Selectează o Pagină

Loading

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci | Luarea Crucii și urmarea lui Hristos

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

Cuviosul Sofronie de la Essex adâncește taina ascunsă în această duminică de căpătâi, pentru orice creștin, zicând: „Nu poți iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până la sfârșit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morți cumplite. Tot astfel şi sfinții. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preț. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferințe cât se poate de adânci şi de vii.”

Crucea Domnului ni se arată a fi icoana supremă a iubirii răstignite a lui Dumnezeu pentru noi: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). De aceea, această duminică binecuvântată ne îndeamnă la asumarea Crucii, pentru a i ne închina, a o îmbrățișa lăuntric și pentru a pătrunde mai adânc taina ei, prin care Iubirea desăvârșită ni se descoperă – Dumnezeu fiind, „chip de rob luând, întru asemănare oamenilor făcându-Se, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și moarte de cruce (Filipeni, 2, 7-8).

Astăzi învățăm taina morții din care răsare viață.

Astăzi, luarea Crucii ne arată direcția spre care călătorim în pelerinajul acestei vieți. Omul, pe toată perioada petrecerii în (și prin) lume, învață să moară păcatului, ca să învieze întru Hristos. Fără moarte, nu putem avea Înviere, căci din mormântul gol, din întunericul vieții noastre, răsare lumina vieții. Rostul vieții e să învățăm să murim (tainic) alături de Hristos, ca să gustăm din Învierea care ne așteaptă la sfârșitul acestei călătorii. Domnul este Cel Care schimbă în chip tainic, de fiecare dată, gustul amar al vieții noastre – amestecat cu moarte -, în gust înmiresmat de viață, acoperit de harul mereu înnoitor al Învierii.

Omul acestei lumi căzute, fie moare în afara lui Dumnezeu (și toți gustăm moarte) şi pe lângă Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu şi a legii Lui şi a Evangheliei Lui şi atunci, moartea îl separă definitiv de Dumnezeu şi îl aruncă în întuneric, fie învață să moară împreună și alături de Dumnezeu, precum Fiul lui Dumnezeu întrupat, care ne dăruiește viață din viața Lui.

Durerea care înflorește har.

Moartea Domnului răstignit, se face viață pentru noi şi Crucea Lui, pe care învățăm astăzi să o purtăm (și să o îmbrățișăm în chip tainic), înflorește și devine pom al vieții prin Înviere. Roadele acestei cruci devin roadele împărtășaniei prin care suntem renăscuți din nou. Aceste roade le avem în fiecare Sfântă Biserică, prin Sfânta Liturghie, care răsună în fața fiecărui Sfânt Altar, căci acolo se află pomul cel tainic al vieții – în inima Sfântului Altar; de acolo ne vin, din pâinea și vinul prefăcute în Trupul și Sângele Domnului, Celui Răstignit și Înviat, Viața cea nouă, care astăzi se descoperă.

Tot sufletul care știe să-și ia crucea, este cel care a învățat arta detașării duhovnicești, arta luminării, arta desăvârșirii și arta duhovnicească a racordării la lumea de dincolo și nu numai la lumea aceasta văzută.

Astăzi, tot creștinul care învață să-și ia crucea (în fiecare zi și până la sfârșit) e chemat să învețe să privească lumea din afara ei, să nu se scufunde în lume, să nu se lase copleșit de grijile, de obsesiile și de patimile ei. 

Astăzi ni se descoperă rostul crucii.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care este noul pom al vieții, din care nu au apucat să mănânce Adam și Eva, dar din care putem gusta la fiecare Sfântă Liturghie, din Trupul și Sângele lui Hristos cel răstignit și Înviat.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care este altarul Dumnezeului cel adevărat, Chivotul cel sfânt, care-L păstrează pe Cel Neîncăput.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care este lâna cea plină de roua dimineții fără de apus, care așa cum a potolit setea lui Ghedeon, tot așa ne potolește setea după apa cea vie –  Hristos.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care a schimbat gustul amar al apei, îndulcind viața celor pribegi prin pustie, așa cum îndulcește și povara necazurilor noastre.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care a despărțit apele Iordanului, ca să treacă Chivotul Legii în pământul făgăduinței, precum și nouă prin Cruce ni se deschid porțile Raiului.

Astăzi ni se descoperă Crucea, care este toiagul purtat de Păstorul cel Bun, care a înfrunzit din sângele Lui pe Golgota.

Astăzi, mai mult ca oricând, să întărim cuvintele Apostolului Pavel către Galateni, pecetluindu-le cu har în adâncul inimii noastre și strigând:

„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6, 14)

† Atanasie de Bogdania

 

ro_RORO
Copy link