Pentru cei ce călătoresc pe uscat, pe apă și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Dumnezeiasca Liturghie ne înfrățește și ne unește prin legătura harului și a dragostei pe creștinii ortodocși participanți, cu toți frații noștri care fac parte din Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Ne rugăm acum pentru toți cei care din binecuvântate pricini nu sunt împreună cu noi la Sfânta Liturghie, dar care, aflați în situații deosebite, au în mod special nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
„Biserica permanent caută la nevoile tuturor credincioșilor, de aceea, în Sfânta Liturghie, ea are în vedere toate împrejurările vieții lor: călătoria pe uscat, pe ape sau prin aer, boala, neputința, osteneala și robia. Considerăm că cererea se referă la pronia lui Dumnezeu Tatăl, pe care o chemăm pentru cei ce se află departe de noi, călătoresc, sunt în patul durerii, sunt neputincioși sau robiți și ignorați. Astfel, ne rugăm ca ostenelile și necazurile lor să fie o punte spre împărăția binecuvântată, prin purtarea de grija a Sfântului Duh. Și, de asemenea, considerăm că cererea se referă la acele categorii de credincioși care în ciuda voinței lor nu sunt la Sfânta Liturghie. Este vorba de cei care nu pot și nu au bucuria să fie împreună cu noi la slujbă. Sfântul Vasile cel Mare îi pomenește pe aceștia într-o rugăciune a Liturghiei lui: Pentru cei care din binecuvântate pricini nu s-au întâmplat aici. Aceste pricini binecuvântate sunt împrejurările îndreptățite ale vieții omului.” [1]
Prin aceste cuvinte ne rugăm pentru toți cei care-și primejduiesc viața, prin tot felul de activități, pentru a câștiga cele necesare existenței familiei, pentru cei nedreptățiți și pentru ajutorul tuturor celor robiți de vrăjmași. [2]
Tălmăcind minunea potolirii furtunii pe mare săvârșită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, vorbim despre corabia învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă (Matei 14,24) și înțelegem că Biserica, se lovește și se clatină în mijlocul furtunii ispitelor, în timp ce vântul vuiește potrivnic. Cu alte cuvinte, dușmanul diavol se luptă împotriva noastră, dar mai puternic este Cel care stă de partea noastră, pentru că în mijlocul schimbărilor din viața noastră, Hristos este cel care ne dă încredere. El vine și ne întărește ca să nu să fim aruncați peste bord. Pentru că, deși corabia este aruncată în ape tulburi, rămâne corabie. Singură duce pe ucenici și primește pe Hristos. Pe apă se află într-adevăr în primejdie, dar fără ea, nu ar mai rămâne decât moartea. De aceea, stai în corabie, stai în Biserică și cheamă-L pe Dumnezeu. Când tot sfatul cel bun cade, când cârma nu mai este de folos și când pânzele duc mai spre primejdie decât să ajute, când nu mai există nici un ajutor și nici o putere omenească, singura scăpare pentru corăbieri rămâne să strige la Dumnezeu. [3]
„Când săvârșim o Liturghie primim din partea creștinilor și pomelnice cu mențiuni speciale, cu cereri de sănătate, întărire, ușurare de păcate. Slujba o facem pentru credincioșii care aduc aceste pomelnice și se roagă cu dragoste pentru familiile lor, dar, totodată, Dumnezeiasca Liturghie o săvârșim și pentru toți ceilalți membrii ai Bisericii. Este o slujbă a dragostei a milosteniei de obște, pe care o facem pentru toți cei ce viețuim pe pământ și o ofrandă pentru toți cei adormiți întru Domnul. Astfel, o stare personală devine starea tuturor. Ne rugăm pentru creștinii care călătoresc cu avionul, vaporul sau mașina, pentru întoarcerea lor cu bine acasă și pentru ca folosul pe care noi îl avem la Sfânta Liturghie, să fie și al lor.” [4]
„În rugăciunile ce le facem unii pentru alții nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci și unii cu alții în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circulă atunci în noi. Așa circulă puterea lui Dumnezeu în noi toți care ne rugăm împreună și unii pentru alții în vremea Sfintei Liturghii. Și prin acest fapt, rugăciunea este o valoare și o mângâiere prin ea însăși. E o bucurie și e o mângâiere să putem zice unii către alții ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: „Sunteți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim” (II Corinteni 7, 3).
Ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru că există situații în viața omului când el nu se mai poate ruga pentru sine însuși: fie că nu mai are luciditatea minții pentru a formula o rugăciune, fie ca e copleșit de prea multă suferință. În astfel de situații, este o mare binecuvântare să ai mama credincioasă sau tată credincios, soție credincioasă sau soț credincios, copii credincioși sau prieteni credincioși, care se roagă stăruitor pentru tine.
