Selectează o Pagină

Loading


Nimic nu poate ajuta sufletele după moarte, până la judecata din urmă, ca milosteniile şi rugăciunile pentru morţi. Între rugăciuni, mai presus de toate este jertfa mijlocitoare a Mântuitorului, adusă pe Cruce, pentru toţi oamenii, pentru vii şi pentru morţi, că pentru El, toţi sunt vii, toţi sunt fiii învierii (Luca 22:36-38); toţi formează Biserica trupului său tainic şi nemuritor”.1

După ectenia întreită, Sfânta Liturghie continuă cu ectenia pentru sufletele celor adormiți pentru care preotul liturghisitor a scos părticele la Sfânta Proscomidie. Vrednicul profesor și mărturisitor al Ortodoxiei, Părintele Ilarion V. Felea ne învață la tâlcuirea Sfintei Liturghii: „La cererea credincioşilor, după ectenia cu osârdie, se face pomenirea şi ectenia pentru sufletele morţilor. Nimic nu poate ajuta sufletele după moarte, până la judecata din urmă, ca milosteniile şi rugăciunile pentru morţi. Între rugăciuni, mai presus de toate este jertfa mijlocitoare a Mântuitorului, adusă pe Cruce, pentru toţi oamenii, pentru vii şi pentru morţi, că pentru El, toţi sunt vii, toţi sunt fiii învierii (Luca 22:36-38); toţi formează Biserica trupului său tainic şi nemuritor”.1

Prin ectenia şi rugăciunea aceasta rugăm pe Dumnezeu, ca să uşureze suferinţele sufletelor celor adormiţi, să le dăruiască iertare păcatelor, odihnă şi să aşeze sufletele lor în loc

luminat, în loc de odihnă, în locul unde veşnic să se veselească înaintea Feţei lui Dumnezeu.2

Ectenia pentru cei adormiți se rostește de către preot sau de diaconul conslujitor: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. Iar poporul răspunde prin cântarea „Doamne miluieşte” întreit pe glasul și melodia specifică pentru cei morți. Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiților robilor lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca să se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor, unde drepţii se odihnesc. Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos Împăratul Cel fără de moarte şi Dumnezeul

nostru să cerem. Strana:„Dă Doamne”. Diaconul:„Domnului să ne rugăm”.

Iar preotul se roagă sunând clar și cu toată inima rugăciunea: Dumnezeul Duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavolul ai surpat, şi ai dăruit viaţă lumii Tale: Însuţi, Doamne, și sufletele adormiţilor robilor Tăi (N.), odihnește-le în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul. Şi orice greşeală au săvârșit ei, cu cuvântul sau cu fapta, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă-le. Că nu este om, care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul tău adevărul. Și vosglasul: Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi (N.), Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Iar ectenia este continuată de veșnica pomenire pentru cei adormiți.3

Această ectenie, cu rugăciunea şi ecfonisul ei, „înălţată cu credinţă şi lacrimi fierbinţi de sfinţiţii liturghisitori, dimpreună cu toţi credincioşii Sfintei Biserici, aduce o mare uşurare sufletelor repauzaţilor noştri, căzuţi în osânda iadului. Prin această slujbă, ca și prin parastasele de la sfintele biserici, însoţite de milosteniile făcute oamenilor din nevoi, orfanilor, săracilor, flămânzilor, celor însetaţi, goi şi fără adăpost, noi aducem multă uşurare sufletelor adormiților noştri căzuţi în osânda veşnică, și mijlocim iertarea păcatelor, odihna şi fericirea lor veşnică”.4

