasmă din altă lume. Îngerii înconjuraseră Sfânta Masă și cântau doxologii Mielului lui Dumnezeu. Și iată că a apărut atunci un Prunc fericit. Îngerii îl țineau pe mâini și L-au adus și L-au așezat pe Sfântul Disc. Chipul Pruncului dumnezeiesc strălucea de lumină iar îngerii îi admirau cu teamă frumusețea mai presus de lume.
Când a venit vremea Vohodului, preotul s-a apropiat de Proscomidiar și a luat în mâini Cinstitele Daruri. Când a ieșit cu ele, Varvar a văzut că pe părintele Ioan îl sprijineau îngerii să nu cadă și să verse Sfintele. Urmărea cutremurat de teamă toate cele pe care iubirea lui Dumnezeu îi îngăduia să le vadă. Sfânta Liturghie a continuat, s-a zis Crezul și s-a ajuns la Prefacerea Darurilor. Slujitorul le-a binecuvântat și a zis: „Și fă adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău…, iar ceea ce este în Potirul acesta Cinstit Sângele Hristosului Tău…, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin”. Atunci Varvar a văzut pe preot luând copia și înjunghiind Pruncul dumnezeiesc.
Sângele Lui se scurgea în Sfântul Potir, pe când Trupul Lui era împărțit și așezat pe Sfântul Disc. După Sfânta împărtășanie, când preotul a înălțat Sfintele către popor și a zis: „Totdeauna, acum și pururea…”, acoperișul bisericii parcă s-a rupt în două și pe acolo îngerii au ridicat Pruncul la ceruri cu imne și doxologii, precum îl și coborâseră, în timp ce o mireasmă neobișnuită și o lumină s-a răspândit peste tot.
Varvar n-a rezistat acestei minuni dumnezeiești, inima i s-a înmuiat și i s-a aprins. Instinctele sălbatice au pierit, mintea i s-a luminat de lumina cunoașterii dumnezeiești, harul Sfântului Duh l-a umbrit și l-a ridicat din nesimțirea duhovnicească. A devenit creștin datorită unei singure Sfinte Liturghii. Cu frică și cu cutremur, după încheierea slujbei, s-a apropiat și a îngenuncheat înaintea slujitorului lui Dumnezeu. A relatat, cu suspine, despre minunea pe care se învrednicise s-o vadă și s-a spovedit de păcatele trecute, încredințându-se deplin lui Hristos” (Arhimandritul Pavel Danas, “Barbarul devenit sfânt”, Vonitsa, 2000, pag. 20)
„Mare este taina credinței noastre”, ne spune Sfânta Scriptură, „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume” (I Timotei 3,16), „neîmpărțit și nedespărțit”. Să nu dorim cu mintea noastră săracă, limitată și păcătoasă, să cercetăm și să explicăm aceste realități cerești. Lumea celor de sus, adică, spațiul dumnezeirii necreate, cu toate că este nestricăcioasă, neschimbată, veșnică, atemporală și dumnezeiască, se oferă nouă prin harul, lucrarea și puterea Sfântului Duh sub chipul Tainei Sfintei Jertfe. Întreaga lucrare a iconomiei dumnezeiești, de la facerea lumii până la a doua Venire, este prezentă în chip negrăit, în Sfânta Liturghie. În ce mod, nu poate explica limba omenească! Sfântul Evanghelist Ioan mărturisește următoarele: Era Vinerea Mare, după-amiaza, în jur de ora trei. Domnul sângerează pe Cruce, scoate un strigăt mare și zice; „Săvârșitu-s-a.”
Și plecându-Și capul, Și-a dat duhul. (Ioan 19,30) Și pentru că se lumina de sâmbătă și era mare ziua aceea, s-a permis pogorârea de pe Cruce și înmormântarea. Au venit soldații și au început să strivească fluierele picioarelor celor doi tâlhari răstigniți ca să moară mai repede. După aceea au venit și în fața lui Hristos. Descoperind că deja murise nu I-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci unul din ostași „a străpuns coasta Lui cu sulița și îndată a ieșit sânge și apă ca să se împlinească Scriptura, care spune că nici un os din trupul Lui nu se va zdrobi” (Ioan 19,36) Apa și Sângele sunt simbolurile celor două mari Taine ale mântuirii: Botezul și Sfânta Euharistie. Faptul că nu I-au zdrobit fluierele picioarelor înseamnă că Trupul Domnului nu accepta împărțire, sfărâmare sau ciopârțire. Așa și acum, Sfânta Pâine, Trupul lui Hristos, nu se împarte, este: „Cel ce Se sfărâmă și nu Se desparte”. Trupul mort al Domnului în mormânt este unit cu dumnezeirea și nu cunoaște stricăciune și descompunere după moartea Lui ca om. Este nedespărțit și neîmpărțit, pe Cruce, în mormânt, și în Sfântul Potir. Deci, înălțarea după Sfinții Părinți arată Jertfa dătătoare de viața a Domnului și frângerea pâinii înjunghiate. După cuvintele: „Cel ce Se sfărâmă și nu Se desparte”, urmează: „Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc Îi sfințește”. Câte miliarde de creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, de la Cina cea de Taină până astăzi, fiecare dintre aceștia primind, nu părticele, ci pâinea vieții întreagă, Mielul lui Dumnezeu „Care niciodată nu se sfârșește”. Și aceasta se întâmplă nu odată în viața fiecăruia, ci de sute și de mii de ori, de la Botez până la moarte. Au fost și vremuri de prigoană când creștinii condamnați la martiriu se împărtășeau în fiecare zi sau de patru ori pe săptămână.
„Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc Îi sfințește.”
Toate energiile necreate ale Sfântului Duh din Taine, din rugăciuni și din Sfânta Scriptură, dar în mod special din Sfânta Liturghie, sunt mai presus de mintea noastră. Și numai prin harul și lucrarea Sfântului Duh, slujitorii sfintelor altare, drepții și cei fără prihană, au trăit la Sfânta Liturghie experiența luminii dumnezeiești necreate. Pentru aceasta, toate povestirile pe care le-am amintit în timp, nu sunt evenimente care apar în fiecare zi, ci se întâmplă destul de rar în viața preotului și a credinciosului. Aceste daruri mari și minunate preced sau urmează multor ispite, dureri și necazuri.
Toți ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului care au fost, sunt și vor fi în veci unite cu dumnezeirea nemărginită.
Înainte cu mulți ani, un preot mi-a spus că într-o iarnă grea n-a vrut să săvârșească Sfânta Liturghie de sâmbăta. Temperatura era mult sub zero grade și ar fi fost în biserică el singur și dascălul. Nu știa nimic din învățătura Bisericii noastre despre prezenta Bisericii Triumfătoare, nici despre folosul pomenirii celor vii și al celor morți la Sfânta Liturghie. Cu greutate și cu multă sforțare a mers la biserică, rugându-se să nu vină dascălul ca să facă slujba. Acela însă a venit. A început în grabă Proscomidia și apoi Sfânta Liturghie. Peste puțin timp, a văzut că au ajuns în biserică episcopi, preoți, monahi, monahii și alți credincioși. Cei mai mulți și-au luat locurile la strănile din dreapta și din stânga și au început să cânte dumnezeiește, încât a uitat și de frig și de singurătate și a devenit tot o flacără. A făcut Vohodul și a văzut biserica plină de lume. Cei mai mulți îi păreau cunoscuți dar nu le-a dat nici o atenție și a continuat Sfânta Liturghie. A ajuns la Prefacerea Sfintelor Daruri și atunci a văzut trei Arhierei cu veșminte strălucitoare intrând în Sfântul Altar, îngenunchind împreună cu el și rugându-se. Ușor și cu teamă s-a ridicat, a luat cădelnița și a rostit: „Mai ales pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria….”.
Sufletul preotului s-a umplut de o dulceață dumnezeiască și o pace și o liniște cerească îl stăpâneau. A venit și momentul înălțării și sfărâmării Mielului lui Dumnezeu. Biserica întreagă răsuna de melodii dulci cântate de mulțimea credincioșilor, de monahi, preoți și episcopi. Au cântat de mai multe ori: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot….”, și în continuare, Chinonicul: „Gustați și vedeți că bun este Domnul. Aliluia”. Preotul se gândea în sine, ce să facă? Să se împărtășească primul cu cei trei Arhierei de față? Unul dintre aceștia i-a făcut semn să se împărtășească, să strângă și să pună Sfintele Daruri în Potir. În sfârșit, a deschis Sfintele Uși…, și n-a văzut pe nimeni. Și-a întors ochii în dreapta, în stânga, în Sfântul Altar dar Arhiereii dispăruseră și, pentru câteva momente, a rămas nemișcat.
„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă ”, a zis și s-a apropiat dascălul. Ce minune! Toți frații lui cei adormiți, arhierei, preoți, călugări, bărbați, femei și copii pe care-i pomenise, și pe unii chiar ii cunoscuse, fuseseră la Sfânta Liturghie acolo, prezenți. Cei trei arhierei din Sfântul Altar erau Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. Toate studiile din anii de facultate, mulțimea cărților buchisite până noaptea târziu, n-au putut să-i ofere nici măcar cât o picătură din dulceața și împărtășirea dumnezeiască a unei singure Sfinte Liturghii.”(consemnarea autorului)
Judecățile lui Dumnezeu sunt adânci și necuprinse ca și taina Sfintei Liturghii la care participăm deseori. Creștinul credincios o trăiește și o înțelege cu mintea, inima și sufletul, înlăuntrul lui, mai presus de simțuri, în chip duhovnicesc și negrăit.”
text preluat de pr. Silviu State
Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Victor Manolache, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 386 – 395.
RO 
IT