Duminica a 23-a după Rusalii | Hristos care ne îmbracă din nou în haina harului
Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
Ev. Luca 8, 26-39
„Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus”. (Lc. 8, 39)
Demonizatul de astăzi, pe care îl întâlnește Domnul în ținutul Gherghesenilor, reprezintă întreaga omenire căzută sub povara păcatului. Cel posedat nu purta haine, căci lumea a pierdut, o dată cu căderea lui Adam, haina harului și a binecuvântării dumnezeiești. Vine Hristos ca să-l îmbrace pe cel căzut, dar și întreaga omenire, din nou, în haina cea luminoasă a binecuvântării cerești.
Evanghelia se descoperă a fi (și) una a iubirii lui Dumnezeu față de om. Dumnezeu se coboară întru cele mai de jos, ca să-l ridice pe om întru cele mai de sus.
Omul stăpânit de patimi (și, mai cu seamă, de cele care ating sufletul), se chinuie pe sine însuși și, negăsind scăpare, îi chinuie și pe cei din jur, pe semenii săi, fără sorți de izbândă. Chinuirea aproapelui este, și în zilele noastre, extrem de răspândită și totul pare de nedepășit. Doar Hristos, Care se arată, în acest al optulea capitol de la Luca, și Stăpân al demonilor (căci s-a arătat a fi Stăpân al creației și Stăpân al vieții), aduce vindecare.
Pasajul evanghelic ne mai învață și diferența dintre răsplata lui Dumnezeu pentru cei care renunță la toate pentru mântuire – adică Harul, și respectiv răsplata lumii, pentru cei care îi caută bogățiile și efemera ei împlinire – adică deznădejdea care doboară.
L-au rugat să plece de la ei (Lc. 8, 37)
Se arată Domnul, mergând printre păgâni, în Decapole, și doar pe unul singur dintre ei îl mântuiește – îl învie, căci mort (sufletește) era și a înviat, pierdut (trupește) era și s-a aflat. Toți ceilalți, din împrejurimi, Îl refuză pe Hristos, prezența lui Dumnezeu deranjează – și, oare, nu e la fel și în ziua de astăzi? Cele ale lui Dumnezeu nu sunt compatibile cu cele omenești, care nu caută cele ale sufletului, ci cele ale trupului.
Cei care caută cele lumești, cu cât mai mult le dobândesc, cu atât mai mult sunt nefericiți, mai descurajați, mai cuprinși de deznădejde – excesul de bunăstare stoarce de vlagă sufletele împovărate de cele exterioare. Lipsa harului îl golește pe om de haina bucuriei, a fericirii și a împlinirii. Doar cel care se dezbracă de bunătățile lumii acesteia și caută cele dumnezeiești, se îmbracă în haina harului, care îi aduce însutită binecuvântare pe lumea aceasta și nemăsurat mai multă în Împărăția Cerurilor.
Spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu (Lc. 8, 39)
Evanghelia de astăzi este și o evanghelie a mărturisirii, căci cel vindecat (și prin el, noi toți) este chemat să mărturisească lumii întregi cât de mult bine i-a făcut Dumnezeu.
Sfântul Ambrozie al Mediolanului ne spune că cel care a purtat în el un mormânt al minții devine (astăzi) un templu al lui Dumnezeu – devine, cu adevărat, biserică, sălaș al Duhului Sfânt. Aici e ascunsă taina cea mare – suntem chemați, cu toții, să devenim temple în care se odihnește și sălășluiește Dumnezeu.
Cum putem face acest lucru în ziua de astăzi? Să conștientizăm căderile și neasumările care dăinuie în neamul nostru, în familia noastră, în adâncul inimii noastre, căci, ca urmări ale acestor căderi vin, de multe ori, încercarea și durerea. Învățăm, prin urmare, că doar ce iubim – putem vindeca, ce iertăm – putem tămădui, ce pocăim – putem mântui, ce îmbrăcăm în haina lacrimilor – devine piatră de temelie pentru Rai.
Aici ni se mai descoperă o nuanță – tot ce pocăim cu adevărat, biruim nu doar înspre viitor, dar și înspre trecut, aducând slobozire (ispășire) și înviere, din învierea Domnului, celor care s-au lăsat biruiți de cădere.
Fiecare durere omenească este o anticipare a morții – și câte dureri nu ne croiește oare calea spinoasă a vieții, precum posedatului din evanghelia de astăzi? Să nu uităm, însă, că, înainte de moartea noastră, a murit El Însuși, Domnul, pe Cruce. El, Singurul cu adevărat drept și nevinovat, „Singurul fără de păcat”, a primit răstignire și moarte, ca noi să gustăm, cu adevărat, din rodul vieții și să ne vindecăm de veninul păcatului.
Adevărata taină este să devenim și noi, astăzi, o prezență vindecătoare pentru aproapele nostru.
Să devenim și noi mărturisitori ai Domnului!
† Atanasie de Bogdania