Selectează o Pagină

Loading

De multe ori, cuvântul – rostit sau citit – își pierde înțelesul, se golește de sens și rămâne doar o formă căreia aproape că nu îi mai acordăm atenție, nu mai are rezonanță și nu mai produce efect în mintea și inima celui care îl aude sau îl rostește. Aceasta se întâmplă pentru că, probabil, unele cuvinte sunt prea puțin folosite, sau pentru că înțelesul lor s-a schimbat în timp, ori s-a diluat sau s-a restrâns și nu mai știm conținutul lor inițial. Astfel, ele sărăcesc și cu ele sărăcește și înțelegerea și trăirea noastră ca făpturi cuvântătoare. Acest fenomen nu ocolește nici viața liturgică a Bisericii, așa că, multe cuvinte sunt astăzi de neînțeles și, prin urmare, fără ecou în viața duhovnicească.

De aceea echipa Theofania Media vă propune acest nou proiect, intitulat “Cuvinte bisericești”, care este compus dintr-o serie de scurte videoclipuri menite să redescopere cuvintele Bisericii și să ne primenească astfel, înțelegerea și trăirea liturgică. Cuvinte pe care le găsim în cărțile de cult, pe care le auzim cântate sau rostite în cadrul slujbelor Bisericii, își regăsesc aici, în parte, prospețimea și rostul lor.

Vizionare cu folos!

ro_RORO
Copy link