Având dragoste smerită și milostivă pentru semenii lor, oamenii cu adevărat credincioși se fac glasul durerii celor care nu își mai pot exprima suferința, se fac rugători pentru sănătatea și mântuirea semenilor lor. În această privință, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care știu să se roage și pentru cei ce nu știu să se roage, pentru cei care pot și pentru cei ce nu mai pot să se roage ei înșiși, pentru cei care pot să vină la biserică, și pentru cei ce nu mai pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în case de bătrâni. Întrucât rugăciunea pentru alții este vindecătoare de suferință și singurătate, Biserica se roagă la toate slujbele ei pentru cei bolnavi și cheamă la ajutorarea bolnavilor.
Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă: „Roagă-te pentru toți așa cum te-ai ruga pentru tine, cu aceeași sinceritate și tărie; privește la infirmitățile și bolile lor ca și cum ar fi ale tale, la ignoranța lor spirituală, la păcatele și poftele lor, ca la ale tale, la tentațiile lor, la nenorocirile și întristările lor, ca și cum ar fi ale propriei tale persoane. O astfel de rugăciune va fi acceptată cu mare bucurie de Tatăl Ceresc, Tatăl tuturor, a Cărui iubire nelimitată îmbrățișează toate făpturile”.
Astfel, rugăciunea pentru oamenii aflați în boală și suferință ajută și pe cel care se roagă să cultive sănătatea sufletului său creat după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Starea de sănătate spirituală a sufletului este iubirea milostivă, nu egoismul, izolarea sau nepăsarea față de suferința altuia, deși acestea se întâlnesc tot mai mult într-o societate în care lăcomia de avere și de putere îi dezumanizează pe oameni.”[5]
Ectenia cuprinde în continuare rugăciunea pentru cei ce se ostenesc. Părintele Ilie Cleopa vorbind despre cum trebuie să fie osteneala noastră ne îndeamnă: „Fraților, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Dar în sudorile noastre și în osteneli, pe ogoare și în fabrici, în birouri, în întreprinderi și oriunde am fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, și cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește! Iar fără de El, nimic nu putem face! Când te duci la prășit, omule, și ai luat sapa pe umăr, ia și pe Hristos în minte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)”. Dacă lucrezi în atelier și ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău sau dacă ești zidar sau tâmplar, sau orice meșteșug ai, de câte ori dai cu ciocanul, zi și „Doamne Iisuse!”.
Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne sau lucrezi în fabrică, sau oriunde ești, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ți ajute și poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit mașina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac și a murit… La urechile voastre vin asemenea vești zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugăciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea, fiindcă îngerul pururea ne păzește. Auzi ce zice proorocul: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, și-i va izbăvi pe ei”(Psalm 33,7)
Auzi ce spune Sfântul Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fața pământului. Merg acești draci de dimineață și-i învață pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să meargă la treabă: „Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine și hai la treabă!” Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă onestă și curată. Să lucrăm cu cinste, cu dreptate, cu sfințenie și să muncim cu toată dragostea unde ne-a pus statul sau unde ne-a pus dregătoria sau instituția care ne adăpostește, dar să avem și pe Dumnezeu în minte.
Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; și dacă nevinovata rugăciune va povățui viața voastră și a noastră, vom avea puțină asemănare și noi cu petrecerea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu și ni se va spune și nouă în ziua Judecății că partea cea bună ne-am ales. Pururea să avem gândirea și rugăciunea către Dumnezeu, și atunci darul Lui va întări brațele noastre, mintea noastră și trupurile noastre și vom fi sănătoși și vom putea izbuti și la muncă, și la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu și prin Dumnezeu! Amin.”[6]
De fiecare dată, când ne rugăm pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, gândurile noastre se îndreaptă la toți frații noștri de aici, din jurul nostru, din Țara noastră și din toate țările, de cei robiți prin nedreptatea și suferința pe care o trăiesc. De robie, nedreptate și suferință nu a scăpat nici poporul nostru și nici majoritatea popoarelor lumii. Robia, nedreptatea și suferința ne-a întărit, iar pe mulți dintre înaintașii noștri i-a urcat la cer. Suntem un popor martir și rugăciunea ne-a ajutat și ne ajută să trecem peste robia suferințelor neamului.
„De ce se roagă Biserica pentru cei „robiți”? Pentru că astăzi încă mai există robi! Suntem în secolul XXI, milităm pentru drepturile animalelor, dar întoarcem capul când vorbim despre robia actuală – la care, vrem sau nu vrem, suntem părtași. De ce suntem părtași? Pentru că, încurajând consumismul exagerat, creștem cererea de produse care își au originea în statele Lumii a III-a. Suntem creștini, următori ai Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care a vindecat pe sluga sutașului. Suntem fii ai lui Pavel, care s-a rugat pentru robul Onisim. Deci, în rugăciunile noastre, nu trebuie să uităm pe cei care astăzi încă mai gustă din paharul robiei.
