- Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! „Cântați Domnului tot pământul” (Psalm 95, 1), iar ca să le spun pe amândouă, cerurile să se veselească și să se bucure pământul pentru Cel ceresc, Care Se face acum pământesc. Hristos este în trup; veseliți-vă cu bucurie și cu cutremur (!): cu cutremur din pricina păcatului, iar cu bucurie din pricina nădejdii. Hristos Se naște acum din Fecioară; femeilor, fiți feciorelnice ca să deveniți și voi maici ale lui Hristos. Cine nu se închină Celui ce era dintru început? Cine nu-L preamărește pe Cel Care acum S-a arătat?
- Se risipește întunericul și din nou se arată lumina. Din nou se pedepsește Egiptul cu întuneric, iar Israel în stâlp de foc este luminat (Ieșirea 10, 21; 13, 21). Poporul care ședea în întunericul necunoștinței să vadă acum lumina cea mare a cunoștinței (Isaia 9, 2). „Cele vechi au trecut; iată, toate noi s-au făcut” (II Corinteni 5, 17). Litera dă înapoi, iar duhul se arată tot mai mult; umbrele se dau degrabă la o parte, iar în locul lor vine adevărul. Chipul lui Melchisedec acum se împlinește. Cel fără de mamă Se face acum fără de tată. A fost fără de mamă mai întâi, iar acum Se face fără de tată (Psalm 109, 4; Evrei 5, 6; 6, 20). Se biruiesc legile firii. Trebuie să se împlinească lumea de sus. Hristos ne poruncește; să nu ne împotrivim. „Toate popoarele bateți din palme” (Psalm 46, 1), căci „Prunc S-a născut nouă Fiul și S-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umerii Lui” (deoarece împreună cu Crucea este ridicat) și se cheamă „numele Lui înger al sfatului cel mare” (adică al voii Tatălui) Isaia 9, 5. Să strige deci Ioan: „Gătiți calea Domnului” (Matei 3, 3); voi striga însă și eu puterea acestei zile de praznic: Cel netrupesc Se întrupează și Cuvântul ia consistența materiei; Cel nevăzut Se face văzut; Cel neapropiat se poate atinge acum cu mâna omenească. Astăzi, Cel fără de început Se începe și Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului, „Iisus Hristos, ieri, astăzi și în veac, Același” (Evrei 13, 8). (…).
- (…) Sărbătoarea de astăzi este Nașterea lui Hristos, adică Arătarea în trup a lui Dumnezeu, căci se zic amândouă deoarece, atât cu una cât și cu cealaltă numire, un singur fapt se numește. Prin naștere, Dumnezeu S-a arătat oamenilor; El exista și există pururi din Cel ce există de-a pururi, dincolo de orice cauză sau gândire (căci nu exista vreo gândire mai presus de Cuvânt); acum însă El S-a născut pentru noi, ca să ne dăruiască nouă existența cea fericită, El, Care ne-a dat viață, sau, mai bine spus, să ne readucă prin Întruparea Sa la existența cea fericită, din care am alunecat din cauza răutății noastre. De aceea se numește Teofanie, sau Arătarea lui Dumnezeu (în public la Botez la Iordan, n.n.), prin aceea că S-a arătat în trup, iar prin faptul că S-a născut, se numește Naștere.
- Aceasta este pentru noi prăznuirea de acum și aceasta sărbătorim astăzi; adică venirea lui Dumnezeu la oameni, ca pe noi să ne ducă la Dumnezeu, sau, mai bine spus, să ne readucă la Sine pentru ca, lepădând pe omul cel vechi, în cel nou să ne îmbrăcăm (Coloseni 3, 9-10); căci precum am murit în Adam, tot așa în Hristos să viem (I Corinteni 15, 20), fiind născuți împreună cu El, răstigniți și îngropați împreună cu El, dar și înviați împreună cu El (Romani 6, 3-5).
