(…)
(…) Domnul și Mântuitorul nostru, ca un medic înțelept și grijuliu, (…) văzându-l pe acest om, a stat pregătit să-l vindece într-un mod care depășește logica și priceperea omenească. Deoarece vindecarea omenească și priceperea ei se ocupă cu acele boli care se arată prin fire într-un organism bolnav în timp, însă nu se ocupă cu vindecarea unui beteșug trupesc din naștere, nici cu toate bolile care apar mai târziu, și aceasta o mărturisesc bolnavii incurabili, cărora niciun medic nu le-a îndreptat lipsa mădularelor, tocmai de aceea și ucenicii, compătimind suferința și văzând un om care n-a încercat desfătarea cea mare a luminii, se străduiesc să descopere cauza acestei răutăți. Deci L-au întrebat pe Domnul cu simplitate, ca să afle dacă din pricina păcatelor lui, sau din pricina vinei părinților a venit așa în viață. Amândouă variantele întrebării însă au ceva reprobabil, pentru că Dumnezeu nu l-ar fi osândit din pricina părinților lui, de vreme ce nu-l pedepsește pe un om în locul altuia. Desigur, nu s-a întâmplat nici pentru păcatele lui, de vreme ce s-a născut așa orb, pentru că nimeni nu păcătuiește înainte de naștere. Deci întrebarea nu era atât de inspirată, dar să vedem însă cum a răspuns Adevărul, Domnul nostru Iisus Hristos. Această pătimire, ucenicii Mei, le spune El, n-a venit pentru păcate, ci constituie pregătirea iconomiei viitoare, încât Cel care este socotit om obișnuit să lucreze mai presus de om și Ziditorul tuturor, după prima creație, să găsească pretext pentru o nouă creație. Astfel, ceea ce există în parte să confirme întregul și poporul învârtoșat și abătut să creadă și să I Se închine, în loc să arunce cu pietre. Așadar, să fie luminați ochii care nu văd, ca să strălucească în sufletele celor lipsiți de înțelepciune Soarele Dreptății. (…) Și dacă cineva vrea să cerceteze cu atenție mădularele omenești, în mod special în această parte a trupului, va descoperi înțelepciunea atotputernică și felurită a lui Dumnezeu, care a cinstit micul loc care cuprinde acest mădular, arătând o atât de mare măiestrie. Pentru că mai mult decât toate celelalte, acest mădular se deosebește printr-un har și este cel mai moale și mai lipsit de carne, ar zice cineva, îmbinând delicatețea cu duritatea și slăbiciunea cu tăria. Este împodobit și cu diferite culori, centrul lui este colorat negru, însa reflecta monocromia, un buchet de cercuri concentrice de diferite culori, care îl înconjoară, încât partea centrală are și cea mai adâncă culoare , în timp ce periferia înaintează treptat spre o nuanță mai deschisă.
(…)
Așa cum este cu neputință pentru cel care se uită în oglindă să nu vadă înăuntrul materialului propriile sale trăsături, la fel și cel care vede în față un om, îi este cu neputință să nu-i formeze în ochi înfățișarea lui. Așadar oamenii, când se privesc între ei, devin unul oglinda altuia. Prin urmare, ochiul este o creație vrednică de admirație. El ni-L descoperă pe Dumnezeu, cercetând cu acrivie toată zidirea și vădindu-L din lucrări pe Creator. Acesta, din cele văzute le explică pe cele nevăzute, prin acesta am cunoscut soarele și am aflat podoaba cerului, el a pictat frumusețea stelelor, tăria pamântului, firea mării, felurimea semințelor, a plantelor, varietatea culorilor și folosirea lor diferită, întunecimea și strălucirea luminii și toate pe care Dumnezeu le-a zidit în general, lăudându-le ca „bune foarte” (Facere 1, 31). Astfel, dacă nu există ochiul, zidirea ar fi îmbătrânit fără să aibă martori, de vreme ce nimeni n-ar fi primit înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, care există înăuntrul ei.
Așadar, datorită acestei funcțiuni minunate a văzului, s-au zidit și acum ochii improvizați, încât să îndepărtăm sensurile cele mai de necinste legate de Trupul Mântuitorului Unul-Născut, scoțând din suflet, prin aceasta lucrare măreață, orice părere pământească și umilită despre Acesta. Și iată aflăm că un vas de tină a primit lumina fericită și minunată a dumnezeirii, slujind așa cum candela slujește lumina. Vindecarea a făcut-o Însuși Domnul cu mâinile Sale și n-a folosit doar cuvântul pentru lucrare Cel Care doar cu porunca a creat întreaga lume și cu două cuvinte mici l-a vindecat pe paralitic. Ci și cu gura și cu mâinile și cu multă grijă vindecă orbirea, încât prin lucrările Lui să ofere celor necredincioși credința sigură. A scuipat pe pământ și în felul acesta a făcut tină, folosind și pământul pentru vindecare, încât să arate ca din acel praf, din care a fost creat la început întreg trupul, se creează în acest moment și partea care lipsește. O amestecă cu scuipat și lipește astfel pupilele desfăcute, încât să aibă comunicare, ca să ne arate vădit că prin puterea gurii Lui Logosul le-a făcut pe toate. Deoarece „cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui toată zidirea” (Psalm 32, 6), dar și pentru altă pricină vindecă cu tină: ca să-i aducă la evlavie și teamă pe cei care, puțin mai târziu urmau să-L batjocorească, scuipându-L. Dar n-a micșorat obrăznicia celor lipsiți de minte, ci a răbdat scuipările multora, Cel care le-a făcut pe toate prin scuipat.
