Ediția a IX-a a Concursului Internațional de Creație Literară „Slove” și-a desemnat câștigătorii. Bucurându-se din acest an de o largă participare internațională, concursul lansat în anul 2015 de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin Departamentul Cultural al acesteia, a evoluat an de an, cantitativ – prin numărul tot mai mare de participanți – și calitativ – prin atragerea de participanți de o indiscutabilă valoare, adevărați mânuitori ai condeiului, ai ideilor și cuvântului care zidește.
În imaginarul ficțional pe care l-au propus, participanții ne-au dăruit incursiuni unice în lumea lor, au reușit să ne ofere călătorii minunate în spații tainice pe care ni le-au dezvăluit cu emoție și curaj, ne-au lăsat pe noi, necunoscuții cititori să întregim prin empatie lumea care reverberează ca în oglinzile paralele, ne-au propus dincolo de teama incertitudinii, cuvântul bun, convertit prin dinamica estetică la funcțiunea esențială: iubirea care înnobilează, iubirea care mângâie, îngăduie și potențează. Pentru că Iubire se poate numi darul pe care un creator -scriitorul – îl săvârșește atunci când creează, când scrie și mai apoi când ne face părtași la experiența lor unică și reverberantă.
Participanții, în generozitatea lor spirituală, au reușit prin talent, viziune și valoare să ne ofere și în acest an o provocare, aceea de a ne determina să subscriem unei comunități hermeneutice care decodează mesajul lor fără prejudecăți și afiliație la formalism, fără inhibiții și echivoc.
Temele abordate au fost variate, de la iubirea de patrie, de natură, la istorie și timp, de la condiția umană, aspirația spre ideal la eroismul asumat, ș.a.m.d. abordate din perspectivă auctorială sau actorială, prin multiplicarea sau esențializarea proiectării sinelui care generează proliferarea vocilor, a eului, a sinelui exacerbat.
În călătoria inițiatică propusă de către participanți vă invităm cu emoție să le fiți alături, să-i descoperiți, să-i cunoașteți și să-i apreciați!
Le dorim ca participarea la Concursul Internațional de Creație Literară „Slove”, ediția a-IX-a, să fie imboldul sau certificarea muncii lor, să continue neobosiți și neînfricați, și să aibă parte de experiențe literare edificatoare!
Felicitări tuturor participanților!
Prof. Diana Vid
- Secțiunea Poezie
Subsecțiunea I: Concurenți cu vârste între 12-14 ani
PREMIUL I:
David Șumălan – Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan”, Camposampiero
Creația: Țara din mine
PREMIUL II:
Alexa Izabela Pintilie – Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan”, Camposampiero
Creația: Eminescu- poet nemuritor
PREMIUL III:
Jessica Lupu – Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan”, Camposampiero
Creația: Copiii lumii
Subsecțiunea III: concurenți cu vârste între 16-20 ani
PREMIUL I:
Gela Enea – Craiova, județul Dolj, România
Creația: Cadențe
Pavel Lică – București
Creația: Dorita Geneză
PREMIUL II:
Cosmina Andreea Ilie – Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, loc. Traian, jud. Olt, România
Creația: Scrie-mi poezii în suflet
PREMIUL III:
Elena Butuc – Parohia Ortodoxă Română San Bonifacio
Creația: Scrisoare mamei
MENȚIUNE I:
Alexandra Teodora Șargu – Centrul Eparhial Roma, Italia
Creația: Uomo, guardati intorno!