Aceasta, pentru că se cuvine să pătimesc și eu drumul întoarcerii celei bune. Căci, precum din cele bune și fericite au venit apoi cele triste și neplăcute, tot așa din acestea din urmă să vină iarăși cele fericite, după cum și zice: „acolo unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20); iar dacă gustarea de demult a adus cu sine osândirea, nu a adus oare cu atât mai mult îndreptare pătimirea lui Hristos? Așadar, să sărbătorim nu ca pe un praznic lumesc, firesc, ci în mod mai presus de lume, dumnezeiesc; nu pe ale noastre să le prăznuim, ci pe ale Celui devenit al nostru, adică ale Stăpânului Hristos; nu pe cele ale neputinței, ci pe cele ale vindecării; nu pe cele ale facerii, ci pe cele ale înnoirii noastre.
- Și cum va fi aceasta? Să nu împodobim cu cununi stâlpii porților, să nu întindem jocuri, să nu împodobim drumurile, să nu ne desfătăm ochii, nici auzul cu cântece, nici să ne amețim de mirosurile cele femeiești, nici să ne desfrânăm gustul nostru; să nu dăm plăcere pipăitului sau atingerilor necuviincioase; să fim cu luare-aminte la aceste căi ușoare, care duc la răutate și prin care intră păcatul. La fel, să nu arătăm slăbiciune față de haina moale și fină, care alunecă pe corp, dar care de fapt nu-i de nicio trebuință; nu cu pietre strălucitoare sau aur scânteietor să ne încărcăm; să nu folosim vopsele meșteșugite, care ne amăgesc sau ne mint frumusețea noastră cea firească și care au fost născocite împotriva chipului nostru. Să nu ne dedăm la petreceri și beții care, știu, sunt însoțite cu desfrâu (Romani 13, 13), după cum se zice: de la dascălii răi, rele sunt și învățăturile sau, mai bine, de la semințe rele, rele sunt și roadele. Să nu ne pregătim așternuturi înalte, în care să ne cufundăm apoi pântecele în desfrâu; să nu gustăm vinuri cu gusturi și arome îmbătătoare de flori, nici bucate meșteșugite ale bucătarilor; să nu mirosim parfumuri luxoase și scumpe. Nici pământul și nici marea să nu ne facă nouă daruri gunoiul lor cel prețuit de noi, căci așa socotesc eu a fi desfătarea, un gunoi. Să nu ne sârguim a ne întrece unul pe celălalt în viață necumpătată, plină de desfătări; după mine, necumpătarea și desfătarea înseamnă tot ce e de prisos și mai mult decât este necesar. Iar acestea se petrec în vreme ce alții, făcuți și ei din același pământ și din aceeași plămadă cu noi, sunt flămânzi și au atâtea trebuințe.
- Pe acestea însă să le lăsăm păgânilor, manifestărilor mărețe și sărbătorilor celor păgânești. (…). Dar noi, cei care ne închinăm Cuvântului, chiar dacă ar trebui să ne desfătăm de ceva, să ne desfătăm în cuvinte, și în legea cea dumnezeiască, și în povestiri sfinte despre alte lucruri sau în cele despre ale sărbătorii de față; aceasta pentru ca desfătarea să fie mai potrivită și să nu se depărteze de Cel Care ne-a chemat împreună să prăznuim. (…).
