Selectează o Pagină

Loading

Duminica a 22-a după Rusalii | Să îmbrățișăm sărăcia care ne deschide Raiul

Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr

Ev. Luca 16, 19-31

Ești bogat? Nu sunt împotriva ta! Ești zgârcit? Iată pentru ce te osândesc! – ne zice Sfântul Ioan Gură de Aur, arătând că patima cea  mai mare, care îl lipsește pe bogatul din evanghelia de astăzi de Împărăția Cerurilor, este tocmai neputința de a fi milostiv, neputința de a-și depăși propria stare de confort și egoism – care îl și va duce la osândire.

 

„Căci cunoașteți harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi, cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți.” (2 Cor. 8, 9)

Domnul ne vrea pe toți bogați, într-un fel pe care cu greu îl înțelegem, de unde și suntem chemați astăzi la școala smereniei și a milosteniei – căci în aceste virtuți stă bogăția care ne vine de sus. De acum pornim cu toții într-o călătorie, care ne va pregăti să purcedem spre Postul Nașterii Domnului, sensibilizând inimile noastre către milostenie și dragoste creștină.

În urcarea sa spre Ierusalim, spre pătimire și spre lucrarea tainică de mântuire a lumii, Domnul spune zece pilde, relatate de evanghelia de la Luca – toate sunt o adevărată comoară care ne descoperă tainele Împărăției. Trei dintre ele ne vorbesc de bogăția lumii acesteia, dar și de milostenie, urmând a ne fi nouă cârmă spre îndrăgirea iubirii aproapelui: Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, Pilda Samarineanului milostiv și Pilda Bogatului (nebun) căruia i-a rodit țarina. În aceste pilde vom descoperi care este adevărata bogăție – iubirea față de săraci –, și care este adevărata sărăcie – orbirea care ne vine de la bunăstarea excesivă din lucrurile exterioare, trecătoare și pieritoare.

Adevăratul bogat ni se va descoperi a fi omul smerit, credincios lui Dumnezeu şi cu dragoste față de cei aflați în dureri și necazuri, iar săracul cel adevărat, este cel care s-a lipsit de Dumnezeu în lumea aceasta, L-a uitat, L-a pus într-o mare paranteză, crezând că fericirea și raiul desfătărilor este aici, pe pământ. Fericitul Augustin a sesizat, atât de bine, acest aspect zicând: Săracilor, ce vă lipsește dacă-l aveți pe Dumnezeu? Bogaților, ce aveți dacă vă lipsește Dumnezeu?

 

Fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor

Sfântul Grigorie Dialogul ne spune că bogatul nemilostiv din parabolă este poporul iudeu, care nu împarte hrana sa duhovnicească (Cuvântul revelat a lui Dumnezeu) cu neamurile, care sunt rănite de păcat și petrec în rătăcire. O paralelă interesantă este și în întâlnirea Domnului cu femeia cananeeancă, unde auzim despre câinii care se hrănesc cu fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor – aceștia fiind neamurile care se hrănesc cu Cuvântul Care este împărțit de cei chemați să-l primească pe Hristos.

Același gând îl are și Sfântul Ambrozie al Mediolanului, care ne învață că bogatul și mâncarea cu care se desfăta, sunt poporul lui Israel și Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-au avut iudeii dintru început – păgânii încearcă să se hrănească din fărâmituri (precum Lazăr), dar nu ajung să se sature din acestea.

 

„Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.” (Fac. 15, 6)

Chipul bogatului bineplăcut Domnului se arată a fi în această pildă Avraam, care se tâlcuiește – tată a multe neamuri – el, cel care a fost atât de bogat, ne-a arătat că singura și adevărata lui bogăție a fost iubirea și ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu. Din acest motiv și judecata bogatului nemilostiv din pilda de astăzi, este pusă în mâna celui care a gustat din dragostea și ascultarea desăvârșită.