Rugăciunile pentru uşurarea, iertarea şi salvarea sufletelor păcătoase din muncile iadului, trebuiesc însoţite de milostenii şi mai cu seamă de Sfintelele Liturghii cu Jertfa cea Fără de Sânge. Pe această temă, învățătura Bisericii Ortodoxe este vastă. „Cu adevărat, mulţi din păcătoşi se vor mântui de legăturile iadului, nu cu pocăinţa sau cu mărturisirea lor, după cum zice Scriptura: Că în iad cine se va mărturisi Ţie? (Ps. 6, 5). Şi în alt loc: Nu morţii te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad (Ps. 113, 25;115, 17-18). Dar ei se vor mântui cu binefacerile celor vii şi cu rugăciunile cele pentru dânşii ale Bisericii şi mai ales cu Jertfa cea Fără de Sânge, pe care Biserica o aduce în toate zilele, pentru toţi cei vii şi cei morţi îndeobşte, după cum şi Hristos a murit pentru dânşii. Sfântul Teofilact Mărturisitorul tâlcuind cuvântul lui Hristos, când a zis, că are putere pe pământ să ierte păcatele, spune: „Vezi că pe pământ se iartă păcatele. Deci, cât suntem pe pământ se pot şterge păcatele noastre, fiindcă nu s-a închis uşa” (Mt. 25, 1-10; Tâlcuirea lui Teofilact la Evanghelia Luca, 6). Și tâlcuind cuvintele: ,,Legându-i lui mâinile şi picioarele”, înţelege puterile de lucru ale sufletului şi zice: ,,Căci în veacul de acum se poate face şi lucra ceva, iar în cel viitor se leagă toate puterile de lucru ale sufletului şi nu se poate face ceva bun spre ridicarea păcatelor” (Mt. 22, 12-13; 25, 26-30). Şi apoi spune: „Căci nu este timp de pocăinţă şi de lucrare după trecerea din viaţa de aici” (Lc. 16, 19-31; Evrei 10, 26-31; Mt. 25). Din aceste cuvinte se vede, că după moarte sufletul nu poate să se mântuiască şi să se pocăiască şi să facă vreun lucru, cu care să se poată mântui de legăturile iadului şi numai Sfintele Liturghii, rugăciunile şi milosteniile ce se fac de către cei vii pentru dânsul, acelea îi folosesc foarte mult şi de legăturile iadului îl izbăvesc.

Despre aceasta tot Fericitul Teofilact învaţă tâlcuind cuvântul lui Hristos, Care zice: „Temeţi-vă de cel ce are puterea de a arunca în gheenă” şi adaugă:„Deci vezi,că n-a zis să vă temeţi de cel ce are putere de a arunca. Căci nu toţi cei ce mor păcătoşi se aruncă în gheenă, ci aceasta stă în puterea lui Dumnezeu, precum şi de a ierta. Aceasta zic despre prinoasele şi pomenirile făcute pentru cei morţi, care nu puţin ajută şi celor ce mor în păcate grele… Drept aceea, noi să nu lipsim, sârguindu-ne ca să îmblânzim prin milostenii şi rugăciuni, pe Cel ce are puterea de a arunca, fiindcă nu totdeauna întrebuinţează puterea aceasta, ci poate să şi ierte (Lc. 12, 5; după tâlcuirea Sfântului Teofilact la acest loc). Deci, din învăţătura Sfintei Scripturi şi din tâlcuirea acestui Părinte, înțelegem că trebuie totdeauna să ne rugăm pentru cei morţi şi să aducem Jertfa Cea Fără de Sânge, dând milostenii; fiindcă aceia nu pot să facă lucrul acesta pentru ei înşişi” (Vezi „Mărt. Ort”. p.1, art. 64 şi 65).5

Din scrierile patristice aflăm că ,,se realizează o comuniune, o solidaritate şi o întrajutorare duhovnicească reciprocă, prin iubire, prin rugăciune pentru semeni, între mădularele Bisericii cereşti şi ale celei pământeşti” (1. Karmiris, Ecclesiologia ortodoxă, Atena,1973, p. 797). Părintele Gheorghe Florovsky spune că cei care au plecat din lumea aceasta şi cei care trăim în lumea aceasta ne aflăm într-o comuniune tainică şi suprafirească de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească între noi. Fenomenul tragic al morţii şi despărţirea sufletului de trup nu distruge legătura credinciosului cu Biserica. Nu-l depărtează pe acesta din spaţiul şi din starea lui familiară, nu-l desparte pe acesta de celelalte mădulare întru Hristos (Anatomia problemelor credinţei, pp . 122-1Z3).6

Până la cea de-a Doua Venire, întrucât continuă să existe posibilitatea schimbării stării unui suflet şi a eliberării lui de legăturile iadului, noi avem datoria să ajutăm aceste suflete prin intermediul Sfintei Liturghii, dar şi prin rugăciunea individuală pentru sufletele care se află în chinurile iadului.