(…)
- (…) Astfel, Însuși Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, necuprins, nevăzut, Cel netrupesc, Cel ce este Începutul cel dintru început, Lumină din Lumină, Izvor al vieții și al nemuririi (tip al frumuseții și bunătății originare), Cel ce este chip neschimbat și pecete nemișcată, Definiție și Cuvânt al Tatălui, El vine și Se cuprinde de însuși chipul Său, și pentru trup, cu trupul meu Se îmbracă, și ia suflet înțelegător pentru sufletul meu, curățind astfel pe cel asemenea, prin cele asemenea nouă. Și întru toate Se face om asemenea nouă, afară de păcat; zămislit și purtat în pântecele Fecioarei Preacurate, cea curățită mai dinainte în Duhul la suflet și la trup (căci se cuvenea să fie cinstite și fecioria, și nașterea), și rămânând Dumnezeu și după ce Și-a asumat sau Și-a unit Sieși firea omenească; El, Unul, din două firi total diferite, dumnezeiască și omenească, din carne și din duh, una îndumnezeind, iar alta fiind îndumnezeită. O, cât de minunată este această unire a firilor! Cât de străină ne este nouă această împreunare a lor! Cel ce este, Se face; Cel nezidit, Se zidește; Cel nemărginit, Se mărginește prin sufletul cel înțelegător, care mijlocește acum între Dumnezeu și grosimea trupului; Cel care îmbogățește, Se face sărac și sărăcește luând trupul meu, pentru ca eu să mă îmbogățesc cu dumnezeirea Lui; Cel deplin, Se deșartă pe Sine, Se golește pentru puțin timp de slava Sa, pentru ca eu să mă împărtășesc din plinătatea Lui. O, bogăție a bunătății Sale! Ce taină negrăită mă înconjoară!
Părtaș m-am făcut chipului, dar nu l-am păzit. Acum Se face El părtaș trupului meu, ca să mântuiască acest chip și nemuritor să facă trupul meu. Într-o comuniune mult mai tainică vine El acum, mult mai de negrăit decât cea dintâi, căci atunci a împărtășit omului ceea ce era mai bun, adică chipul Său, iar acum El ia ce este mai sărăcăcios, mai smerit și mai de necinste pentru El, adică trupul meu. Și aceasta socotesc a fi mai potrivit bunătății lui Dumnezeu decât cea dintâi, după cum cei ce au minte pot să priceapă lucrurile cele mai înalte.
(…)
- Peste puțin însă vei vedea pe Iisus curățindu-Se în Iordan pentru a mea curăție, sau, mai bine spus, atingând cu curăția Sa apele, curățindu-le și sfințindu-le (căci nu avea nevoie de curățire Cel care ridică păcatul lumii). Vei vedea și cerurile deschizându-se Lui, mărturisit fiind de Duhul Sfânt, Cel propriu Lui, pe urmă fiind ispitit și biruind ispita potrivnicului (Matei 4), fiind apoi slujit de îngerii Săi, vindecând toată boala și neputința în popor, înviind pe cei morți (lucru care fie! Să se petreacă cu cei morți prin păcat), alungând deseori pe demoni, fie El Însuși, fie dând această putere ucenicilor Săi. Pe urmă, Îl putem vedea pe El hrănind, cu puține pâini, mii de oameni, mergând pe valurile mării ca și pe uscat, fiind mai apoi trădat și vândut de unul dintre ucenicii Săi, apoi condamnat la răstignire, răstignind pe Cruce păcatul meu. Mai mult, Îl vedem ca pe un Miel adus pe Sine jertfă Tatălui, ca un om apoi fiind îngropat, dar ca un Dumnezeu înviind, biruind moartea, urcându-Se apoi la cele de sus, de unde va să vină iarăși cu slavă la judecată. Câte sărbători mari ar fi cu fiecare din aceste momente mari ale tainelor lui Hristos? Dar ce mi se pare mie a fi esențial din acestea este desăvârșirea mea, rezidirea și întoarcerea sau revenirea mea la starea cea dintâi a lui Adam.
- Acum însă, te rog să primești împreună cu mine purtarea în pântece și nașterea Lui, și saltă de bucurie, dacă nu precum Ioan Botezătorul în pântece (Luca 1, 41), măcar precum David când a așezat chivotul Legii la locul lui (II Regi 6, 12).
Să cinstești și înscrierea aceea a oamenilor care s-a făcut atunci (Luca 2, 1), când datorită ei ai fost și tu înscris în ceruri; să cinstești precum se cuvine și micul Betleem, căci el te duce pe tine, omule, iarăși în rai; să te închini și ieslei sfinte prin care, nefiind tu condus de rațiunea ta, ai fost hrănit acum de Cuvântul (de Logos).
