Selectează o Pagină

Loading


Între cele două părți ale Sfintei Liturghii, Liturghia Cuvântului și Liturghia Euharistică, este un strâns paralelism, ambele având în centru împărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul. Astfel, la Sfânta Liturghie avem Intrarea Mică cu Sfânta Evanghelie de la Liturghia Cuvântului și Intrarea Mare cu Cinstitele Daruri de la Liturghia Euharistică. Mărturisirii de credință din antifonul al II-lea Unule Născut îi corespunde Simbolul de Credință Crezul. Rugăciunea și cântarea trisaghionului este asemenea primei părți a anaforalei liturgice și cântării „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”. Rugăciunii de dinainte de citirea Sfintei Evanghelii îi corespunde Sfânta Epicleză, iar lecturilor biblice și în special citirii Sfintei Evanghelii corespunde împărtășirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.1

Părinţii Bisericii ne atrag atenţia asupra importanței primirii cuvintelor dumnezeiești, ce reprezintă împărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul. „Să nu pierdem un singur cuvânt din Sfânta Evanghelie, subliniazã Origen, căci, dacă atunci când vă împărtășiți luați seama pe bună dreptate ca să nu cadă jos nici cea mai mică părticică, pentru ce să nu credeți că este rău a neglija un singur cuvânt al lui Hristos”. Clement Alexandrinul (Stromatele 1, 1) arată că trebuie să ne hrănim cu semințele vieții care se găsesc în Scriptură, așa cum ne împărtășim cu Sfânta Euharistie, iar Sfântul Ioan Gurã de Aur (Omilii la Facere 6, 2) și Sfântul Grigorie Teologul (Cuvântarea 45, 16) vorbesc despre consumarea euharistică a cuvântului frânt în mod tainic.2

Prin cuvânt lumea a fost adusă la existență: „Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32, 6) iar „pământul s-a închegat, la Cuvântul Domnului, din apă și prin apă” (II Petru 3, 5). Așadar „prin credință, înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin Cuvântul lui Dumnezeu, de s-au fãcut din nimic cele ce se vãd”(Evrei 11,3). Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt cu putere ce descoperă pe Dumnezeu și lucrarea Sa în lume, în istorie și asupra omului. Cuvântul divin se adresează fiecãrui om: „Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă”(Iacov 1, 21).3

„Acum voi sunteți curați, pentru cuvântul pe care vi l-am spus”(Ioan 15, 3) le zice Hristos ucenicilor înainte de patima Sa. Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază că întreaga Sfântă Treime lucrează curățirea prin cuvânt: Tatăl prin cuvântul Fiului cu puterea Sfântului Duh. „E ca și cum ar zice: Cu voi cei dintâi s-a înfăptuit de Tatăl, prin cuvântul Meu, modul curățirii spirituale prin Duhul și în Duhul. Căci lepădând tulburarea obișnuințelor deșarte și a morții lumești, sunteți pregătiți spre rodirea plăcută lui Dumnezeu. (…) Căci nu mai trăiți în duh iudaic sau potrivit literei Legii (…) ci credeți că vă împliniți prin credința sigură și vă străduiți să mulțumiți pe Dumnezeu prin facerea de bine. (…) Deci toți cei ce se vor strădui să se curățească vor fi ca voi”4. „Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17) se roagă Mântuitorul Tatălui iar Sfântul Petru ne îndeamnă să ne curățim și noi sufletul prin ascultarea de adevăr (I Petru 1, 22).

Provenind din energiile dumnezeiești „cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simţirile și cugetările inimii”(Evrei 4, 12). „Căci pătrunzând în adâncurile fiecãrui suflet și având, ca Dumnezeu, descoperit scopul ascuns în fiecare, înfăptuiește prin lucrarea Duhului tãierea tuturor mișcărilor noastre zadarnice”.5

Hristos ni se dăruiește prin cuvintele Sale. Cuvintele lui Hristos sunt cuvinte ale Cuvântului Ipostatic suprem, „sunt ca niște vehicule ale energiilor Sale necreate, ca expresii ale Subiectului divin care ni se dăruiește prin ele”. De aceea, „cuvântul Lui era cu putere” (Luca 4, 32) alungând demonii (Matei 8, 8; 8,16; Luca 7, 7), vindecând (Matei 8, 16; Luca 4, 36) și chiar înviind din morți (Luca 7, 14; Marcu 5, 41; 8, 54; Ioan 11, 43). „Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51), căci „cuvintele mele sunt duh și viață” (Ioan 6, 23). Cuvântul Domnului este dătător de viață veșnică pentru cel ce îl primește cu credință și își arată dragostea fată de Hristos prin împlinirea lui (Ioan 14, 23). Mântuitorul ne atrage atenția prin pilda semănătorului să ne facem sufletul ogor roditor pentru cuvântul Lui fără a lăsa ca grijile lumești, bogăția și plăcerile lumii acesteia să-l înăbușe (Luca 8, 5-15). Cuvântul divin se revarsă și rămâne lucrător în sufletele care i se deschid, se odihnește acolo, remarcã Origen.6

Împărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt nu exclude ci, dimpotrivă, presupune împărtășirea euharistică cu Trupul și Sângele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu citit din Sfânta Scriptură, arată Nicolae Cabasila, „ne pregătește și ne curăță în prealabil, înainte de marea sfințire a Dumnezeieștilor Taine”.7

Deci, înainte de citirea Apostolului primim atenționarea și îndemnul diaconului „Să luăm aminte!”, și în continuare, binecuvântarea Mântuitorului prin Episcop sau preot, prin cuvintele „Pace tuturor!” la care citețul, protopsaltul sau cântărețul răspunde „Și duhului tău!”. Această dăruire reciprocă a păcii, pregătește adunarea euharistică pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu, căci numai un suflet care a dobândit pacea poate deveni ogor roditor pentru sămânța cuvântului (Luca 5, 15).

Rostind „Pace tuturor!” protosul nu face un simplu îndemn adunării ci, în puterea Duhului Sfânt, dăruiește cu adevărat, precum apostolii, pacea lui Hristos celor ce sunt vrednici de aceasta: „Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi”(Luca 10, 6). Este pacea pe care Mântuitorul Însuși a dăruit-o ucenicilor Săi spunându-le: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze” (Ioan 14, 27). Chiar mai mult, această dăruire a păcii îl face prezent, în Duhul Sfânt, pe Hristos în noi, cãci „pacea este Însuși numele lui Hristos, este El Însuși” Având pacea lui Hristos în suflet, pe El Însuși în mijlocul nostru, putem primi spre hrană duhovnicească cuvântul dumnezeiesc cuprins în Sfânta Scripturã.

Noul Testament, cu excepția Apocalipsei, este citit integral în decursul unui an liturgic. După prochimen cântărețul anunță locul de unde se va citi. Acest obicei este vechi, fiind menţionat și de Sfântul Ioan Gurã de Aur: „Și suindu-se lectorul (în amvon) spune mai întâi a cui este cartea”. Credincioșii pot astfel înțelege mai bine ceea ce se va citi și se pot familiariza cu cărțile Sfintei Scripturi. Exclamațiile „Înțelepciune!” și „Să luăm aminte!” rostite de diacon (sau de preot în lipsa acestuia) după anunțarea locului de unde se va citi, au ca scop provocarea atenției credincioșilor la dumnezeieștile învățături ale Apostolului.8

La Sfânta Jertfă, prin Citirile Sfinte, Apostol și Evanghelie, Domnul ne vorbește direct. Înainte, de aceste citiri, însă, și imediat după Cântarea întreit sfântă se cântă Prochimenul Apostolului, alcătuit din versete luate din psalmi, care ne dezvăluie minunățiile lui Dumnezeu, ca de exemplu: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui…, Grăiește, Doamne, că robul Tău ascultă” și multe altele. Sinteză a psalmilor folosiți odinioară la acest moment, prochimenul este astăzi o introducere în tematica lecturilor care vor urma și în special a Apostolului. De aceea, el trebuie primit cu toată atenția și ar fi bine să fie luat în seamă și la alcătuirea predicii.9

Sfântul Gherman ne spune că „Prochimenul simbolizea­ză descoperirea Sfintelor Taine făcută de profeți și prevestirea împărăției duhovnicești a lui Hristos pe pământ”10. În timpurile vechi, prin Prochimen se înțelegea un psalm cântat alternativ de credincioși, separați în două coruri. La Sfânta Liturghie, de fiecare dată când punem psalmii cântați alternativ, aceștia ne dezvăluie dulceața bunurilor dumneze­iești și cerești. Atunci sufletul tresaltă de bucurie și se îmbu­nează, ochii lăcrimează, inima suspină, simțurile se curățesc, mintea se luminează și toate în jurul nostru strălucesc și se desfată. La Sfântul Munte, se pune Prochimenul Apostolului cu stihurile la sfârșit. La fiecare prochimen se aude îndemnul preotului: Să luăm aminte! Trebuie deci, să fim atenți, pentru că urmează înțelepciunea cuvântului divin. Formula se repetă și la citirea Evangheliei.

Lecturile sfinte nu pot fi trecute cu vederea, mai ales când sunt cântate, ci se vestesc cu grijă, cu glas smerit, redându-se pe cât este posibil sensul textului, care înseamnă slujirea cuvântului divin. Sfântul Ioan Gură de Aur mustră aspru pe acei creștini care nu iau aminte la citirile sfinte și spune: Preotul stă între ușile împărătești și strigă: Să luăm aminte! de mai multe ori. Acest îndemn este glasul Bisericii, pe care cei mai mulți dintre noi nu-1 auzim!

Cântărețul: Din epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel citire .

Preotul: Înțelepciune ! Să luăm aminte!

La citirea Evangheliei zice: Din Sfânta Evanghelie, cea de la Matei citire…. Să luăm aminte!

Să luăm aminte…, să luăm aminte! Și nimeni nu ia seama! Mulți spun: ascultăm aceleași și aceleași lucruri. Și cum de cutezi să zici că nu înțelegi textele sfinte care se citesc la Sfânta Liturghie, când acasă nu le studiezi deloc?

Spune-mi, tu nu dai sfaturi copiilor tai? Iar dacă aceștia îți spun că-i bați la cap cu aceleași lucruri și le ții predică, oare nu iei aceasta drept o ofensă adusă ție? In același fel și tu jignești prin purtarea ta pe Hristos și Biserica Lui11. Lucru­rile se repetă, și ca să nu cădem în osândă, să luăm aminte! Urmează citirea Apostolului în timpul căreia avem prezenți pe Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Ioan, Sfântul Apostol Iacob, care scriind Epistola, vorbesc creștinilor prin gura dascălului.

Citirea din Apostol nu înseamnă repetarea unui simplu text, ci prezența persoanei sfinte a Apostolului, care se adresează tuturor și îi numește frați. Interpreții din vechime ne explică faptul că Epistolele și Faptele Apostolilor, cu toate că nu se numesc Evanghelie, au acest statut. Domnul a zis Apostolilor după înviere: „Mergând, în lume, propovăduiți Evanghelia, la toată zidirea”(Marcu 16,15) și atât Faptele Apostolilor cât și Epistolele vestesc bucuria și predică mântuirea, sunt adică „Evanghelie”. Sfântul Nicolae Cabasila se întreabă: De ce nu se citește întâi Evanghelia și după aceea Apostolul? Și tot el răspunde: „Acelea pe care ni le spune însuși Domnul sunt o descoperire mai desăvârșită decât cele pe care ni le transmit Apostolii. Și pentru că am spus că cele săvârșite la Sfânta Liturghie se dezvăluie progresiv, de la cele mai de jos, spre cele de sus, citim mai întâi Apostolul și apoi Evanghelia”.12

Citirea Apostolului a fost și trebuie să fie și astăzi un moment de adăpare duhovnicească din izvorul sfânt al înțelepciunii dumnezeiești transmisă nouă de Sfinții Apostoli. De aceea, trebuie să aducem în prim plan importanța acestui moment de luare aminte, insistând asupra liniștei necesare din momentul respectiv al slujbei, pentru ca în inima și mintea fiecărui  credincios să pătrundă cuvintele dumnezeiești cu harul și înțelepciunea lor. Mesajul Apostolului are darul de a ne lumina pentru a înțelege cum trebuie să aplicăm mesajul evanghelic în viața noastră și a ne așeza în minte reperele morale ale vieții în Hristos. Apostolul ne demonstrează că se poate și cum se poate trăi după învățăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dezvăluindu-ne naturalețea cu zel și bucurie în credință a sfinților. Apostolul ne introduce în admosfera plină de har de adevărată viață în Hristos din vremea Bisericii Primare și a Sfinților Părinți. Mesajul Apostolului este adevărată mărturisire de credință, tălmăcire de dogmă și experiență trăită a Bisericii. În același timpt, Apostolul are și rol pregătitor, pentru că ne cheamă și ne îndeamnă, să ne strângem gândurile de la risipirea vrăjmașului și să avem inimă arzândă și minte însetată de Hristos pentru a ne împărtăși din învățătura Mântuitorului, ce urmează prin Sfânta Evanghelie.

Preotul Silviu State


Surse:

1). Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 194, cf. Preot Florin Botezan, Explicarea Sfintei Liturghii, p.59;

2). Pr. Constantin Galeriu, Mãrturisirea dreptei credinte prin Sfânta Liturghie, în Ortodoxia, nr. 1/1981, p. 24, cf. Preot Florin Botezan, op.cit.,p.59;

3). Pr.Rafel Noica în Pr.C.Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei, București, 1995,p.163, cf. Preot Florin Botezan, op.cit., p.59;

4). Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan, p.938, cf., preot Florin Botezan, op.cit.;

5). Clement Alexandrinul, Cuvântul de îndemn către elini, 110, 1-3, cf. Preot Florin Botezan, op.cit., p.60;

6). Pr. Dumitru Stãniloae, Chipul lui Hristos în Biserica Rãsãriteanã: Iisus Hristos, darul si Cuvântul suprem al lui Dumnezeu, în Ortodoxia, nr. 1/1973, p. 14, cf. Preot Florin Botezan, op.cit., p.60;

7). Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, XXII, 4,Bucuresti, 1989, p. 62
Botezan 61, cf. Preot Florin Botezan, op.cit., p.61;

9). Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei, Ed.Sofia, Bucuresti,2012, p.88.

8). Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 186, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generalã, Bucuresti, 1993, p.735

10). Sfântul Gherman I al Constantinopolului, “Istoria bisericească și contemplația mistică”, P.G. 98, 412, cf. Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii –Introducere Generală, Editura Bizantină, București, 2005, p.137;

11). (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Faptele Apostolilor”, Omilia 19, EPE 15, 564, cf. Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii –Introducere Generală, Editura Bizantină, București, 2005, p.138;

12). Sfântul Nicolae Cabasila, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”, trad. De Pr. Prof. Ene Braniște, București, 1997, cap. 22,  p.55


 

ro_RORO