Marile daruri şi foloase ale rugăciunilor noastre pentru sufletele aflate în iad au fost scrise de-a lungul vremii în multe vieţi ale Sfinţilor. Rugăciunea credincioşilor pentru cei morţi este o manifestare de prietenie şi dragoste. Este cunoscută povestirea din Scrierile Sfântului Macarie Egipteanul, care se ruga pentru toţi morţii şi pentru toţi idolatrii, pentru necredincioşii şi vrăjmaşii lui Hristos, căci ştia că în ceasul când se ruga pentru toţi aceştia, care se aflau în iad, ei simţeau o oarecare uşurare (Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri).7

Sfântul loan Damaschinul povesteşte următoarele: Un părinte avea un ucenic care trăia nepăsându-i de sufletul lui. Moartea l-a aflat în nepăsare şi trândăvie. Însă Dumnezeu i-a descoperit părintelui său locul unde se afla ucenicul cel neascultător în lumea de dincolo. Era în flăcări de foc până la gât, precum bogatul cel nemilostiv din Parabola lui Lazăr. Atunci Sfântul Părinte a început să se roage fierbinte la Dumnezeu, cu lacrimi şi posturi, pentru sufletul ucenicului său. După o vreme, i s-a descoperit că ucenicul lui s-a ridicat puţin, și flăcările îi ajungeau până la mijloc. Părintele şi-a sporit rugăciunile şi nevoinţele ascetice pentru sufletul ucenicului său, şi atunci Dumnezeu i-a descoperit că ucenicul a fost scos din foc și era cu totul liber.

Sfânta Muceniţă Perpetua povesteşte următoarele: Într-o zi, în ceasul când se ruga în temniţă, fără să se gândească bine, a rostit numele fratelui ei mort, Dinocrate, şi a început să se roage la Dumnezeu pentru el. În noaptea următoare a avut o vedenie. L-a văzut venind pe fratele ei, Dinocrate. Părea că vine dintr-un ţinut întunecat. Se afla în căldură mare, era chinuit de sete şi chipul lui era urât şi palid. Pe faţă i se vedea rana din pricina căreia murise. Între Perpetua şi Dinocrate era un râu adânc, şi astfel nu se puteau apropia unul de altul. Lângă Dinocrate, Perpetua a văzut un vas cu apă, dar era mult deasupra capului fratelui ei. Dinocrate se străduia să-l ajungă ca să bea apă, dar nu putea. Perpetua s-a tulburat de această privelişte și din cauza fricii s-a trezit. Şi-a dat seama că sufletul fratelui ei se chinuieşte în lumea cealaltă. A început să se roage cu lacrimi pentru ca sufletul lui să se mântuiască. Peste puţin a văzut într-o vedenie locul unde se afla Dinocrate, care acum era în lumină, nu întunecat. Iar chipul lui era de-acum vesel şi frumos şi nu se mai vedea rana. Vasul cu apă nu mai era acum prea sus, şi astfel, acela putea să-l ajungă uşor. Lângă el se afla o cană din aur plină cu apă. Dinocrate s-a apropiat, a luat cana şi a Început să bea. Bea, bea, şi apa nu se împuţina. Apoi el umbla mulţumit şi bucuros. Perpetua a înţeles că fratele ei, cu ajutorul rugăciunilor, scăpase de pedepse.8

Sfântul Grigorie Dialogul povesteşte întâmplări care arată cât de mare putere are rugăciunea

