Duminica a 26-a după Rusalii | Să învățăm să ne îmbogățim în Domnul | Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

Duminica a 26-a după Rusalii | Să învățăm să ne îmbogățim în Domnul

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

Ev. Luca 12, 16-21

În duminica în care ne aflăm – un alt popas binecuvântat la școala milosteniei – Domnul ne pune în față o pildă, pe cât de scurtă, pe atât de adâncă în înțelesuri, toate pornind de la durerea omului de rând, care mereu caută să se îmbogățească aici și acum și de fiecare dată, căutând calea cea mai ușoară și comodă: „Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea.”  (Lc. 12, 13).

Răspunsul Domnului rămâne o lecție de viață pentru noi toți, mereu vedem în Cel Care a venit să ne dăruiască viață și viață din belșug (In. 10. 10), pe Cel Care ne rezolvă, zi de zi și ceas de ceas, nimicurile vieții care ne macină: „Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” (Lc. 12, 14).

La acestea, Domnul adaugă o poruncă, pe care suntem chemați cu toții să o ținem din adâncul inimii: „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.” (Lc. 12, 15)

Acestea fiind spuse, ne pune în față o scurtă pildă, care arată nebunia omului împătimit de bogății, care nu vede decât hambarele pe care urma să le dărâme (în loc să dărâme patimile), făcând altele mai mari (în loc să se îmbogățească zidind virtuțile), neștiind că, chiar în acea noapte a visurilor deșarte, urma să-și piardă sufletul pentru veșnicie: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” (Lc. 12, 20)

Sfântul Ambrozie al Mediolanului arată, cu deosebită iscusință, că ceea ce este important nu este agonisirea în sine, ci rostul pentru care agonisim, căci cel ce agonisește pentru aproapele și pentru milostenie se aseamănă Domnului care, bogat fiind, pentru (noi) a sărăcit, ca (noi), cu sărăcia Lui să (ne) îmbogățim.” (2 Cor. 8, 9)

Ne cheamă și psalmistul David la o cugetare adâncită asupra rostului bogățiilor în această viață trecătoare: „Deși ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu știe cui le adună pe ele.” (Ps. 38, 10 – 11) – căci tot ce nu e adunat și agonisit pentru Domnul, alături și cu Domnul, pentru a împlini ale Sale mântuitoare porunci, se risipește ca fumul și ca ceara care se topește de la fața focului.

Adevărat cuvânt ne-a lăsat nouă Sfântul Efrem Sirul, zicând: Lauda creștinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creștinilor este că, totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi.

Aici se arată adevărata bogăție, căci unde ne este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră.  (Mt. 6, 21)

„Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.” (Lc. 12, 21)

Cum aș putea să mă îmbogățesc în Domnul, fiind de multe ori sărac în cele exterioare? Dar, oare, cât de multă lume însetează, astăzi, de rugăciune și înfometează de cuvântul lui Dumnezeu? Oare să nu încep, mai întâi, prin a fi milostiv, punând în rugăciune pe toți cei pe care îi văd osteniți și împovărați, de multe ori deznădăjduiți și descurajați, în căutarea unei mângâieri care să le împrospăteze harul și să le miște inima spre bine.

Să învățăm astăzi, mai mult ca oricând, de la acel părinte din pateric, care, mergând la un bătrân înțelept, l-a întrebat:

• Avvo, cum putem face minuni?

Bătrânul s-a rugat, apoi i-a răspuns tainic:

• Dacă înveți pe cineva să citească Evanghelia, ai deschis ochii unui orb. Dacă înveți pe cineva să ajute nevoiașii, ai vindecat un paralizat. Dacă înveți pe cineva să meargă la biserică, ai vindecat un infirm. Dacă conduci pe cineva la pocăință, ai înviat un mort. Acum, du-te și fă minuni!

Să învățăm și noi să facem minuni, îmbrățișând taina milosteniei celei adevărate, căci acolo unde va fi inima noastră va fi și comoara noastră (Lc. 12, 34) !

† Atanasie de Bogdania