Deci, prin această primă lucrare, arată puterea Lui creatoare și, poruncind orbului să se spele la Scăldătoarea Siloamului, ne arată mântuirea venită prin apă, pe care a dăruit-o Siloamul (Siloam se tâlcuiește „trimis”). Pentru cã atunci vedem cu adevărat, când ieșim din apa tainică a Botezului, atunci ne strălucește lumina harului, când puterea acestei taine spală necurăția și întinările păcatelor. Și toți cei care ne spălăm prin apa Siloamului vedem lumina cea duhovnicească „care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). O, minune a marii binefaceri! Cu puțin înainte a plecat din scăldătoare orbul, înseninat la față și văzând curat razele de soare. Cu uimire au văzut vecinii și cunoscuții întâmplarea și s-au tulburat de modul nemaiîntâlnit al vindecării. Omul se plimba prin cetate, ca să fie văzută de toți lucrarea nemaiauzită și uimitoare a Celui care S-a născut în Betleem, a Pruncului mic culcat în iesle și înfășat în scutece. Pentru ca acestea sunt realitățile care i-au împiedicat pe iudei să nu creadă în dumnezeire.
Așadar, o, voi, nesăbuiților și învârtoșaților la inimă, cercetați în mintea voastră pe toți oamenii veacurilor! Începeți de la Adam și aflați pe cei de după el și spuneți-mi dacă s-a întâmplat cuiva ceea ce s-a întâmplat acum. Mai există în lume vreo asemenea vindecare? Dar voi stăruiți să-L umiliți pe Domnul meu și să-L numiți fiul tâmplarului – „nu este acesta fiul teslarului?” (Matei 13, 55), Căruia îi știți frații și locuința? Enumerați toate umilințele, certați-L, dispretuiți-L cât doriți, dar dacă nimic asemănător nu s-a întâmplat vreodată unui om, nici lumea n-a cunoscut o întâmplare asemănătoare, atunci deschideți ochii voștri și priviți în față adevărul, osândind nesăbuința voastră! Alergați și voi la Siloam, ca să vă ungeți și să nu muriți orbi!
Dar după cum se pare, evreii nu și-au revenit deloc. Nici prin cuvinte n-au vrut să învețe, nici faptele nu i-au cumințit, nici minunile n-au stârnit în sufletul lor evlavia, ci, dimpotrivă, din nemulțumirea lor trufașă, au încercat în mii de feluri să le șteargă și să le piardă pe toate. Dar răutatea s-a întors împotriva lor, pentru că, cu cât se arătau mai necredincioși și se străduiau prin întrebările lor să respingă faptele, cu atât mai mult adevărul se întărea. Au pățit precum fiarele acelea rănite de cineva, dar pentru că sabia n-a pătruns adânc în pântecele lor, au năvălit sălbatice asupra omului aceluia, sfâșiindu-l.
Și-au arătat de la început reaua lor credință, căutând să afle dacă s-a prezentat însuși orbul sau altul în locul aceluia. De aceea, omul le-a întărit clar, înștiințându-i despre modul în care a avut loc vindecarea, adică faptul că medicamentul împotriva orbirii a fost tina cu care Iisus i-a uns ochii. Și când și-a spălat tina în scăldătoare și-a găsit lumina. De acestea s-au mirat vecinii și le-au ținut minte, le-au cercetat și fariseii și n-au crezut.
Al doilea vicleșug cu care au încercat să pervertească întâmplarea minunată a fost strădania lor de a arăta că nu Hristos a fost Cel Care l-a vindecat. Deoarece omul L-a propovăduit pe Mântuitorul și prin mărturisirea predicii lui i-a atribuit harul, lăudându-L pe Binefăcător, aceia au închis gura și, cu mintea întunecată, pentru că nu aveau ce să facă, au revenit la aceeasi discuție. S-au mirat că a fost orb din naștere, i-au căutat pe părinții lui și au cercetat totul cu acrivie, nu pentru ca să confirme evenimentul, ci ca să afle vreun pretext să dezmintă minunea și, ticluind o uneltire mincinoasă, să respingă năvălnicia mulțimii care credea.
