TĂIÉRE ÎMPREJÚR. (liturg.) Sărbătoare care prăznuiește în chip doxologic evenimentul tăierii împrejur a Domnului, în a opta zi de la nașterea Sa. Praznicul acesta este legat de cel al Nașterii Domnului, fiind sărbătorit la 8 zile după acesta, respectiv în 1 ianuarie.
La început, creștinii obișnuiau să postească în această zi, deosebindu-se prin aceasta de păgânii care, în aceeași zi, sărbătoreau pe Ianus, zeul păcii și al războiului, precum și începutul Anului Nou (Calendae Ianuarii sau sărbătoarea Calendelór), zi care coincidea și cu sfârșitul sărbătorii Saturnaliilor. Ecouri ale acestor vechi sărbători păgâne se resimt până astăzi în ospețele din noaptea Anului Nou sau a Revelionului. Împotriva unor astfel de obiceiuri, Sfinții Părinți din sec. al IV-lea și al V-lea au ținut cuvântări rămase celebre până astăzi. Obiceiurile păgâne amintite au persistat multă vreme, chiar după biruința creștinismului. Tocmai de aceea Sinodul Trulan din 692, prin Can. 62, ia măsuri împotriva unor astfel de manifestări. Odată cu dispariția păgânismului și cu uitarea sărbătorilor amintite, creștinii au încetat să mai postească la 1 ianuarie, începând să prăznuiască Tăierea Împrejur a Domnului cu bucurie, ca de altfel și pe celelalte Praznice Împărătești.
La sfârșitul sec. al IV-lea, pe 1 ianuarie, alături de Praznicul Întâmpinării Domnului s-a adăugat și sărbătoarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (†1 ianuarie 379), a cărui Sfântă Liturghie se săvârșește în această zi. Totodată, ziua de 1 ianuarie corespunde și începutului anului civil, pe care Biserica și l-a însușit chiar în rânduiala sa liturgică, consacrând în sensul acesta slujba Te Deum-ului care se săvârșește în Biserici în această zi, la sfârșitul Sfintei Liturghii.
Sursa: Dicționar de Teologie Ortodoxă, Ed. Basilica, București, 2019, p. 905-906.