MENȚIUNE II:
Andrei Valentin Adam – Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan”, Camposampiero
Creația: Un gând dulce
*
- Secțiunea Proză
Subsecțiunea I: concurenți cu vârste între 12-14 ani
PREMIUL I:
Marcian Corici – Așezământul Sfânta Treime, Parohia Glimboca, Jud. Caraș-Severin, România
Creația: În pelerinaj prin România
Subsecțiunea II: concurenți cu vârste între 14-16 ani
PREMIUL I:
Sandra Lorena Boran – Parohia Rusca Montană, Jud. Caras-Severin, România
Creația: Draga mea Marcela
*
- Secțiunea Specială
- POEZIE:
PREMIUL I:
Viorica Vancu – Timișoara, România
Creațiile: Nu toți sunt poeți
PREMIUL II:
Toni Marțian – Grădiștea, jud. Brăila, România
Creația: Lacrima nu are culoare
PREMIUL III:
Irina Anghel
Creația: Adevărul
- PROZĂ SCURTĂ:
PREMIUL I:
Bogdana Baciu – București, România
Creațiile: Jurnalul iernii noastre, Un ciudat cadou de Crăciun, Paznicul farului, Lucrez într-un cimitir, Pustnic, Poveste de iarnă, Farul
PREMIUL II:
Lenuța Rusu – Parohia Sfântul Ilie Fălticeni, jud. Suceava, România
Creațiile: Moș Tache și Lupii, Nașul Jandarmului
PREMIUL III:
Cătălin Rădulescu – București, România
Creațiile: Știri noi din lagărul 16, Porcăriile, Oprimatul
Saveta Vărăreanu, Parohia Sfântul Ilie Fălticeni, jud. Suceava, România
Creația: Iubirea din carapace
MENȚIUNE I:
Miruna Corici, Parohia Sfinții Constantin și Elena, Oțelul Roșu, România
Creația: Scrisoare către copiii români din Italia
- ROMAN:
PREMIUL I:
Andreea Vancu, Alexandru Vancu, Viorica Vancu
Creația: I se spunea Idiotul
- MARELE PREMIU:
Andrei Breabăn
Creația: Poarta războiului Sfânt
***
Țara din mine
de David Șumălan
(premiul I Poezie – Subsecțiunea I)
Țara din mine
E o limbă românească
Pusă în inima mea,
Ce la naștere-am simțit-o
Și mi-a spus: Iubirea mea!
Așa am cunoscut eu, țara
De la sânul mamei, drag
Ce cu dragoste sublimă
Și cu drag m-a învățat.
Unde este țara mamei
Acolo este țara mea,
Că din datina străbună
Prinsa-i și eu a învăța.
Mi-a vorbit de toți străbunii,
Decebal, Mircea cel Bătrân
Dar și de Mihai Viteazul,
De Cuza și Marele Ștefan.
Dumnezeu ne-a dat o țară
Ca un fagure de miere
Cu câmpii înmiresmate
Și cu brazii pân-la stele.
Și-acolo sus, seară cu lună,
Când amurgu-îmbracă țara,
Un Luceafăr se arată
Și cu raze o sărută.
Este însuși Eminescu
Domnul și poetul nostru
Ce țese mirajul tainic,
Scris în carte și versuri.
Să-l iubim cum se cuvine
Pentru opera-i măiastră
Și să-l facem să învie
Pentru a noastră Românie.
Asta este țara mamei,
Asta este țara mea,
Și până cresc …mai am multe
De la ei a învăța!
*
Cadențe
de Gela Enea
(premiul I Poezie – Subsecțiunea III)
Într-o toamnă, amândoi,
Cu poeme sub papuci,
Traduse-n argoul brumei,
Desfăceam din pragul cramei
Verdea coajă de pe nuci;
Ne pictam palmele moi.
Largă, pălăria zilei
Fredona un si bemol.
Norii, prefăcuți în iepuri,
I-așezam pe sânul gol!
Tot ce sta ascuns în grâul
Iernilor din păpădii,
Ningea peste lume. Viul
Se rupea fâșii, fâșii.
Fierbea arama din frunze,
Preschimbată în nervuri,
Cântau greierii pe rigle,
Odă straniei armuri!
Într-o toamnă așa nurlie,
Nu simțeam ce grei ni-s pașii
Ori că vara au să fie
Morți în inimă, cosașii…
*
În pelerinaj prin România
de Marcian Corici
(premiul I Proză – Subsecțiunea I)
„ …Mănăstirea Piatra Scrisă este o altă mănăstire ortodoxă din Caraș- Severin, la o distanță de aproximativ 25 kilometri de Caransebeș, spre Băile Herculane, care este căutată pentru icoana zugrăvită pe stângă, a Sfintei Treimi, descoperită în timpul unor lucrări de cale ferată.
În zona orașului Hațeg se găsește Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Densuș, din piatră, una din cele mai vechi biserici, construită cu material de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Lângă Hațeg este una dintre cele mai căutate și vizitate mănăstiri din România, cea de la Prislop, unde este mormântul călugărului Arsenie Boca și Peștera Sfântului Ioan de la Prislop.