Ce răutate nemărginită! Să se războiască cu Adevărul și să-l dărâme, în loc să se închine Binefăcătorului și să se minuneze de puterea Lui, străduindu-se să arate drept neînsemnate lucrările Lui! O, fariseilor, încredințați-vă de la părinți că omul s-a născut orb, alergați iarăși la cel orb pentru a doua și a treia oară, ca să vă descopere acela răutatea și viclenia pe care o ascund aceste argumente. Dar voi, când încercați prima deziluzie, alergați la a doua, când o încercați pe a doua și pe a treia mergeți mai departe. Urmați calea vulpii viclene. Sunteți înconjurați de pretutindeni de cursele adevărului, vă arătați neputincioși să tăgăduiți minciuna, nu exista altă cale de ieșire, dar cu toate acestea, nu vă dați înapoi cu orice chip să zăpăciți lucrurile, țesând pânza de păianjen cu toată meșteșugirea voastră. Dar viclenia voastră este neputincioasă și nefolositoare, iar boala voastră este moștenită. Copiii sunt asemenea părinților necredincioși. La fel s-au purtat și aceia în fața minunilor din Egipt. Au fost salvați din războaie în chip preaminunat și nesperat, dar s-au arătat necredincioși față de Cel care le-a dăruit mântuirea. S-au hrănit cu mâncăruri în chip mai presus de fire, dar erau mai nemulțumitori decât cei care mureau de foame. Au primit mana care le era trimisă din cer, însă și-au dorit mirosul cărnurilor Egiptului. În timpul zilei erau acoperiți de un stâlp de nori, ca să nu fie chinuiți de arsurile soarelui, iar noaptea (Numeri 18, 8) erau luminați de un stâlp de lumină, bucurându-se de un nou luminător în afară de lună.
Și ca și cum n-ar fi primit nicio binefacere dumnezeiască, când Moise s-a suit în munte ca să le dea Legea și a întârziat să se întoarcă, aceștia au căutat și au aflat zei noi și inexistenți (Ieșire 32, 1). Sunteți moștenitorii nemulțumitorilor, căci nici Legea n-ați iubit și harul l-ați urât. Vă trebuie toiag spre îndreptare, făcut nu din lemn de nuc, ci din fier.
Vedeți un om care, chiar dacă a văzut lumina, s-a găsit în întuneric până la această vârstă. El nu știe ce este vederea și este îndrumat de ochi străini. În fiecare zi stă înaintea templului, vădindu-și suferința, ca să-i atragă pe mulți la milostenie și are toată cetatea martoră a neputinței lui. Și într-un minut îl vedeți vindecat și primind vederea, nu prin amestecarea diferitelor medicamente, nici prin folosirea instrumentelor, chirurgicale, ci doar prin tină, și aceasta făcută din scuipat. Și cum nu vă minunați, nu vă uimiți, nu cădeți la pământ să vă închinați Acestuia Care din pământ a creat ochii, prin lucrare dumnezeiască? Dimpotrivă voi puneți în primejdie din invidie să destrămați lucrarea și-L socotiți pe Dumnezeu ca potrivnic, vă arătați creatori în locul Creatorului, Îl arătați ca un om obișnuit pe Dumnezeu-Omul și citiți cărțile Vechiului Testament, toate câte s-au scris acolo ca poporul să fie în rânduială și toate câte învață despre regi și istoria lor și credeți și acceptați toate câte se scriu despre fiecare. Citiți faptul că pe Moise puțin a lipsit să-l numească dumnezeu și pe Elisei l-au preacinstit și pe Ilie, dascălul său, l-au preamărit foarte. Și pe toți Sfinții din fiecare neam, care au primit binefacerile lui Dumnezeu și au săvârșit faptele mari și prea cunoscute, îi cinstiți ca pe îngeri. De nimic nu vă îndoiți în dreptul celor vechi, nici nu vă arătați necredincioși la povestirile părinților voștri, cu toate că oamenii din fire dau mai puțină crezare celor venite din auz. Această faptă însă, care s-a întâmplat în zilele voastre, cu ochii aceluia, și pe care ați văzut-o cu ochii voștri și puteți s-o pipăiți cu degetele și să auziți cu exactitate istorisirea ei, pe aceasta, cu atâta necredință și nemulțumire înverșunată o vânați, călcând în picioare profețiile și ostenindu-vă să dezmințiți împlinirea lor! Căci toate câte le vedem acum săvârșindu-se, ni le-a vestit Isaia, învățându-ne și zicând: „Întăriți-vă și nu vă temeți. Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată răsplătește și va răsplăti; El va veni și ne va mântui, atunci se vor deschide ochii celor orbi și urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 4-6).
Acestea nu sunt cuvintele lui Petru și ale lui Ioan, nici ale vreuneia dintre persoanele pe care le bănuiți, încât să nu credeți în adevăr, socotind că sunt puse pe seama Domnului și Îi aduc slavă, ci sunt înseși cuvintele profeției voastre, desigur dacă îi recunoașteți pe profeții voștri, și mai ales cuvintele celui mai mare dintre profeții și învățătorii Legii. „Lui Dumnezeu slavă, cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Predică la Duminica Orbului, a lui Asterie, Episcopul Amasiei, în Predici ale Sfinților Părinți la Duminicile de peste an, traducere preot Victor Manolache, Editura Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 67-72.
RO 
IT