La Cina de Taină din Joia Mare, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne dăruiește Sfântul lui Trup şi Sfântul lui Sânge ca hrană a nemuririi şi a vieţii veşnice şi porunca iubirii: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”. (Ioan 13,34)
„Înainte să rostească: Ale Tale dintru ale Tale, Ție Ți-aducem de toate și pentru toate, preotul îşi pleacă capul înaintea Sfintei Mese şi zice cu voce joasă: Aducându-ne aminte aşadar de aceasta porunca mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de-a doua şi slăvită iarăşi venire. (Liturghierul,2012, p.169) Prin porunca de la Cina cea de Taină: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22,19), Mântuitorul ne învaţă că adevărata pomenire nu este o cugetare simplă, ci un fapt: săvârşirea Cinei celei de Taină. Singurul mod ca să-şi amintească cineva de taina iconomiei divine, inaccesibilă minţii lui, este să retrăiască Jertfa lui Hristos în Liturghie.
O celebrare simplă, simbolică, s-ar potrivi amintirii unui om, însă „Amintirea lui Hristos poate fi reînviată doar prin jertfa Sa vie”. Aceste cuvinte: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor! și Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, Care, pentru voi și pentru mulți, se varsă spre iertarea păcatelor, actualizează Taina dumnezeiască a Sfintei Euharistii.
Mântuitorul întâi a instituit Dumnezeiasca Euharistie – Sfânta Liturghie şi după aceea ne-a predat porunca: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”. Deci în mod necesar, apostolii la început și apoi urmaşii lor până astăzi, prin săvârșirea Sfintei Liturghii au împlinit porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la dumnezeiasca Cină cea de Taină. Aceasta înseamnă că la anamneza liturgică, Mântuitorul Hristos este prezent, viu, real, adevărat, şi prin Jertfa nesângeroasă mâncăm Trupul Domnului şi bem Sfânt Sângele Lui. Deci, putem să mărturisim împreună cu Sfântul Vasile cel Mare cele rostite în rugăciunea Liturghiei lui: „Se împlineşte taina iconomiei Sale”.
Domnul care ne-a poruncit Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea, este Cel despre care Sfânta Scriptură ne spune că „Toate prin El s-au făcut şi nimic din câte s-au făcut, fără El nu s-au făcut”. (Ioan 1,3) Acesta, Care „a zis şi s-a făcut”, şi prin puterea cuvântului Lui a creat toate, dă iar poruncă unei noi creaţii, până la plinirea veacurilor: pâinea şi vinul să devină Trupul şi Sângele Lui. „Aceasta s-o faceţi”, adică ceea ce am făcut Eu cu puţin mai înainte, să faceţi şi voi, nu numai o dată, ci continuu, pentru că „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu în el”. (Ioan 6,56)
Cuvintele acestea sunt îndemnul lui Hristos să ne adunăm permanent în jurul Lui. Este ca şi cum ne-ar zice: „Cu toate că nu Mă puteţi vedea cu ochii voştri trupeşti, Eu sunt
prezent. Voi veţi vedea pâine şi vin, pe preotul slujitor, dar acesta este doar instrumentul Meu, căruia îi împrumut mâinile şi glasul. Preotul este prezent ca să devină mai vie prezenţa Mea nevăzută şi lucrarea mea neînţeleasă. Şi Duhul Sfânt, Mângâietorul „pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, (Ioan 15,26) va săvârşi prefacerea dumnezeiască.
Această mare minune a văzut-o într-un mod neobişnuit părintele Averchie de la Schitul Nou, care nopțile priveghea, rugăndu-se cu metaniile. De multe ori, în zori, vedea coborând din cer un nor care împrăştia raze de lumină, şi care se întindea până la altarele unde se slujea Sfânta Liturghie. Se prelungea, fără deosebire, peste bisericile mici şi mari, şi rămânea deasupra acestora. Atunci părintele Averchie se cufunda şi mai mult în rugăciune fierbinte.
La Dumnezeiasca Prefacere a cinstitelor daruri în Dumnezeiescul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, preotul sfinţeşte separat pâinea care se află pe Sfântul Disc şi vinul din Sfântul Potir. Lucrul acesta reiese şi din cuvintele Domnului: „Care pentru voi se dă şi care pentru voi se varsă” . (Sfântul Evanghelist Matei redă „Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă” Matei, 26, 27-28).
