Selectează o Pagină

Loading

Din minunile Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul

„Doamna Paraschiva Gkizi, locuitoare a cartierului Noua Ionia din Atena, Str. Briulon 31, ne istoriseşte următoarele: «Acum şase luni, am constatat că la sânul stâng îmi apăruse un nodul dureros. După ce am fost şi m-au consultat trei dintre cei mai buni doctori pe care îi cunoşteam, diagnosticul a fost acelaşi pentru toţi: Tumoare malignă, de mărimea unei nuci mari. Toţi trei mi-au spus să mă operez fără nici o întârziere, deoarece situaţia se putea agrava şi scăpa de sub control. Eu însă eram atât de înfricoşată de o astfel de operaţie încât, nu voiam să o fac. Am hotărât să o mai amân un pic şi să îl consult între timp şi pe un verişor de-al nostru din Statele Unite, care era şi el un doctor foarte bun. I-am scris o scrisoare şi acesta ne-a răspuns şi el imediat că, fără întârziere, trebuie să merg să mă operez. Cu toate acestea eu continuam să mă tem foarte tare. Atunci soţul meu Nicolae, mi-a spus ca cel puţin să urmez un medicament pe care ni-l recomandase un alt medic şi care fără să vindece, cel puţin oprea dezvoltarea pentru o vreme a nodulului. Eu însă, mă încăpăţânam parcă, să nu fac nimic din toate acestea. Gândul mă ducea tot spre minunile pe care ştiam că le făcea neîncetat Sfântul Nectarie. De aceea, am ajuns la un moment dat să ne certăm un pic. I-am spus: «Eu totuşi am toată speranţa, că mă voi vindeca cu ajutorul Sfântului Nectarie.» Când am văzut că mă priveşte cu ironie i-am spus: «La urma urmei ce-ţi pasă ţie? Eu sunt aceea care voi muri…»! Mi-a răspuns: «Bine. Crede tu numai în Sfântul Nectarie şi nu merge la operaţie, cel puţin să se termine odată acest martiriu…»! Au trecut aproape cinci luni fără să fac nimic. Într-o zi, citind într-un ziar despre o nouă minune făcută de Sfântul Nectarie, i-am propus soţului să mergem şi noi în insula Eghina, spre a mă închina şi eu la Sfintele Sale Moaşte. A acceptat îndată şi am plecat chiar a doua zi. Mergeam plini de credinţă şi de nerăbdare. Când am ajuns, am căzut plângând pe piatra mormântului său şi am spus: «Sfinte Nectarie al meu, te rog salvează-mă şi pe mine, aşa cum ai salvat atâta lume»! Apoi am luat ulei sfinţit de la icoana sa şi mi-am însemnat de trei ori locul în care mă durea. Am spus: «Numai tu o, Sfinte al meu, mă vei putea scăpa de acest rău, haide, ajută-mă, nu mă lăsa să ajung la operaţie…»! Şi într-adevăr, iubiţii mei, din clipa în care m-am uns cu uleiul din candela ce ardea la icoana Sfântului Nectarie, s-a petrecut şi cu mine minunea sa cea mare. Durerile au încetat şi în decurs de două săptămâni chistul canceros a dispărut. M-am prezentat din nou la doctorii care mă consultaseră şi au rămas şi aceştia uimiţi, de această evoluţie neaşteptată a bolii mele. Chirurgul care urma să mă opereze, comparând rezultatele analizelor anterioare cu cele de acum şi-a făcut şi el Sfânta Cruce şi m-a întrebat: «Cum ai făcut copila mea, de ţi-a dispărut acea tumoare»? I-am răspuns: «Doctore, credeţi în Dumnezeu…? Aceasta este o minune. Am fost la Sfântul Nectarie în insula Eghina, m-am uns cu ulei sfinţit de la candela sa, m-am rugat fierbinte şi iată-mă…»! «Întradevăr, a răspuns, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că eşti perfect sănătoasă şi o confirmă toate analizele. Mare lucru…»! M-am întors acasă de la spital, am căzut în faţa icoanei Sfântului Nectarie şi plângând cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă am spus: «Sfinte Nectarie, îţi mulţumesc din adâncul inimii mele. Mă voi duce şi eu şi voi publica la ziar această minune pe care ai făcut-o cu mine, ca să afle lumea întreagă despre puterea ta vindecătoare şi să vadă cât de mare este credinţa Ortodoxă…»! A doua zi, m-am prezentat la birourile ziarului «Acropole», ca să îi rog să facă un articol depre cele întâmplate dar din păcate, m-au refuzat. Mai mult, unii dintre medicii care mă consultaseră, auzind că vreau să le menţionez