Selectează o Pagină

Loading


Deși aflați la mii de kilometri distanță de casă, românii din Italia nu își uită înaintașii, tradițiile și obiceiurile. În fiecare an, cu binecuvântarea PS Siluan, în Italia a avut  loc „Festivalului Portului Popular ” care de anul acesta a primit un nume nou pentru a sintetiza mai bine toate activitățile ce au loc: „Din inimă de român – Festival de tradiții și de identitate românească”.

Enoriașii Parohiei Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Mare Muceniță Marina din Montefiascone, alături de alți români, s-au întâlnit pe 23 octombrie 2022, în duminica a XXIII-a după Rusalii, în biserica parohială unde au participat la Sfânta Liturghie, cei mai mulți fiind îmbrăcați în costume populare specifice zonelor istorice românești de unde provin. Am observat câtă bucurie aveau în ochi mai ales copiii care acum descoperă frumusețile portului popular.

La momentul potrivit, mâncărurile tradiționale și dulciurile au fost binecuvântate de către părintele paroh. Apoi a urmat un moment pregătit de tinerii din parohie care au prezentat mai multe dansuri populare executate cu măiestrie, specifice zonelor folclorice de unde aceștia sau părinții lor provin: Moldova, Ardeal și Transilvania.

Emoțiile au fost foarte mari mai ales pentru cei care sunt cu gândul fie la cei care se afla acasă, în România, fie la cei care i-au crescut, i-au învățat să fie demni și le-au arătat cum se poartă un costum popular.

După aceste momente a urmat agapa frățească unde toți cei prezenți s-au bucurat să fie între frații lor.  Copiii s-au bucurat în primul rând de comuniunea existentă la nivelul parohiei, de ocazia de a purta haine frumoase pe care le îmbracă la sărbători dar și de dulciurile delicioase pregătite special pentru acest eveniment.

Părintele Paroh a mulțumit tuturor celor prezenți, celor care au făcut un efort considerabil să ajungă la distanțe mai mari, celor care deși  au un program deosebit de încărcat, totuși au mai găsit puțin timp să gătească mâncăruri și dulciuri ca la sărbătorile importante și tuturor celor prezenți.


ro_RORO