Călătorind pe pământul patriei am vizitat renumitele și vechile mănăstiri din Bucovina: Voroneț, cunoscută pentru ,,albastrul de Voroneț’’, supranumită ,,Capela Sixtină a Estului’’, Moldovița, Sucevița, Putna, unde am putut vedea mormântul lui Ștefan cel Mare, Sihăstria Putnei.
În Dobrogea am ajuns la Mănăstirea și Peștera Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
O altă mănăstire, în mijlocul naturii, este Mănăstirea Polovragi, ce încântă prin simplitate. Lângă aceasta se află un parc cu sculpturi de lemn reprezentând simboluri dacice.
România, cu atâtea locuri sfințite, este numită deseori ,,gură de rai’’ sau ,,Grădina Maicii Domnului’’. Am poposit prin aceste locuri sfinte și altele pline de har, în care omul se simte mai aproape de cer.
România și Italia sunt țări prietene, cu legături istorice și afinități culturale
„ …Mănăstirea Piatra Scrisă este o altă mănăstire ortodoxă din Caraș- Severin, la o distanță de aproximativ 25 kilometri de Caransebeș, spre Băile Herculane, care este căutată pentru icoana zugrăvită pe stângă, a Sfintei Treimi, descoperită în timpul unor lucrări de cale ferată.
În zona orașului Hațeg se găsește Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Densuș, din piatră, una din cele mai vechi biserici, construită cu material de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Lângă Hațeg este una dintre cele mai căutate și vizitate mănăstiri din România, cea de la Prislop, unde este mormântul călugărului Arsenie Boca și Peștera Sfântului Ioan de la Prislop.
Călătorind pe pământul patriei am vizitat renumitele și vechile mănăstiri din Bucovina: Voroneț, cunoscută pentru ,,albastrul de Voroneț’’, supranumită ,,Capela Sixtină a Estului’’, Moldovița, Sucevița, Putna, unde am putut vedea mormântul lui Ștefan cel Mare, Sihăstria Putnei.
În Dobrogea am ajuns la Mănăstirea și Peștera Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
O altă mănăstire, în mijlocul naturii, este Mănăstirea Polovragi, ce încântă prin simplitate. Lângă aceasta se află un parc cu sculpturi de lemn reprezentând simboluri dacice.
România, cu atâtea locuri sfințite, este numită deseori ,,gură de rai’’ sau ,,Grădina Maicii Domnului’’. Am poposit prin aceste locuri sfinte și altele pline de har, în care omul se simte mai aproape de cer.
România și Italia sunt țări prietene, cu legături istorice și afinități culturale.
*
Draga mea Marcela,
de Sandra Lorena Boran
(Premiul I Proză, Subsecțiunea II)
„ …Mereu am iubit Roma mai ales pentru arhitectura sa splendidă care de când eram mici ne-a uimit prin adevăratele semnificații ale edificiilor a căror rămășițe luminează partea istorică a fostului imperiu. Chiar și așa, deși pot vedea o mare parte din obiectivele turistice ale acestui oraș prin intermediul Internetului, consider că o mai mare însemnătate ar avea-o vizitarea acestora în persoană; și cred cu tărie că ți-ai dat seama deja de acest lucru. Ultima dată când ne-am văzut, mi-ai promis că vei vizita fiecare colțișor al Romei și vei face multe poze pe care le vei pune într-un album, iar atunci când ne vom revedea, o să mi-l arăți și mie. De aceea, sper că ai reușit să simți în inima ta triumful unui vis împlinit, la fel ca și însemnătatea Arcului de triumf al lui Constantin cel Mare; și să-ți păstrezi memoriile într-un album cu rol asemănător Columnei lui Traian care a fost realizată pentru a demonstra veridicitatea curajului cu care dacii și romanii s-au luptat între ei. Că tot veni vorba de lupte, mi-am adus aminte de mărețul amfiteatru din Roma, Colosseumul. Acolo se țineau multe confruntări între gladiatori; acestea devenind părți ce-au constituit crearea unuia dintre cele mai „sângeroase capitole” ale istoriei romane. Colosseumul mi-a atras mereu atenția asupra celei de-a șasea porunci din Decalog, și aceea semnificând interzicerea omorului sub toate aspectele sale; dar acele lupte se desfășurau pentru amuzarea publicului (iar pe atunci, romanii erau politeiști și a fost construit și Panteonul care fu dedicat zeilor). În afară de asta, sper că ai reușit să intri în acest templu roman și să înțelegi la ce cote înalte putea ajunge credința multora în acele vremuri; cât și cum erau executați creștinii până ce împăratul Constantin cel Mare a acordat în anul 313 libertate creștinismului prin Edictul de la Milano.”