Bisericii pentru cei morţi. Un frate al mănăstirii a fost pedepsit foarte aspru pentru un anumit păcat, încât să fie spre pildă pentru ceilalţi monahi. Pedeapsa lui a fost să nu i se facă parastasul de trei zile pentru sufletul său atunci când va muri. Însă la câteva zile de la moartea lui au hotărât, din milă pentru sufletul său, să se facă Sfânta Liturghie pentru el, în loc de parastasul de trei zile, pe care nu-l săvârşiseră. După aceasta, monahul mort s-a arătat unei rude de-a lui şi i-a spus: Până acum am fost într-o stare înfricoşătoare. Dar acum sunt liniştit, fiindcă astăzi fraţii s-au rugat pentru mine.”9

În vremea Sfântului Benedict de Nursia (se prăznuieşte la 14 martie), trăiau două femei care aveau marele defect de a-i cleveti și osândi pe ceilalți. Sfântul le-a chemat şi le-a povăţuit să înceteze acest obicei rău, altminteri le va opri să se împărtăşească cu Preacuratele Taine.

Însă, ele n-au ascultat şi nu s-au îndreptat. Aceste femei au murit la o vârstă tânără, de moarte năprasnică, şi au fost îngropate amândouă împreună în biserică, cum se obişnuia pe atunci. Când s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi diaconul a spus: ,,Cei chemaţi ieşiţi”, mulţi dintre cei aflaţi de faţă au văzut o privelişte înfricoşătoare. Le-au văzut pe cele două femei ridicându-se din mormintele lor și ieşind din biserică. Trebuie să notăm că în vremurile mai vechi în Biserică exista treapta catehumenilor (cei nebotezati, care se pregăteau să se boteze), şi când diaconul spunea: ,,Cei chemaţi, ieşiţi”, ieşeau din biserică, fiind consideraţi nevrednici să participe la Sfânta Liturghie. Împreună cu ei ieşeau şi unii dintre cei botezaţi, care se aflau sub canon şi erau opriţi de la Împărtăşanie. De aceea le-au văzut pe cele două femei ridicându-se din mormintele lor şi ieşind din biserică. Când i s-au spus acestea Sfântului Benedict, s-a întristat şi a făcut o Liturghie pentru odihna sufletelor acelor femei. Şi i-a îndemnat şi pe credincioşi să le pomenească la Sfânta Liturghie împreună cu el. Astfel, după aceea, nimeni nu le-a mai văzut pe cele două femei ridicându-se din mormânt şi plecând din biserică. (Din Everghetinos vol. 1)10

Părintele Sava Duhovnicul, un cuvios ascet aghiorit (1821-1908), cu trupul lui mărunt, părea un monah neînsemnat. Însă atunci când liturghisea era plin de măreţie şi faţa i se lumina ca un chip de înger. La proscomidie pomenea mulţimi de nume. Folosea un disc foarte mare şi vreme de două-trei ceasuri scotea miride şi pomenea fără încetare.

– Cuvioase duhovnic, te osteneşti mult cu atâtea nume, îi spuneau din iubire unii părinţi.

– Nu mă ostenesc, răspundea el. Dimpotrivă, simt mare bucurie. Cei pomeniţi au mare folos. Iar folosul lor este bucuria mea. Pe când era tânăr, părintele Sava a avut o descoperire

prin care Dumnezeu i-a arătat marele folos pe care-l au sufletele atunci când se face pomenirea lor. A scris-o cu puţin înainte de adormirea lui, ca răspuns dat celor care îl întrebau din ce motiv pomeneşte în fiecare zi atâtea nume.