Cunoaște-L acum și tu pe Domnul, precum asinul cunoaște pe stăpânul său, după cum zice Isaia prorocul (Isaia 1, 3). Și fie că ești dintre cei curați, care-I cinstesc Legea și se apleacă cu luare-aminte asupra cuvântului și sunt gata să se aducă jertfă, sau faci parte din aceia care erau odinioară necurați și opriți a mânca din cele ce erau jertfite și făceau parte din cele ce erau ale neamurilor păgâne, aleargă și tu astăzi cu steaua și adu și tu daruri Stăpânului a toate, împreună cu magii: aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui Dumnezeu, și smirnă, ca Unuia care pentru tine va muri.
Preamărește și tu, împreună cu păstorii, laudă să aduci și tu, împreună cu îngerii, și saltă de bucurie împreună cu arhanghelii. Să fie o împreună-prăznuire a celor cerești și a celor pământești, căci astăzi cele din ceruri împreună cu noi se bucură și prăznuiesc, iubitoare de oameni și de Dumnezeu fiind acestea, după cum și David zice (Psalm 23, 7-9), urcând împreună cu Hristos spre pătimirea Sa, și întâmpinându-L, și îndemnându-se între ele, ca să se deschidă porțile pentru a intra prin ele Hristos ca Biruitor al morții și Împărat al slavei.
- Un singur lucru să urăști din cele ce sunt relatate despre Nașterea lui Hristos, și anume omorârea pruncilor (Matei 2, 16) de către Irod, sau, mai bine spus, cinstește și această jertfă ca una care se aduce lui Hristos, mai înainte de Jertfa cea nouă a Lui Însuși pentru noi.
Iar dacă acum va fugi în Egipt, să fii și tu împreună-înstrăinat cu El; căci dacă El este urmărit acolo, să fii și tu împreună cu El prigonit; iar dacă în Egipt zăbovește, cheamă-L pe El de acolo închinându-I-te; treci împreună cu El prin toate vârstele creșterii Lui, ca un ucenic credincios lui Hristos. Curățește-te și taie-te împrejur duhovnicește, dă la o parte și leapădă vălul pe care îl ai asupra ta de la zidire; învață și tu apoi în templu, alungă și tu, precum a făcut-o El, pe cei ce negustoresc casa lui Dumnezeu, lasă-i să te lovească cu pietre, dacă va trebui să treci și prin aceasta; dar tu vei scăpa, o știu asta prea bine, și vei trece printre ei așa cum a trecut Dumnezeu. Și aceasta deoarece Cuvântul (Logosul) nu Se lasă lovit cu pietre. Și chiar dacă vei fi dus în fața lui Irod, să nu-i dai nici un răspuns, căci va fi respectată mai mult tăcerea ta decât multa vorbire a celorlalți. Iar dacă te vor lovi cu biciul, să ceri să împlinească și celelalte ale pedepsei. Să ai grijă să guști și tu fiere cu oțet; caută și tu scuipări, lovituri și pălmuiri, chiar cunună de spini, după asprimea vieții celei cuvioase; îmbracă-te și tu în hlamidă mohorâtă, primește bățul de trestie în dreapta și bătaia de joc a celor care vor râde de tine și vor nesocoti adevărul. Apoi, împreună răstignește-te cu El, fii gata să mori și să te îngropi și tu împreună cu El, pentru ca împreună cu El să înviezi și tu, ca apoi împreună cu El să fii slăvit și să împărățești și tu cu El. Și așa, văzându-L pe El, atât cât ne este cu putință a-L vedea, să-L cinstim pe Cel în Treime închinat și slăvit, și Care, fie să ni Se arate și nouă, celor ținuți încă de legăturile acestui trup, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava în veci. Amin!
Sfântul Grigorie Teologul, „Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos”, traducere de pr. drd. Eugen Morar, în Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos. Cuvânt la Sfintele Paști. Panegiric (Cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2009, p. 7-11, 20-21, 24-27.
RO 
IT