*
Nu toți sunt poeți…
de Viorica Vancu
(Premiul I Poezie, Secțiunea Specială)
Nu toți sunt poeți, nici textele lor versuri nu sunt ,
Lira lor le e moartă de vodcă și scrum.
Nu toți sunt stindard ci munte păgân
În nopțile reci se frământ, poate plâng.
Nu toți simt la fel cu inima, patimă-n gând cugetând
Condeiele lor sunt capete mii, de pai, de veci nebunii .
Nu toți luptă dârz, aștern printre lacrimi în somn beți de vin,
În numele lor n-am să vin, n-am să spun,
Căci sunteți doar vorbe purtate de vânt.
Nu toți pot curma suferințele-n vers
Și luptele aprige nicicând să le vezi
Nu toți sunt meniți să vadă de ei, de mici,
De marii, de cei slabi sau de grei.
Nu toți poartă lacrimi-n călimările reci,
Amar le e sufletul de sfat pe poteci
Sunt biete ființe uitate-n cărări,
Mânați doar în cete și-n poduri stingheri.
Nu toți sunt poeți, poeții sunt singuri , și-n numele lor,
Nu calcă pecete și nu vorbesc nici de rău.
Nu spun vorbe goale chinuite-n extaz,
Ei dorm printre stele, se trezesc rupți din rai,
Ei nu scriu pentru voi cei ce stați beți adunați,
Și nici pentru premii ori concursuri de dat,
Ei pun stropi de sânge în numele lor,
Cu patimă străbună lăsată de veghe,
Scriu șoaptă, scriu gând, scriu lacrimă,
Ce viu le cuprinde-n condeie lor.
V-ați bătut joc de liră, de poezia străbunilor, voi!
Ați cuprins puși în cete, minciuni cu strigoi,
Cuvintele voastre strecurate cu ciudă,
Purtate-n bășcălie cu tutun și fete cu humă,
Spun numele lor, de vieți încurcate,
Destine peline si de nopți zbuciumate.
Spun tot ce rămâne din inimi deșarte,
Cu glasuri ascuțite-n scrieri mizere,
Dezgustate de vin, de muieri și-arogantele grele.
Poetul e simplu și-n numele lui,
Nu caută faima și nopți cu tutun,
Nici laude mari dumnicate-n durere,
Nu caută locuri să scrie sau mese festive sau bere,
Ei scriu de oriunde și unde se pun,
Ei ating bucăți de suflet cu versuri si plâng,
Ei vindecă răni ș-alungă și ploi,
Ei scriu doruri multe, fără vorbe ca voi,
De-i citești, simți cum atingi un înger retras.
Nu dorești iar să plece, în bunul rămas.
*
Un ciudat cadou de Crăciun
de Bogdana Baciu
(Premiul I Proză scurtă, Secțiunea Specială)
”Un câine latră din ce în ce mai tare adulmecând aerul rece de iarnă. O cucuvea țipă neliniștită din scorbura bătrânului stejar ce stă de pază lângă poarta uriașă a curții conacului familiei Martin. O siluetă întunecată merge poticnindu-se prin zăpada proaspăt așternută. Deodată se oprește icnind. Cade. Un țipăt sfâșietor bagă spaima în câinele din curte, iar acesta o ia la goană schelălăind. Apoi, tăcere. Odată cu ivirea zorilor, totul prinde viață. Razele luminează curtea întinsă și bine întreținută. Casa mare vopsită în roșu și alb pare primitoare. O ușă mare de lemn și fier face un mic contrast cu restul ansamblului. Încet, încet, totul se animă de glasuri vesele sau serioase.
„ Marc, du-te repede la cotețe. Găinile alea porumbace or fi făcut ouă? Ia coșul ăsta să pui în el cât de multe găsești.”
„Dar, Nana, nu mă trimite pe mine, te rog! Îmi e frică de cocoșul pintenat.”
