Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim.
La ectenia mare, după adresarea către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chemăm în rugăciune pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, prin care s-a înfăptuit actul dumnezeiesc al Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Inimile și credința noastră se îndreaptă către Maica Domnului și sfinții din Împărăția lui Dumnezeu. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă preaslăvește pe Maica lui Dumnezeu mai presus decât toți îngerii și toți sfinții. Ori de câte ori chemăm la rugăciune pe Maica Domnului, inimile noastre trebuie să se umple de căldura dragostei fiilor către Mamă și de mistuirea fermă a credinței că este grabnica noastră salvatoare. În Paraclisul Maicii Domnului găsim exprimată determinarea interioară care trebuie să o avem la cererea noastră din ectenia mare: „Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde te-am câștigat.”
„Înaintea noastră, prin cuvintele rostite de preot (însoțite de semnul Sfintei Cruci), se deschide o lume minunată și luminoasă a slujbelor ortodoxe, prin cinstirea sfinților lui Dumnezeu și în primul rând prin cinstirea Maicii Domnului. Statutul Fecioarei Maria și denumirea de Născătoare de Dumnezeu reprezintă temelia credinței noastre, pentru că toate dogmele, într-un oarecare mod se cuprind în acest nume. Denumirea de „Născătoare de Dumnezeu” face cunoscut oamenilor cine este Hristos și cine este Maica Domnului.
Mântuitorul este Dumnezeu desăvârșit și Omul desăvârșit, Care S-a născut din Fecioara Maria, de aceea, Preasfânta este consacrată pe drept cuvânt drept „Născătoare de Dumnezeu” la Sinodul al III-lea Ecumenic: „Propovăduim pe Sfânta Fecioară, în principiu și în adevăr, ca Născătoare de Dumnezeu…, căci Dumnezeu se face văzut, născându-Se dintr-însa” (Sfântul Ioan Damaschin, „Opere complete”, pag. 252, în lucrarea Prot. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p.109)
„Un pustnic luminat de Darul lui Dumnezeu prin cercetarea scripturilor cu atenție, convinge despre curățenia și pururea Fecioria Maicii Domnului printr-o minune pe un alt pustnic îndoielnic. După mai multe discuții, neputându-l lumina, s-a rugat cerând Dar de sus și lovind cu toiagul în piatră a zis: „Maica Domnului mai înainte de naștere a fost Fecioară!” și îndată din piatră a răsărit un crin înflorit; apoi a zis:„ În naștere a rămas Fecioară”!” și lovind piatra a răsărit al doilea crin, iar a treia oară lovind în aceeași piatră a zis: „Și după naștere pentru totdeauna a rămas Fecioară!” și a răsărit al treilea crin înflorit. Atunci pustnicul îndoielnic, văzând minunea a crezut în Pururea Fecioria Maicii lui Dumnezeu.” (relatarea -protos. Nicodim Măndiță, Dumnezeiasca Liturghie cu însemnătatea ei, Editura Buna Vestire, Bacău, 1994, p.197-199)
„Tot denumirea de „Născătoare de Dumnezeu” ne introduce în taina întrupării dumnezeiești a Mântuitorului Iisus Hristos, Care S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Noi, creștinii ortodocși primim și mărturisim această denumire fără să o îndumnezeim pe Maica Domnului. O cinstim mai mult decât pe toți sfinții și îngerii, și cu toate că Biserica în imnologia ei O numește: „Născătoare de Dumnezeu, care șezi în latura Treimii”, nu ne închinăm Maicii Domnului ca și lui Dumnezeu Sfânta Treime, sau ca Logosului întrupat, Iisus Hristos. Închinarea acordată Maicii Domnului este de preacinstire curată, cu evlavie și nu de adorare. Maica Domnului are prerogativele firești ale mamei și pe cele spirituale ale Născătoarei de Dumnezeu. Ea are cinstea cea mai mare pe care o poate primi cineva în cer și pe pământ: „Mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită decât Serafimii”. La Dânsa alergăm ca la o Mamă Sfântă mijlocitoare, îndrumătoare si grabnic ascultătoare, căci întotdeauna mijlocește pentru toți la Fiul său și Dumnezeul nostru. Puterea mijlocirilor Maicii Domnului reiese și din povestirea următoare:
In jurul anului 1900, trăia la Sfântul Munte un duhovnic renumit, părintele Ioan. Se nevoia la schitul Născătoarei de Dumnezeu unde, după Tradiție, Arhanghelul Gavriil, sub chipul unui călugăr, a făcut cunoscută cântarea „Vrednică ești” oamenilor. Părintele Ioan povestea că, odată, a venit să se spovedească la el un tânăr care lucra la schitul Sfântului Andrei, așa-numitul Serai, și acesta i-a mărturisit printre altele, următoarele:
Când era mic a murit. Mama lui atunci a fugit la biserică să se roage. Locuiau in împrejurimile Seres-ului. Vecinele au alergat imediat, au schimbat copilul și l-au pregătit pentru înmormântare. Mama lui în acest răstimp de patru-cinci ore, s-a aflat în biserica satului, rugându-se fierbinte Maicii Domnului. După aceea s-a întors acasă și i-a îndepărtat pe toți. Au privit-o bănuitori și ziceau că și-a ieșit din minți, pentru că era văduvă, iar mortul, singurul ei copil. Când toți au ieșit afară, și-a schimbat hainele, s-a pregătit, a venit lângă copilul mort, s-a întins și i-a zis: – Scoală-te, copilul meu, pentru că ești mic. Voi muri eu în locul tău, căci așa este porunca Maicii Domnului. Când vei fi mare, vei merge să slujești în gradina ei, la Sfântul Munte. Și copilul a înviat, iar mama a murit! Când a împlinit 25 de ani, s-a angajat lucrător la Sfântul Munte. După ce s-a spovedit părintelui Ioan și i-a povestit viața lui, bătrânul duhovnic l-a trimis într-un loc retras, departe, la Katounakia, și acolo a devenit monah, iar după câțiva ani, a adormit în sfințenie.