Încredinţând ucenicilor Săi sfânta pâine, Domnul subliniază caracterul tainic al Sfintei Euharistii; Trupul Său frânt este împărţit celor care se împărtăşesc. Oferindu-le Sfântul
Potir, Domnul întăreşte caracterul de jertfă. Sângele Lui nu S-a vărsat doar pentru Sfinţii Apostoli, ci şi pentru mulți din lumea întreagă, de aceea şi întăreşte: „Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă…, beţi dintru Acesta toţi”. Dacă bem toţi, ţine de libertatea personală şi de voinţa noastră. Nu toţi oamenii cred în Jertfa mântuitoare a Domnului Iisus Hristos prin care primesc izbăvirea şi nici Mântuitorul nu spune „care pentru toţi se varsă”, ci „care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”, adică doar pentru cei puţini sau mulţi care vor crede și vor trăi Dumnezeiasca Liturghie de-a lungul veacurilor. Biserica Ortodoxă oferă Trupul lui Hristos, ce simbolizează unitatea trupului Bisericii. Pâinea dospită, prescura, este materia din care se săvârşeşte Sfânta Împărtăşanie pentru tot poporul: clerici şi mireni.
Aşa cum ne relatează Limonariul, odată, doi copii, de 10 şi 12 ani, din dorinţa de a deveni preoţi, învăţaseră pe de rost toate formulele şi mişcările de la Sfânta Liturghie. Intr-o zi s-au hotărât să se joace de-a preoţii şi să săvârşească Sfânta Liturghie, pe care o ştiau pe dinafară. Au luat o pâine rotundă şi vin şi au ieşit din sat. Au găsit două pietre mari şi netede pe care le-au folosit drept Proscomidiar şi Sfântă Masă. Au făcut din hârtie epitrahile şi în loc de feloane şi-au pus pânză de sac. Şi au început rănduiala Sfintei Liturghii. Au ajuns la momentul rostirii cuvintelor de instituire: „Luaţi, mâncaţi…, beţi dintru Acesta toţi…, pronunţând cuvintele: „Care pentru voi şi pentru
mulţi se varsă…”. Cu toate că cerul era senin, un trăsnet înspăimântător a căzut cu un bubuit groaznic, a ars toate, făcând cenuşă cele două pietre mari şi toate obiectele din jur. Copiii, însă, au rămas neatinşi! Epitrahilele de hârtie şi cele două feloane de sac s-au aprins şi au ars doar partea de sus, ca să se adeverească realitatea minunii. Copiii, de groază au rămas nemişcaţi şi au amuţit. A trecut toată ziua şi ei nu s-au întors acasă. Părinţii neliniştiţi, au început să-i caute, găsindu-i, în cele din urmă în starea pe care am descris-o, încetul cu încetul, ei şi-au revenit şi au povestit cu de-amânuntul toate cele întâmplate. Părinţii, după aceea, au făcut cunoscut preotului din sat iar acesta episcopului eparhiei. Au mers împreună cu copiii, părinţii şi mulţi săteni la locul unde s-a întâmplat minunea. Episcopul a văzut, s-a minunat şi şi-a dat seama că într-adevăr a fost minunea lui Dumnezeu. Acolo, a început să se construiască o biserică, iar în locul celor două pietre s-a aşezat Sfânta Masă. Mai târziu s-a construit o mănăstire mare unde cei doi copii au devenit monahi şi s-au învrednicit de darul preoţiei.
Dumnezeiasca Liturghie este o Taină înfricoşătoare şi nimic nu este pe pământ mai scump, mai dătător de viaţă şi mai înspăimântător decât Sfânta Euharistie.
Sfânta Liturghie este slujbă cerească adevărată săvârşită pe pământ, în timpul căreia Dumnezeu Însuşi, în chip negrăit, necuprins cu mintea este prezent şi ca un Slujitor nevăzut, oferă şi Se oferă „pentru viaţa şi mântuirea lumii”. Cu toate că în Sfânta Liturghie se întâmplă atâtea lucruri neobişnuite, preoţii şi mirenii sunt neatenţi şi nepregătiţi. Se ştie că Moise, înainte să urce pe culmea muntelui Sinai, a primit de la Dumnezeu poruncă să se pregătească potrivit, să se cureţe, să postească şi să se roage. In timpul Sfintei Jertfe ne găsim în faţa unui eveniment, incomparabil mai cutremurător decât ceea ce i s-a întâmplat lui Moise. Acela şi-a scos încălţămintea, ca să-L primească pe Dumnezeu pe munte, noi însă ne aflăm înaintea Logosului întrupat, mâncăm şi bem Trupul şi Sângele Lui, dar nu ne lepădăm de patimi, nu aruncăm sandalele şi zdrenţele păcatelor noastre.
Din nefericire, noi ne lipim de cele pământeşti şi nu vrem sa dăruim măcar o oră lui Dumnezeu. Iar în timpul acestei Sfinte Jertfe, la această Liturghie cerească, ne permitem să ne gândim şi să visăm la lucruri pământeşti şi, câteodată, chiar la imagini şi închipuiri păcătoase. Ar trebui să ne rugăm cu căldură, cu inima fierbinte, să cugetăm la această mare Taină, să ne căim de păcatele noastre, să însetăm şi să ne rugăm pentru curăţirea noastră, pentru sfinţirea, luminarea, înnoirea, întărirea în viaţa creştinească şi împlinirea poruncilor lui Hristos! Ar trebui să ne rugăm pentru cei vii şi pentru cei
morţi, pentru că Liturghia este Jertfa de iertare, de mulţumire, de laudă şi de rugăciune. (Sfântul Ioan de Kronstadt, „Viața mea în Hristos:”, Atena, 1996,p.165)
Sfânta Liturghie nu este amintirea vreunei personalităţi, ci a lui Dumnezeu întrupat, Care a suferit, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii şi toate acestea, pentru bucuria noastră. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a oferit Trupul şi Sângele a dat şi porunca aducerii aminte (Luca 22,19), însă nu o simplă pomenire, ci săvârşirea Tainei de la Cina cea Mare.
Prin urmare, unicul mod de pomenire pentru un creştin este preamărirea Jertfei de pe Cruce prin participarea la Sfânta Liturghie. Evenimentele de Joi şi de Vineri din Săptămâna Patimilor, sunt în cugetul nostru şi le trăim ca prezente în Sfânta Liturghie. Trebuie să-L urmăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, să urcăm pe Golgota, lângă Preacurata lui Maică, lângă Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit şi lângă femeile mironosiţe. Pe drumul Sfintei Jertfe care începe în timpul Vohodului Mare să fim şi noi cu El, să suferim alături de EI, căci numai aşa vom putea să trăim pe viu Sfânta Jertfă. Doar atunci ne vom bucura de roadele ei, ale iubirii răstignite şi anume: iertarea păcatelor, izbăvirea, mântuirea și viaţa de veci.
Ca sa trăim, deci, toate în prezent şi cele trecute şi cele viitoare, nu este suficient să mergem la biserica, ci să şi simţim taina prezenţei dumnezeieşti. Tot la Cina de Taină a Sfintei Jertfe Liturgice aşteptăm învierea morţilor, experiem bucuria cerului, adică aşteptarea fericită a celei de-a doua veniri întru slavă. Aşteptarea venirii lui Hristos „să judece viii şi morţii”, este o bucurie pentru noi, cei ce ne împărtăşim, iar mâine ne vom desfăta veşnic, întru slava negrăită.
Cuvintele: „Şi toate câte s-au făcut pentru noi…”, se referă la venirea întru slavă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la fericirea dumnezeiască a Împărăţiei Cerurilor pe care creştinul o pregustă prin Sfânta Împărtăşanie. Prin harul Sfintei Liturghii, cele viitoare (adică a doua venire şi bucuria raiului) sunt şi se numesc „cele întâmplate pentru că Hristos este în afara timpului şi a spaţiului”. Toate tainele iconomiei divine, cele trecute şi cele viitoare le experiem la Dumnezeiasca Liturghie, ca prezente prin plinătatea Sfintei Împărtășanii.”
Pr. Silviu State
Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, București, 2005, pp.306-311.
RO 
IT