Duminică, 30 aprilie 2023, după Dumnezeiasca Liturghie, copiii și tinerii de la Centrul Eparhial de la Roma au prezentat partea finală a proiectului organizat în cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude Numele Domnului”.
Aceștia au recitat pe roluri poezia „Dorul bunicii” de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, care a povestit istoria impresionantă a copilăriei sfântului. Învățat de bunica sa să-și însămânțeze pământul inimii cu plugul Evangheliei, citind adesea despre patimile Domnului și rugându-se împreună cu ea, nepotul, crescut fără părinți, a trecut prin viață plină de necazuri și suferințe, punându-și toată nădejdea în singurul Milostiv și Îndurat Dumnezeu, așa cum îl învăța bunica Maria: „La El să-ți pui toată nădejdea, pe el să-l rogi mereu fierbinte, că el ființelor sărmane le este Maică și Părinte!” Tânărul Ilie a fost călăuzit de dorul inimii sale și de rugăciunile bunicii spre mănăstire. Probabil nu întâmplător, la botez acesta a primit numele Ilie, iar la tunderea în monahism a primit numele Ioan, fiindcă Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Proroc Ilie sunt modele de urmat în călătoria spirituală, începută în Mănăstirea Neamț și desăvârșită în Valea Hozevei din Țara Sfântă. El a dorit viața pustnicească și a ars cu inima pentru Hristos! Dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu a fost sădită în el de bunica lui, prin credință, dragoste și nădejde neclintită în Dumnezeu.
Programul a continuat cu copiii și tinerii care au cântat imnuri precum: „Catavasiile Învierii”, „Condacul Învierii”, Axionul „Îngerul a Strigat” și „Lumină Lină” – cel mai vechi imn creștin cunoscut, în afara textului biblic, care este folosit până în zilele noastre. „Lumină Lină” este un imn hristologic și trinitar, adresat lui Hristos. Hristos este numit „Lumina cea lina a slavei Tatălui ceresc” și este prezentat ca aducător de bucurie. În imn se face referire și la Sfânta Treime prin lauda adusă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, Dumnezeu. Astfel, imnul subliniază unitatea lor în dumnezeire. Este important să menționăm că acest imn este o expresie a credinței și a închinării noastre către Sfânta Treime și Hristos, Care este Lumina lumii și Salvatorul nostru.
După prezentarea artistică, copiii au însoțit părinții lor să viziteze expoziția „Arăm pământul inimii cu plugul laudei lui Dumnezeu ca să crească rădăcini puternice”, amenajată în sala de cateheză, unde vizitatorii au avut ocazia să vadă arborele genealogic desenat de copii și tineri, scrisorile dedicate bunicilor, precum și interviurile realizate cu aceștia toate grupare într-un volum pus la dispoziție spre a fi răsfoit. Plante pregătite în pungi transparente, în care rădăcinile erau vizibile, au fost dăruite apoi părinților și bunicilor ca simbol al călătoriei făcute împreună în descoperirea propriilor rădăcini. Speranța este ca aceste plante să prindă rădăcini puternice, la fel cum sperăm că semințele plantate în inimile copiilor pe parcursul acestui proiect și ale catehezelor vor înflori și vor da roade bogate în viitor
Acest proiect educațional a fost mai mult decât o simplă listă de activități. A fost o experiență profundă și transformațională, atât pentru copii, cât și pentru adulții comunității. S-a început cu redescoperirea gesturilor simple, cum ar fi dăruirea paharului de apă, iar, pe măsură ce proiectul a evoluat, copiii și părinții au descoperit datinile strămoșești și au petrecut timp împreună într-o șezătoare din poveste.
Concursul Național Catehetic „Tinerii și Vârstnicii să Laude Numele Domnului” este organizat în perioada 16 ianuarie – 21 mai 2023, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației.