Selectează o Pagină

Loading


„Avem către Domnul!”

Prin răspunsul pe care-l declarăm înaintea lui Dumnezeu: „Avem către Domnul!”, la chemarea preotului, noi încuviințăm că inimile noastre se ridică la înălţimea cerească, la Tronul Sfintei Treimi. „Inimile noastre, spunem, se află acolo unde este Hristos, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Şi preotul, înlăuntrul lui, aude glasul care-l îndeamnă să continue săvârşirea Tainei Dumnezeieşti a Sfintei Liturghii. Fericitul părinte Iacov Tsalikis (1920-1921) acest preot sfânt, la mănăstirea Sfântul David din Eubeea, mi-a povestit următoarele: „Părinte, din nefericire, Creştinii noştri sunt orbi duhovniceşte şi nu văd cele ce se întâmplă în timpul Sfintei Liturghii! Odată am slujit, iar când am ajuns la Vohodul Mare, în timpul Heruvicului, am înlemnit în faţa Sfintei Mese, uimit de ceea ce am văzut… O vedenie era urmată de alta.

– Ce-ai văzut, părinte? l-am întrebat nerăbdător. El însă nu mi-a răspuns şi a continuat. Cântăreţul repeta „Ca pe Împăratul tuturor primind..,”, când deodată, am simţit că cineva mă împinge de umăr şi mă duce la Proscomidiar. Am crezut că este dascălul şi am zis în sinea mea: „Binecuvântatul! Câtă necredinţă! A intrat printre Uşile împărăteşti şi mă împinge”! Când m-am întors, am văzut aripa uriaşă a unui Arhanghel, petrecută peste umărul meu, care mă îndemna să fac Vohodul Mare. Ce s-a întâmplat în timpul acelei Liturghii nu pot grăi…!

Lucrurile pe care mi le-a spus cu aproximaţie, m-au impresionat! Părintele lacov, în cartea editată de părinţii mănăstirii, descrie aceeaşi vedenie din timpul Sfintei Liturghii şi adaugă: „De multe ori nu mai pot să rezist la ceea ce văd şi mă aşez pe scaun, încât unii fraţi slujitori cred că nu mă simt bine şi se neliniştesc, dar ei nu ştiu ce văd şi ce aud eu. Ce aripi au îngerii, copile…! Ce aripi! De-abia când preotul zice „Pentru rugăciunile…” puterile cereşti pleacă, iar în Sfântul Altar domneşte o pace absolută”. (Mânăstirea Sfântul David, „Un Părinte sfânt, Fericitul David”, Editura Sfintei Mânăstiri David, Efvoia, 1993, p.81)

Sfântul loan Gură de Aur ne întreabă: „Ce faci, omule? Când preotul a zis: Sus să avem mintea şi inimile, n-ai promis şi n-ai zis: Avem către Domnul? Nu te temi, nu roşeşti că te araţi mincinos în acest moment înfricoşător? Nu vezi minunea minunilor? Masa tainică este pregătită, Mielul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, se jertfeşte pentru tine, preotul se luptă pentru tine, Heruvimii stau aproape şi Serafimii cei cu şase aripi zboară în jurul Sfintei Mese şi-şi acoperă feţele. Şi toate Puterile netrupeşti împreună cu preotul mijlocesc pentru tine. Focul spiritual coboară şi Sfântul Sânge al lui Hristos se varsă în Sfântul Potir, din preacurata Lui coastă pentru curăţirea ta!
Nu te temi, deci, nu roşeşti că te arăţi mincinos în acest ceas înfricoşător? Cu ce îndrăzneală te apropii de Sfintele Taine, cu ce conştiinţă întinată…?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Epistola către Corinteni”, Omilia 36, EPE18a, 516-517)

În biserică se cade, se cuvine, să domnească teama, respectul, evlavia şi atenţia neadormită. De aceea să avem ochii îndreptaţi spre Sfânta Masă şi spre sufletul nostru, să suspinăm fără vorbe înlăuntrul nostru, ca să putem în vremea Sfintei Anaforale să ne înălţăm inimile la cer, pregătite pentru Sfânta Liturghie.

Pregătirea nu constă doar în citirea rânduielii pentru Sfânta Împărtăşanie, ci în

grija permanenta pentru întreaga viaţă, adică curăţia sufletului, a trupului, baia pocăinţei şi a lacrimilor, veşmântul nerăutăţii, al îndelungii răbdări, al compătimirii şi al iertării. Astfel, înainte de clipele înfricoşătoare ale Jertfei de pe Golgota, când aşteptăm cu toţii coborârea Sfântului Duh, trebuie să-l liniştim duhovniceşte pe preotul slujitor şi să-i arătăm că inima noastră s-a înălţat şi se afla înaintea tronului lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur, continuând cuvântul de mai înainte ne spune:„înainte să vezi catapeteasma Sfântului Altar, adică Sfintele Uşi deschizându-se, şi corul îngerilor înaintând, îngrijeşte-te să urci şi tu cu el la cer”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit.)

Prin cuvintele Avem către Domnul, se încheie introducerea Anaforalei liturgice şi începe partea propriu-zisă. Întreaga Anafora este o rugăciune unitară, care începe cu: Să mulţumim Domnului şi se încheie cu: Şi să fie milele marelui Dumnezeu… Rugăciunea aceasta este întreruptă de invocări, de cădire şi de Axion, de aceea o putem împărţi în patru părţi: prima parte cuprinde rugăciunea Euharistică şi imnul de biruinţă, iar a doua aminteşte de Cina cea de Taina. A treia parte cuprinde invocarea Sfântului Duh și prefacerea Cinstitelor Daruri, iar a patra parte, pomenirea celor vii şi a celor morţi. Această perioadă din cadrul Sfintei Liturghii, numită de teologi „Anaforaua liturgică” constituie un urcuş al cărui apogeu este prefacerea Darurilor în Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.”

Pr. Silviu State


Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, „Explicarea Sfintei Liturghii”, Editura Bizantină, București, 2005, pp.286-287.

ro_RORO
Copy link