„În anul 1843”, scrie, ,,mi s-au dat multe nume ca să fac cele patruzeci de Liturghii. În ziua în care urma să săvârşesc ultima Liturghie, aşteptându-l pe părintele meu, am adormit sprijinindu-mă pe analog şi am avut următorul vis revelator: Purtam veşmântul preoţesc şi stăteam în faţa Sfintei Mese, pe care se afla Sfântul Disc plin cu Sângele lui Hristos. Am văzut atunci un înger al Domnului în chip de preot luând hârtia cu nume de la proscomidiar şi apropiindu-se de Sfânta Masă. Acolo, punând hârtia pe Sfântul Disc, a înmuiat linguriţa în Sângele lui Hristos şi a şters un nume, apoi iarăşi a înmuiat-o şi a şters altul, până când s-au terminat toate numele şi hârtia a devenit curată. După Sfânta Liturghie i-am povestit visul meu părintelui, iar acela mi-a spus: Tu nu eşti vrednic pentru a se ierta păcatele celor pe care i-ai pomenit. Prin credinţă au primit iertarea păcatelor lor. Acest vis este pricina pentru care pomenesc numele tuturor.” (Minuri şi descoperiri de la Sfiânta Liturglrie, Ed. Mânăstirii Paraclitu, Oropos Attikis,1998, pp. 27-29)11

Părintele Dimitrie Gagastathis (+ 1975) povesteşte următoarele: În satul Liopraso, sus pe munte, se aflau oasele a patru morţi care fuseseră înjunghiaţi de partizani în luna august 1944. Părintele s-a dus împreună cu alţi săteni să ia oasele şi să le pună în osuarul satului. Când au ajuns acolo, se auzeau plânsete şi gemete, ca şi când ar fi fost chinuiţi în ceasul acela. Cei aflaţi de faţă s-au cutremurat. Părintele Dimitrie a făcut trisaghionul şi îndată plânsetele şi gemetele au încetat (Părintele Dimitrios Gagastathis, Salonic, p. 81).

În viaţa Sfintei Xenia cea nebună pentru Hristos, din Rusia, se povesteşte că aceasta se ruga mereu de fiecare om cu care se întâmpla să se întâlnească şi să vorbească, să facă „trisaghionul” pentru sufletul lui Andrei Teodorovici (soţul ei) şi pentru sufletul soţiei lui, Xenia. Iar oamenii făceau ceea ce le cerea. Şi vorbeau despre aceasta spunând: ,,Sfânta Xenia vrea trisaghion. Dacă tu faci rugăciune pentru sufletul ei, după aceea ea face tot ce-i vei cere. Ce lucru ciudat, cu un trisaghion care costă câteva copeici, să «legi» o sfântă să facă pentru tine ce vrei!”

Ceva asemănător întâlnim şi la Sfântul Fanurie (27 august). Tot ceea ce cunoaştem despre acesta provine din icoana lui, care a fost găsită în Rodos, puţin după anul 1522 (cucerirea insulei Rodos de către turci), şi din descoperirile făcute unor credincioși. Sfântul îi ruga pe toți cei la care le venea în ajutor, să facă pomeniri pentru mama lui la Dumnezeiasca Liturghie.12

Părintele Nicodim Măndiță ne povestește întâmplarea trăită de părintele Cirus Luca, care prin milostenii şi rugăciuni a scos din iad sufletul fratelui său. Acesta avea un frate, care, chiar și după ce s-a făcut călugăr s-a îngrijit foarte puţin de mântuirea sa. Moartea l-a surprins în acea stare de neîngrijire. Părintele Luca, mâhnit de aceea că fratele său nu se pregătise pentru moarte, a rugat pe Dumnezeu să-i descopere soarta repauzatului. Şi iată că într-o zi bătrânul a văzut într-o vedenie sufletul fratelui său în stăpânirea demonilor. Atunci, îndată a trimis să cerceteze chilia fratelui mort şi a găsit în ea bani şi lucruri.

