Duminica a 18-a după Rusalii | Taina ascultării făcătoare de minuni
Pescuirea minunată
Ev. Luca 5, 1 – 11
„Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău, vom arunca mrejele“ (Luca 5, 5), spune Petru, lovit de oboseală și tristețe, dar în același timp încredințat de puterea dumnezeiască, arătată astăzi prin pescuirea minunată.
Dintru început, evanghelia ne descoperă taina ascultării, care devine cu adevărat făcătoare de minuni, ascultare la care suntem chemați cu toții, precum apostolii la propovăduire, devenind, din pescari ai mării, pescari de oameni.
Peștele prins, care nu încăpea în cele două bărci – bărci de pescari care au schimbat lumea prin puterea propovăduirii-, până la urmă moare plinindu-și rostul, oamenii însă, pescuiți în mreaja evangheliei, dobândesc viață, prin Cuvântul care este Viață, ajungând să cunoască Împărăția Cerurilor.
În această întâmplare se împletesc, în chip ascuns, sensurile prin care primii ucenici sunt chemați la apostolat – Hristos e peștele cel tainic (ICHTHYS), dar și pescarul iscusit; El este Cel ce dăruiește hrană lumii, dar se și dăruiește, ca o Jertfă, în chip tainic, spre mâncare. Tot cel ce gustă din acest pește tainic, nu va muri în veac, ci va avea viață veșnică.
Roadele ascultării lui Petru au început a se arăta cu minunea pescuirii de pești, devenind verhovnic al celor care vor vâna lumea prin taina dragostei. Atât el, cât și ceilalți apostoli, au devenit, prin ascultare față de Mântuitorul Hristos, cei mai vestiți pescari de oameni. Ni se descoperă că, cel ce ascultă de Domnul și cel ce ascultă pentru Dumnezeu, pe cel ce îl povățuiește pe calea mântuirii, au aceeași plată: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca 10, 16). Ascultarea leagă lumea de apostoli și, prin ei, de Domnul.
Pescuirea este minunată, dar la fel de minunată este și chemarea apostolilor umbriți de har, care ajung să cunoască taina pescuirii dumnezeiești, prin care au fost rupți din lumea aceasta, ca să guste din cea ce va să vină. Cei ce urmau să devină apostoli binecuvântați – au tras barca la țărm și au lăsat acolo toate – de unde o pre-închipuire a lepădării de sine, taina urmării Lui Hristos, care îl schimbă pe om, din interior. Mulțimea peștilor pescuiți prefigurează mulțimea popoarelor ce vor fi pescuite de apostoli pentru Hristos.
Două bărci ni se arată – două popoare, iudeii și neamurile, sinagoga și biserica, care se naște din taina ascultării. Apostoli într-o barcă, dar și în cealaltă – cei 12 care se oglindesc în cei 70 – chemați să pescuiască, prin har și cucernicie, o lume care așteaptă cu nerăbdare să fie scoasă din adâncul păcatului (marea învolburată) spre răsăritul harului (barca – biserica cea tainică cârmuită de Hristos).
Toată întâmplarea are și un (alt) înțeles ascuns – corabia închipuie trupul omului, plasele rupte închipuie duhul cel vechi din fiecare suflet pescuit, adâncul mării închipuie adâncul sufletului omenesc în care ne regăsim, tainic, cu Hristos. Când Domnul Se sălășluiește într-un om cu adevărat ascultător, omul acela se depărtează de țărmul lumii trupești și trece de suprafața simțurilor, în adâncimile duhului. Pe acel tărâm tainic se odihnește Hristos, în toate sufletele ostenite, care găsesc odihnă în Cel ce ne descoperă că „jugul este bun și povoara ușoară” (Matei 11, 30).
În aceste adâncimi, ne dezvăluie Domnul bogăția cea nemăsurată a darurilor Sale, după care tânjim, în chip tainic, o viață întreagă. El, Pescarul inimilor noastre, ne pescuiește, chemându-ne cu al Său dulce glas – „Veniți la Mine toți cei osteniți şi împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
Să ne lăsăm și noi pescuiți de cuvântul tainic și lucrător al harului, spre Slava Celui Înviat din morți, ca să ne dăruiască nouă viață, în corabia slavei neatinse de cuget omenesc!
† Atanasie de Bogdania
RO 
IT