În mâna celui căruia i-a fost străpunsă inima ca și cu o sabie, de durerea de a-și duce spre sacrificiu unicul său fiu – o preînchipuire a jertfei Mântuitorului Hristos, Care ridică păcatul lumii, – este astăzi pusă judecata bogatului lipsit de milă, dar și judecata noastră, a tuturor. El, Fiul cel iubit, Unul născut înainte de veci, este lăsat să moară, ca noi să nu mai gustăm niciodată din moarte. Un singur lucru ne cere Domnul în schimb – pocăința !

Glasul lui Avraam răsună pentru noi toți – oare am fost milostivi, oare am aplecat urechea spre durerea aproapelui, oare ne-a durut inima văzând atâta suferință?

 

„Veniți la Mine toți cei osteniți şi împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Mt. 11, 28)

Lazăr se tâlcuiește, în ebraică, Dumnezeu ajută – și Domnul într-adevăr se arată prietenul săracilor și al bolnavilor, părintele celor necăjiți, osteniți și împovărați de greutățile lumii acesteia. Nu ne este pus în față (însă) numele bogatului, care umbrește întreaga pildă. Pare că totul se situează în jurul celui care, fără nume fiind, se arată lipsit de chipul Celui care este blând și smerit cu inima. (Mt. 11, 29)

Tot cel pecetluit cu un nume în lumea aceasta, poartă în sine taina persoanei (a ipostasului) – a chipului Ziditorului după care a fost plăzmuit. Săracul este chipul lui Hristos – în toată această pildă nu rostește nici un cuvânt, este un purtător smerit al durerii și al suferinței, el, cel care nu a greșit cu nimic.

Nici Domnul nu se arată văzut, sau auzit, în această pildă de căpătâi, toată judecata se face între bogatul cel milostiv și bun (adică Avraam) și bogatul cel nemilostiv, nebun, egoist și lipsit de compătimire, care și după moarte îl privește pe Lazar, cel îmbrăcat în haina harului, ca pe o slugă. Stările sufletești nu dispar o dată cu moartea trupului, patima rămâne adâncită în chipul celui care se justifică și poruncește în chip obraznic chiar și din adâncul chinului.

Evanghelia ne spune că bogatul moare și este îngropat (și în iad i s-au deschid ochii, deci după moarte vom deschide ochii acolo unde vom merge) – are acest unic și ultim privilegiu. Despre săracul Lazăr nu se spune că a fost îngropat, gustă direct din Viață – …şi la judecată nu a venit, ci s-a mutat de la moarte la viață. (In. 5, 24)

Să nu uităm că și noi îl avem cu adevărat în inimă pe Cel Înviat din morți, pe Hristos, Care ne învață faptele dreptății și ale milosteniei, așa cum ceruse bogatul ca Lazăr să învie și să meargă la frații lui -, dar  (celălalt) Lazăr, fratele Mariei și a lui Marta, a și înviat și nu a fost ascultat, ci căutau să-l omoare iudeii, după cum ne spune evanghelia de la Ioan (12, 10).

Cei cinci frați ai bogatului, sunt cele cinci simțuri ale omului, prin care mereu păcătuim și acestea pot fi stăpânite doar prin cuvântul poruncilor, în care se ascunde Domnul, după cum ne învață Sfântul Marcu Ascetul.

 

„Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.” (Lc. 16, 15)

Dumnezeu este cunoscătorul cel tainic al inimilor, nimic nu îi putem ascunde. Domnul cunoaște inima milostivă dar și pe cea vicleană, Domnul este adevărata comoară al celor smeriți. Ajungem aici la un element esențial al acestei pilde, care este de o importanță majoră pentru oricare dintre noi.

Avraam ne aduce în față concluzia de netăgăduit, cu care se și sfârșește pilda de astăzi: Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viața ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi peste toate acestea, între voi şi noi este o prăpastie adâncă şi nu se poate trece de la unul la altul, nici într‑o parte, nici în cealaltă; este de netrecut. (Lc. 16, 25-26)

Ce este această prăpastie? Lipsa pocăinței, care zdrobește lanțurile păcatului și ne redeschide cheile Împărăției.

 

Îmbracă-ne Doamne în haina pocăinței, ca să dobândim bogăția cea adevărată a săracului Lazăr – Împărăția Ta!

† Atanasie de Bogdania

ro_RORO
Copy link