Părintele Ioan, după ce acesta a plecat la ceruri, a povestit întâmplarea cu învierea din morți, dar nu și ceea ce i-a povestit tânărul că a văzut în vreme ce se afla mort. (Ioanichie Arhimandritul, „Patericul Atonit”, Koufalia Tesalonic 1992 2, pag. 221)
Dacă rugăciunea acestei mame credincioase și îndurerate a avut urmări atât de mari și de concrete, cu atât mai mult cererile și rugăciunile noastre din timpul Sfintei Jertfe, făcute „din tot sufletul și din toată inima”. Cuvintele Sfântului Grigorie Palama despre Maica Domnului sunt vrednice de toată admirația: „Nimeni nu poate să se apropie de Dumnezeu fără mijlocirile Preacuratei către Cel ce S-a născut dintr-însa, Mântuitorul și Domnul Iisus Hristos. Și nici o harismă nu poate fi oferită îngerilor sau creștinilor credincioși decât prin intermediul Născătoarei de Dumnezeu. Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este Comoara și Stăpâna bogăției harismelor dumnezeirii și spre Ea privesc și nădăjduiesc toate puterile de sus, ale Heruvimilor și Serafimilor, ale îngerilor și Arhanghelilor. Acestea ard de dragoste dumnezeiască față de Născătoarea, o iubesc și râvnesc darurile și harurile divine ale lui Dumnezeu, primite prin mijlocirile ei. La fel, toți credincioșii evlavioși, bărbați și femei, mari și mici, căsătoriți și necăsătoriți, primesc de la Dumnezeu prin mijlocirile Maicii Domnului orice luminare și putere, după măsura iubirii și a evlaviei față de ea.
Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat pricină de glăsuire Profeților, început Apostolilor, tărie Martirilor, temelie învățătorilor, slavă oamenilor credincioși pe pământ, bucurie îngerilor din ceruri și frumusețea întregii zidiri. Preasfânta este începutul și rădăcina bunurilor negrăite, înălțimea și desăvârșirea oricărui Sfânt. Numai pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sfințește pe omul credincios.” (Sfântul Grigorie Palama, Cuvântare la Adormirea Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, Omilia 37, P.G. 151, 461).
Pentru aceia și noi fiii ei, o preamărim la fiecare Liturghie, îi suntem recunoscători și o rugăm fierbinte pentru ocrotire și mijlocire.
Cu mulți ani în urmă, un preot cu viață sfântă a fost întrebat cu puțin înainte de moarte, de un frate preot: – De ce întârzii atât de mult părinte la închinăciuni și mai ales înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu?
Bătrânul a mărturisit și a zis: – Când am fost hirotonit preot, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cea care m-a pus să îngenunchez înaintea Sfântului Altar și să primesc prin mâinile episcopului harul preoției. Și a început să plângă. Peste câteva momente, chipul acestui preot pregătit de moarte a strălucit, și el a continuat: – De atunci n-am făcut niciodată închinăciunile până ce mai întâi nu venea ea să mă binecuvânteze și întotdeauna am slujit în prezența ei… Iar acum o aștept să vină să mă ia, căci așa mi-a promis. La un moment dat, pe când îi rostea numele și își făcea cruce, fața lui și locul unde era au strălucit și plecându-și capul, bătrânul și-a dat duhul. Maica Domnului își ținuse promisiunea. (Din consemnările pr. Ștefanos Anagnostopoulos). Episodul nu este nici unic și nici neobișnuit. Ava Iosif cel din peșteră, a primit făgăduința Maicii Domnului că peste 40 de zile, exact de sărbătoarea Adormirii, îl va lua la ceruri, ceea ce s-a și întâmplat.” După această istorisire, realizăm cât de importantă și de folositoare ne este rugăciunea către Maica Domnului!
Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este urmată de chemarea sfinților lui Dumnezeu în ajutorul nostru, după cum ne rugăm și în Paraclisul Maicii Domnului: „Stăpâna și Maica Izbăvitorului, primește rugăciunea nevrednicilor robilor tăi, ca să fii folositoare, către Cel ce S-a născut din tine, o, stăpâna lumii, fii mijlocitoare. Cântăm cu osârdie acum cântare de bucurie ție, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu Înaintemergătorul și cu toți sfinții, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi. Toate oștile îngerești, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți sfinții, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.” (din rugăciunile Paraclisului Maicii Domnului)
La ectenie o chemăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu toți sfinții, pentru că la Sfânta Liturghie trăim acest miracol al împreună rugăciunii, comuniunii și împărtășirii cu întreaga Biserică Triumfătoare care este prezentă și chemată de noi, încă de la pregătirea Sfintei Jertfe pe sfântul disc al proscomidiei. La Dumnezeiasca Liturghie ne bucurăm de prezența nevăzută a Maicii Domnului și a tuturor sfinților. „Pe Martirii credinței, pe Mărturisitori, pe Drepți și, în general, pe toți Sfinții, îi chemăm, îi cinstim și îi iubim cu „imnuri și cântări duhovnicești “, cu panegirice și sărbători, așa cum se cuvine, pentru dragostea lor nețărmurită față de Mântuitorul Hristos. Sperăm să urmăm și noi sfinților și să fim moștenitori împreună cu ei. Mângâierea cea mai dulce pe care ne-o oferă Biserica este aceea că rămânem uniți prin iubirea jertfelnică.
Sfinții sunt icoane însuflețite ale virtuții și sfințeniei, și cinstindu-i pe aceștia, nu-i punem în locul lui Hristos, ci în scaunul celor care mijlocesc și al bătrânilor Apocalipsei, care s- au închinat Mielului înjunghiat, s-au rugat și au adus tămâieri pentru noi cei care ne nevoim în lume. Sfinții se roagă pentru păcătoși, cad la picioarele lui Hristos și cer ca aceștia să primească mântuirea. Hristos este Cel care ne salvează, iar sfinții sunt mijlocitorii noștri înaintea Mântuitorului. Sfinții ne ajută, ne întăresc, se îngrijesc de iluminarea noastră, dar nu ne pot mântui. Ei ne ajută cu toate celelalte daruri sfinte de care avem nevoie, dar mântuirea ne-o poate dărui doar Mântuitorul Iisus Hristos. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce și facem mătănii înaintea icoanelor sfinților, acestea se cheamă „închinăciuni de sfințire ”, însă închinarea înainte a icoanei lui Hristos, Dumnezeu Întrupat este desăvârșită și se numește „închinăciune de adorare”. Deci, „a cinsti”, nu este același lucru cu „a adora”. Când acordăm cinstire sfinților, prietenii și casnicii lui Dumnezeu, le cerem să ne ajute și să intervină pentru noi, preamărind pe Dumnezeu, aceasta pentru că, și ei, la rândul lor, duc rugăciunile și cererile noastre împreună cu laudele lor lui Dumnezeu și astfel, slava se înmulțește. Prin această purtare a mijlocirilor către ceruri, sfinții preamăresc pe Dumnezeu și numele Lui. Doar ereticii resping sfinții și sfințenia. Cred că mulți dintre noi ne-am închinat sfintelor moaște și influența lor binefăcătoare, mireasma răspândită și sărutarea lor ne-a însuflețit trăirea duhovnicească prin bucurie, liniștirea gândurilor, tămăduire trupească și sufletească, înțelepciune, cucernicie, căința lacrimilor, izbăvirea de ispite și ajutor la împlinirea rugăciunilor chiar și prin minuni.” (Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p.110-112)
O chemăm pe Maica Domnului – Grabnica noastră ajutătoare și pe Sfinții din Împărăția Cerească – mijlocitorii noștri, dar depinde cum ne implicăm în acest moment al rugăciunii.
Din cauza slăbiciunilor noastre și a credinței slabe, cel rău ne fură atenția de la rugăciune prin felurite cugetări și frământări, prin mândrie, descurajare, fățărnicie, autosuficiență, prin vicleșugul diavolesc al judecării aproapelui și al defăimării celor de lângă noi.
Trebuie să fim „cu luare aminte” și să participăm cu duhul smereniei și al umilinței la rugăciune și la cântarea liturgică, iar când auzim chemarea Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim, privind în icoană pe Preasfânta și închinându-ne cu semnul Sfintei Cruci, în lacrimi de dragoste și recunoștință să se contopească ființele noastre și să ne fie rugăciunea asemenea unui strigăt lăuntric către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
„Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că nevoile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind biruiți; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea și ajutătoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.” (rugăciune din Al doilea Paraclis al Maicii Domnului )
Preotul Silviu State