Duminica a 21-a după Rusalii | Hristos care seamănă în toate inimile

Duminica a 21-a după Rusalii | Hristos care seamănă în toate inimile

Pilda semănătorului

Ev. Luca 8, 5-15

„Semănătorul cu bucurie aruncă sămânța, cu toate că nu știe ce va culege. Cu atât mai bucuros se cade a fi acela care, în chip de ogor, cultivă Cerul” – ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, anticipând mesajul ascuns în evanghelia de astăzi.

Dintru început trebuie să dezvăluim taina Sfintei Treimi, care se limpezește chiar din primele rânduri ale acestei parabole. „Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa” – Tatăl este semănătorul cel veșnic – singurul izvor al vieții, care seamănă prin Duhul Sfânt, pe Cuvântul Său – Logosul întrupat, Hristos, Care se descoperă lumii (și nu poate intra în inima omului decât prin Duhul Sfânt).

Vedem că, în această parabolă, explicată de Însuși Mântuitorul Hristos, ni se atrage atenția asupra mesajului universal al Cuvântului – la fel cum ploaia vine și peste cei drepți și peste cei nedrepți (Mt. 5, 45), așa, și în textul parabolei, Cuvântul este adresat tuturor, fără discriminare. Toți se arată părtași ai cuvântului evangheliei cu care suntem chemați să ne hrănim și să trăim (Mt. 4, 4).

Cuvântul este chemat să fie primit în inimă, locul întâlnirii tainice dintre Dumnezeu și om, loc de unde răsare Împărăția Cerurilor (Lc. 17, 21). Inima este sălaș al afectivității, al credinței, al dragostei, dar mai cu seamă al gândirii, care pe toate le pătrunde și descoperă adâncurile tainelor lumii acesteia.

Cele patru feluri de pământuri care ni se pun în față și în care este semănat Cuvântul, se arată a fi patru feluri de suflete. În fiecare dintre aceste suflete, cu toții ne regăsim, câte puțin. În fiecare dintre noi descoperim tendința de a fi mereu lângă drum, lângă piatră și printre spini, dar și în inima pământului celui bun și roditor. Nu toți suntem la fel, dar Dumnezeu nu neglijează făptura sa, îi iubește tainic pe toți la fel, dând tuturor șansa de a rodi, chiar dacă și puțin.

Trei eșecuri (aparente) și o reușită

Parabola ne pune în față 4 exemple de evanghelizare prin transmiterea Cuvântului de viață dătător – 3 eșecuri sau tipuri de opacitate la receptarea cuvântului și o reușită:

• Primul exemplu sunt sufletele celor care se află mereu (pe) lângă o cale, fără să o urmeze cu desăvârșire, neavând curajul mărturisirii, curajul de a înfrunta greutățile vieții, trecând pe lângă Cuvânt, pe lângă Adevăr și rămânând lipsiți de adierea harului;
• Cel de-al doilea exemplu sunt sufletele care nu au profunzime, nu au rădăcini pentru a rodi din bogăția inimii, pe undeva sunt lipsiți de dragoste, de această taină care hrănește, în adâncime, sufletul omului;
• Cel de-al treilea exemplu sunt sufletele care se află mereu sufocate de plăcerile (dar și de ispitele) vieții, chiar dacă caută Cuvântul și Adevărul spre mângâiere și ușurare, sunt înăbușite de cele exterioare, de cele lumești și nu mai pot respira mireasma Duhului Sfânt;

• Cel de-al patrulea exemplu sunt sufletele cele bineplăcute Domnului, acel pământ arat de brazda durerilor și a încercărilor vieții, aurul trecut prin topitoare, pământul din care răsare dragoste, răbdare și bunătate, pământul în care se odihnește Duhul Sfânt și aduce rod – „unul treizeci, altul șaizeci şi altul o sută” (Mc. 4, 20).

De ce Hristos nu seamănă doar pe pământul cel bun ?

Pentru că Domnul nu gândește ca noi! Noi, ca oameni cu neputințe, am semăna doar de unde suntem siguri că putem culege multe roade. Domnul seamănă peste tot, în toate inimile, cu nădejdea că tot omul va aduce roade bineplăcute. Domnul crede în om (și în mântuirea lui) până la sfârșit – omul nu crede în om, e sceptic, e descurajat, are iluzii și multe dezamăgiri.

Dumnezeu nu pierde niciodată nădejdea și, mereu, dă tuturor aceeași șansă, și la cei buni și la cei răi. Asta e marea minune! Câteodată, și din mărăcini sau pietriș răsare (și) ceva bun.

Pământul cel bun – inima curată și bună

Chiar dacă pilda arată că, doar pământul cel bun a rodit, Domnul lasă să se înțeleagă că și ceilalți au adus roade, chiar dacă doar până la un punct (puțin), atât cât au putut, dar deja e un lucru important pe calea spre mântuire. De aceea, noi, ca și creștini, trebuie să învățăm să dăm șanse tuturor și să credem că Domnul poate rodi, și din pietre, și din mărăcini. Acolo unde noi nu vedem, adeseori, nimic bun, Domnul vede roade aducătoare de mântuire. Din acest motiv, pilda de astăzi este o pildă de curaj, de nădejde, de adevărată împreună-lucrare cu Dumnezeu.

„Cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare” (Lc. 8, 15). Acești doi termeni, curat și bun, virtuți ce caracterizează starea inimii și ascund o întreagă lucrare duhovnicească, definesc omul tainic al inimii. La acești doi termeni se adăugă un al treilea, care dă sens reușitei, și anume, răbdarea.

Să fim și noi ca Domnul, să căutăm inima curată și bună, căci doar prin răbdare vom dobândi sufletele noastre (Lc. 12, 19). 

† Atanasie de Bogdania