Momentul aniversar organizat în ziua de 3 septembrie 2023 de către Asociația San Lorenzo dei romeni – filiala Pescara, a avut ca obiectiv principal aniversarea a șase ani de la înființarea asociației, iar fondurile obținute în urma acestui eveniment au ajutat trei copilași să înceapă școala cu bucurie, asigurându-le toate cele necesare începutului de an școlar.
Evenimentul s-a intitulat „Suflet, tradiții și fraternitate – Anima, Tradizioni e Fratellanza”, iar prin realizarea lui s-a evidențiat sufletul și fraternitatea poporului român, care nu rămân indiferente la durerea aproapelui, prin conservarea tradițiilor. Evenimentul a fost organizat cu patronajul primăriei din localitatea Moscufo și a Asociației Proloco di Moscufo.
Asociația San Lorenzo dei Romeni – filiala Pescara este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, a parohiei Pescara, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2017 și are ca președinte pe doamna Florentina Târnovanu. Este asociația de caritate a parohiei Pescara și face parte din asociația mamă, „San Lorenzo dei Romeni” – Italia, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Aceasta își propune să preia și să dezvolte de la asociația mamă o serie de programe și activități, cu precădere în sectorul social-caritativ, pentru întrajutorarea persoanelor aflate în dificultate, dar și pentru educarea copiilor români în spiritul valorilor credinței ortodoxe.
Asociația operează, fără scop lucrativ, atât în sectorul de asistență socială și socio-sanitară, cât și în domeniile de binefacere, educație și formare spirituală. Principiile fundamentale de funcționare ale asociației sunt inspirate din valorile creștine și își propune să promoveze un concept de educație integrală a omului, a inimii acestuia, omul fiind unic, irepetabil și liber, așa cum Dumnezeu l-a creat, pus în practică printr-o metodă care analizează obiectiv trecutul, dintr-o perspectivă a prezentului, pentru o educație spirituală și socială a viitorului.
Principalele obiective ale Asociației San Lorenzo dei Romeni – filiala Pescara sunt:
– susținere materială și educațională a familiilor defavorizate;
– ajutorarea copiilor și a familiilor române aflate în dificultate socială;
– susținerea materială și morală a bolnavilor și a vârstnicilor, care trăiesc în condiții de boală și de abandon;
– integrarea tinerilor, din punct de vedere economic și social, pe piața muncii;
– integrarea membrilor comunității românești în societatea italiană;
– implicarea voluntarilor în proiectele demarate de asociație.
Din anul 2017 asociația San Lorenzo dei romeni s-a alăturat parohiei Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana din localitatea Pescara, în buna desfășurare a proiectului „Diaconia săraci și pribegi”. Acesta este un program social, prin care voluntarii merg în fiecare sâmbătă cu mâncare caldă și cercetează pe cei fără adăpost din localitatea Pescara.
Un alt proiect important este „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine…”(Mt. 25, 36). Prin acest program parohial se fac vizite periodice la deținuții din închisorile aflate în zonă.
Știm că istoria se scrie, de aceea evenimentul a fost gazda unei duble lansări de carte și CD a artiștilor Camelia Florescu și Bela Andrasi. Lansarea cărților și a CD-urilor, precum și spectacolul în sine, au reușit să ne introducă treptat în magia sărbătorilor organizate de către comunitatea românească și să ne facă să uităm de problemele zilnice. Toți participanții, în numar mare, au fost impresionați de această seară.
Acești artiști au reușit să încânte publicul cu creațiile lor, aducând în prim plan frumusețea și bogăția culturii românești. Într-un concert de peste două ore, Camelia Florescu și Bela Andrasi au cântat din creațiile proprii, dar și melodii românești sau piese italiene cunoscute, spre încântarea celor prezenți. La concert a participat și fratele artistului Bela Andrasi, stabilit de peste 20 de ani în regiunea Pescara, Gabriel Andrasi, care a încântat audiența cu vocea și chitara sa, precum și minunatele surori gemene, Beatrice și Sabina Oncioiu Puiu.
Copiii Parohiei Ortodoxe Române din Pescara au cântat melodii din folclorul românesc, iar micuțul Traian a interpretat dansul „ursului” din tradiția populară moldovenească a urăturilor din perioada sărbătorilor de iarnă, în aplauzele celor prezenți.
La acest eveniment au participat peste 200 de invitați, copii și voluntari ai asociației, care au dat culoare evenimentului. Asociația San Lorenzo dei romeni – filiala Pescara a promovat în cadrul evenimentului toți sponsorii acestei seri.