Nu doar în ectenia diaconală din cadrul Sfintei Liturghii ne rugăm pentru cei aflați în robie cruntă, ci în toate rugăciunile noastre. „Adu-Ţi aminte, Doamne, de oraşul acesta, în care vieţuim şi de toate oraşele şi satele şi de cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însele. Adu-Ţi aminte, Doamne, de cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, de cei bolnavi, de cei ce pătimesc, de cei robiţi şi de mântuirea lor”. Așa ne rugăm la dumnezeiasca Liturghie…
Hristos, Dumnezeul nostru, așa ne-a dat pildă. El Însuși a luat trup de rob, coborându-se în Umanitatea Sa, la nivelul fiecăruia dintre noi. Nu a venit ca un stăpân, ci ca rob… De cele mai multe ori, noi Îl întâmpinăm în calitate de stăpâni, El păstrându-și smerenia, până la capăt. O smerenie pe care o împrumută și celor care gustă robia. Da, există robi, sclavi, răpiți pentru credință! Să ne amintim de Mitropolitul greco-ortodox Paul de Alep, fratele Patriarhului Ioan al Antiohiei şi Johanna Ibrahim, Mitropolitul siro-iacobit al aceluiaşi oraş, răpiți și robiți de cel puțin un an jumătate… dar și de părintele Ibrahim Farah, răpit la sfârșitul lunii martie a anului 2015. După ultimele informații, a fost prins, legat la ochi și urcat într-o mașină – la sfârșitul Liturghiei. Sursele vorbesc despre un număr de 200 de familii din aceeași localitate, despre care nu se mai știe nimic din acea duminică. Să ne amintim și de maicile de la Maloulla, suflete curajoase, care nu şi-au părăsit biserica şi pe ocrotitoarea lor. Au preferat să rămână într-un sat fără locuitori, fără forţe de ordine, fără electricitate şi fără mijloace de comunicare, doar cu Sfânta Tecla – prima muceniţă creştină. Au rezistat în aceste condiţii aproape patru luni, până când, pe 9 decembrie 2013, Agenţia de Ştiri Siriană anunţa devastarea bisericii şi răpirea maicilor de la Maoulla. Au fost eliberate sub semnul umilinței, după luni de lacrimi şi rugăciune, după nenumărate intervenţii internaţionale, chiar şi din partea liderilor religioşi musulmani. Conform ultimelor statistici, aproximativ o sută de copii creștini, dar și kurzi, cu vârste între 14 și 16 ani sunt ținuți ostatici în satul Manbij, la 55 de kilometri sud-vest de Kobani. Suficient? Nu fără românul nostru rob, răpit de către gruparea jihadistă salafistă „Sahel Al-Mourabitoune”. Iulian Gherguţ, din Romanul Moldovei, a fost răpit în Burkina Faso şi nu știm nimic despre viața lui.
Da, există robi actuali! Robi „economici” și robi pentru credința creștină”. Este o realitate a zilelor noastre. Fie că vrem, fie că întoarcem capul, ei suferă! Ce putem face? Petiții și proteste? Nu țin de noi. Dar putem face un lucru minunat. Când ne aprindem pâlpâitoarea candelă, când ne frângem genunchiul la o mică rugăciune, să nu uităm „pentru cei robiţi şi mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”! [7]
Noi ne rugăm pentru cei ce călătoresc pe uscat, prin aer și pe ape, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, dar, „ce se întâmplă, însă, cu ceilalți creștini care lipsesc nejustificat de la Cina Domnului? Cei care se consideră buni creștini, dar trec pe la biserică de trei ori pe an, cu prilejul nunților, botezurilor sau parastaselor? Unii, duminică dimineață, aleargă la munte sau la mare, iar alții, care susțin că sunt credincioși lui Dumnezeu nu se leapădă de plăcerile trecătoare și păstrează credința lor doar pentru înmormântare. Toți aceștia, nu au pricini binecuvântate, nu doresc medicamentul vieții veșnice, gustul nemuririi, „apa cea vie” care adapă inima, ca să nu moară din cauza secetei duhovnicești, a uscăciunii păcatului și a răutății acestei lumi.”[8]
Credința ortodoxă se trăiește în Biserică prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie și prin Sfintele Taine. Deci, fiecare dintre noi să se considere creștin adevărat, doar atunci când are viețuirea cu Hristos și trăirea lui este mistuită prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie și participă la Dumnezeiasca Liturghie la fiecare duminică și sărbătoare. Dumnezeiasca Liturghie este vitală pentru astăzi, pentru mâine și pentru viața veșnică.
Preot Silviu State
[1] (Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p.101)
[2] (Protos. Nicodim Măndiță, Dumnezeiasca Liturghie cu însemnătatea ei, Editura Buna Vestire, Bacău, 1994, p.191.)
[3] (Fericitul Augustin, Predica 75.4,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip, în https://doxologia.ro/viata-bisericii/comentarii-patristice/evanghelia-potolirii-furtunii-pe-mare-comentarii-patristice)
[4] (Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, op.cit., p.102)
[5] (https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-4-dupa-rusalii/vindecarea-slugii-sutasului-rugaciunea-pentru-altii-136529.html)
[6] (Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 9, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 58-63)
[7] (https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/pentru-cei-robiti-pentru-mantuirea-lor-domnului-sa-ne-rugam)
[8] (Prot. Stefanos Anagnostopoulos, op.cit, p.102)
RO 
IT