Bătrânul înţelese din aceasta că sufletul fratelui său suferea pentru că s-a abătut de la făgăduinţa sărăciei de bunăvoie și tot ce se găsea în chilie, bătrânul a dat săracilor. După aceea, el a avut o altă vedenie. S-a arătat bătrânului tribunalul ceresc și a văzut pe îngeri şi pe demoni disputându-și sufletul fratelui său. Demonii strigau: „acest suflet este al nostru căci faptelui au fost rele!” Însă ingerii răspunde-au că sufletul era scăpat de puterea lor prin milostenia împărţită pentru el. Şi demonii replicau: ,,Au doară mortul a făcut milostenia? Oare nu a făcut milostenia acest bătrân?” Şi ei arătau pe Cirus Luca. Părintele ascet a răspuns: „Aşa, eu am făcut milostenia, dar nu pentru mine, ci pentru acest suflet”. Demonii mâhniţi de răspunsul bătrânului se împrăştiară şi sfântul liniştit prin această vedenie încetă de a se mai întrista de soarta fratelui său (din„Viaţa Repauzaților” pp. 8o-81)13

Sfântul Grigorie Dialogul ne istorisește că trăia odinioară într-o mânăstire un monah, numit Iust, care era robit de patima iubirii de arginți. În mânăstire, regula interzicea fraţilor orice proprietate. Toate erau de obşte în mănăstire. Monahul lust s-a înbolnăvit şi simţind că i se apropie moartea, descoperi propriului său frate, ce era lângă el, că poseda trei monede de aur. Starețul, mâhnit până în adâncul sufletului, dar, voind totodată a veni în ajutorul păcătosului şi a scuti în acelaşi timp pe ceilalţi fraţi de înfrângerea regulii mănăstirii, a hotărât să fie opriți toți din comunitate să intre la bolnav. L-a izolat ca pe un membru interzis şi l-a lipsit de împărtăşirea cu obștea. S-a hotărât atunci ca să-l îngroape într-un loc separat şi să arunce acele trei monede de aur în mormântul său. Acestea poate au fost neînțelese de bolnav. El a murit şi a fost îngropat după cum se stabilise. A trecut 30 de zile de la moartea lui Iust. În fine, starețul din milă față de cel ce murise a cerut să se facă rugăciunile pentru morţi, cu parastas în timpul celor treizeci de zile următoare. După trecerea celor treizeci de zile, Iust s-a arătat într-o noapte fratelui său, nu în vis, ci în mod simţit. Fratele mirat îl întrebă: „Ei, bine, frate, cum te găseşti?” Celălalt răspunse: „Mă aflam foarte rău mai înainte, dar acum sunt foarte bine”. Fratele lui lust, mărturisi această arătare comunităţii. Era tocmai a treizecea zi de rugăciuni pentru el. Se săvârșise zilnic Dumnezeiasca Liturghie cu parastas. Așadar, cel mort însuși revenit din iad, mărturisește de scăparea sa din iad. În acest caz, prin apariție își exprimă recunoștința și face părtași la bucurie și pe binefăcătorii.14

Aceste constatări din viața Bisericii și alte multe numeroase dezvăluiri ale Sfinților Părinți certifică importanța ecteniei pentru cei adormiți la Dumnezeiasca Liturghie și foloasele tuturor parastaselor, a sărindarelor și a milosteniilor pentru iertarea și mântuirea celor ce trecând din această viață, cu dragoste, trebuie, să-i ajutăm să se odihnească în fericirea drepților.

Preotul Silviu State


Note:

1). Preot Ilarion V. Felea, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Editura Fundația Iustin Pârvu, Suceava, 2012, p.121;

2). Protos. Nicodim Măndiță, Explicarea Sfintei Liturghii, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2017, p.236; ).

3).  Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – pentru preoți, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.77-79;

4). Protos. Nicodim Măndiță, op.cit.p.238;

5). Ibidem, p.265;

6). Protopresbiter Dimitrios Athanasiou, Moartea și Viața de dincolo de mormânt, Editura Egumenița, 2018, p.256;

7). Ibidem, p.257;

8). Ibidem, p.258;

9). Ibidem, p.259;

10). Ibidem, p.260;

11). Ibidem, p.261;

12). Ibidem, p.262;

13). Protos. Nicodim Măndiță, op.cit. pp.266-267;

14). Protopresbiter Dimitrios Athanasiou, op.cit. p.271.


 

Youtube
Instagram
Whatsapp
Telegram
Telegram
Telegram
Copiază
ro_RORO