numele în respectivul articol, mi-au spus că, pentru protecţia renumelui lor, nu doresc să fie amestecaţi. Unul chiar dintre ei mi-a spus: «De ce vrei acum să scrii despre cale întâmplate…? Mulţumeşte-i Sfântului, aprinde o lumânare, dă un pomelnic şi ajunge…!». Văzând că toţi mă descurajează în acest sens, am lăsat lucrurile aşa cum erau şi aşteptam să vină primăvara, să se facă vreme frumoasă şi să merg din nou cu soţul meu în Eghina. Voiam să ajung, să mulţumesc din nou Sfântului Nectarie şi să las la icoana sa un lăţişor de aur cu cruce, pe care îl purtam la gât. Într-o seară însă, pe 2 Februarie, era într-o zi de Vineri, am avut un vis înfricoşător. Se făcea că eram împreună cu soţul meu pe un munţe înalt, pe care ne chinuiam să-l coborâm. Jos se vedea marea. În timp ce coboram, am văzut o casă mică ţărănească cu două camere. M-am uitat împrejur, am deschis uşa şi am intrat înăuntru. Acolo, în mijlocul camerei stătea un om cu o înfăţişare ciudată. Era palid şi pe trupul său parcă avea lipite multe bucăţele de vată. Îndată ce l-am văzut mă întrebam cine poate fi. Atunci s-a uitat la mine cu o privire mustrătoare şi mi-a spus: «Sunt Sfântul Nectarie…»! Îndată ce am auzit aceasta, am căzut la picioarele sale, ca să mă închin. Nu m-a lăsat însă să îl ating. S-a retras câţiva paşi şi mi-a spus: «Νu, nu mi te vei închina!» Atunci am început să plâng şi i-am spus: «De ce Sfinte Nectarie, nu mă lăsaţi să mă închin la Sfinţia Voastră…? Eu atâta v-am rugat să mă vindecaţi şi acum iarăşi, vreau să vin să vă aduc şi crucea de aur, pe care o port la gât…»! Atunci mi-a arătat o bucată de hârtie, pe care o ţinea în mână şi mi-a spus: «Dacă nu vei scrie pe această hârtie, nu vei veni să mi te închini…»! Eu, plângând l-am întrebat: «Ce hârtie este aceea, Sfinte Nectarie, şi ce să scriu în ea…»? Mi-a răspuns: « Ştii tu foarte bine ce trebuie să scrii…»! Apoi a scos din buzunar nişte bani, mi ia dat şi mi-a spus: «Uite te voi ajuta din nou…»! (Era evident că îmi sugera ce trebuie să fac cu banii, adică să plătesc la ziar pentru a fi publicată minunea). Eu însă, cuntinuând să plâng i-am spus: «Sfinte Nectarie, eu nu am nevioie de banii aceştia, eu doar să-mi redaţi sănătatea v-am cerut, ce să fac eu cu banii Sfinţiei Voastre…»? Se întoarse apoi către un om, care stătea la un fel de birou în colţul camerei şi îi spuse: «O vezi…? Acum nu mai are nevoie de mine…»! Şi cum ţinea banii, s-a întors şi i-a aruncat pe fereastră. În clipa aceea, m-am trezit brusc. Eram îngrozită şi i-am povestit soţului meu visul avut. Fiul nostru mai mic, auzind şi el povestirea visului mi-a spus: «Mamă, ştii ce reprezintă bucata de hârtie pe care o ţinea în mână Sfântul…? Este ceea ce ai promis şi anume că vei publica minunea pe care a făcut-o cu tine la ziar. Asta cere Sfântul acum de la dumneta». A doua zi de dimineaţă, m-am dus din nou la ziarul «Acropol», încercând să-i conving să publice cele petrecute. M-au refuzat din nou. Din fericire, de la unul dintre birouri, a venit cineva la mine, care auzise istorisirea minunii şi mi-a arătat un alt ziar, intitulat «Sfânta Marina». Mi-a spus să mă duc la aceştia, pentru că îmi vor publica cu siguranţă articolul, fiind direct implicaţi în publicarea minunilor săvârşite de Sfântul Nectarie. Aşa am şi făcut. La acest ziar, redactorii m-au primit cu politeţe şi mi-au promis că întrunul din numerele imediat următoare îmi vor publica istorisirea. Aveau o pagină specială pentru publicarea minunilor Sfântului Nectarie, care apărea în fiecare număr, spre a cunoaşte lumea întreagă, puterea vindecătoare a acestui mare Sfânt. După toate acestea, am fost în Eghina şi m-am rugat atunci Sfântului Nectarie să mă ierte pentru întârzierea cu care am îndeplinit această promisiune. Slăvit să fie în vecii vecilor!”

Sursa: Diac. drd. Morlova Nicușor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Viața, Minunile, Acatistul, Paraclisul și Slujba, Editura Egumenița, pp.155-159.

ro_RORO
Copy link