Nana, o femeie trupeșă, cu părul roșu prins bine la spate și ascuns sub o bonetă bine apretată, îi aruncă o privire de gheață din ochii albaștri ca marea.
„Ascultă-mă, bine, puștiule, te duci acum când îți spun eu. Doamna vrea omletă cu legume la micul dejun și suc proaspăt de portocale.”
Bombănind încet, doar pentru urechile lui, Marc luă coșul de nuiele și ieși afară. Părul lui lung până peste urechi se zbârli ușor din cauza frigului de afară. Trase de haina subțire ce îi acoperea trupul deșirat și își îndesă mâinile, deja roșii, în buzunarele pantalonilor cam scurți. Coșul atârna greu de cotul lui stâng. Ajungând la coteț deschise cu sfială ușa și se strecură cu grijă. Găinile stăteau cuminți pe cuibarele lor din paie de fân și nici nu l-au băgat în seamă. Cu mare grijă scotea de sub ele câte un ou și îl punea în coș. De când intrase, uitase să respire. Dușmanul era undeva acolo și îl pândea cu siguranță. Când coșul era aproape plin, un pai îi atinse nasul plin de pistrui. Un strănut ca un vulcan voia să iasă la suprafață. Cu ochii roșii, plini de lacrimi, a ajuns la ușa cotețului. Când să o deschidă nu a mai putut și a strănutat răsunător. Și a început războiul. Găinile cotcodăceau înspăimântate, iar regele pintenat, apărut de neunde, a sărit pe capul lui Marc, înfigându-și ghearele în umerii acestuia. Nu i-a dat drumul decât atunci când a ajuns în dreptul Nanei, care ieșise afară să vadă de ce întârzie atât de mult timp.
„Măcar ouăle sunt întregi, măi băiatule. Îți e teamă de un cocoș. Ce fricos! Te-a zgâriat rău hoțomanul. Du-te și te oblojește.”
*
I se spunea Idiotul
(fragment)
Roman de Andreea Vancu, Alexandru Vancu, Viorica Vancu
(Premiul I Roman, Secțiunea Specială)
”…Era puțin spre sfârșitul lunii decembrie, majoritatea cetățenilor se pregăteau să întâmpine venirea Crăciunului iar el, fiind chiar la începutul carierei sale, a ajutat o biată sărmană fată care, lucra că agent imobiliar iar dintr-o greșeală nefericită și iresponsabilă, Mandy, fata despre care era vorba, a închiriat tocmai acest apartament unui tânăr care a plecat după 4 săptămâni fără să plătească, lăsând în urma lui pereții stropiți cu alcool, masa din sufragerie făcută lemne de foc, câteva geamuri din spatele apartamentului sparte, pe jos multe sticle goale și mucuri de țigară, frigiderul plin de murdărie, mâncare stricată care duhnea de îndată ce deschideai locul cu pricina și multe altele.
Gerardin , a descoperit-o la un colt de stradă pe o bancă . Avea părul zburlit, fără o coafură anume , o culoare incertă iar îmbrăcămintea formată din piese care împreună reușeau să imprime un haos total vestimentar. Privirea îi era îndreptată în jos iar în mâini ținea un dosar plin cu hârtii, într-o dezordine absolută. O privise minute în sir după ce o întâlni pe stradă, încercând să înțeleagă poate, ce era de neînțeles și pentru ea, cu ce a greși , cu siguranță fata, își pierduse încrederea în oameni .
S-a așezat lângă ea și îi puse, fără să o întrebe, haina lui pe umerii înfrigurați ai fetei. De asemenea, îi luă din mână dosarul și începu să- i pună în ordine toate actele. Văzând că fata nu reacționează îi spuse :
- Exista o regulă nescrisă în lumea în care trăim, când avem o problemă, o rezolvăm.
- Mă gândesc că și tu ai una, altfel nu ai sta aici admirând răhățelul de jos.
Tot văd că te uiți la el, mă văd nevoit să te ajut, și eu, la rândul meu am fost ajutat, măcar tu stai pe bancă, înseamnă că problema nu este așa de mare, eu, însă, eram leșinat pe jos cândva, atunci când am avut și eu probleme, la rândul meu am fost ajutat și mi-a prins tare bine .
Fata, auzind acestea, se uita spre el să vadă cine este. Observă un tânăr cu o încredere absolută ce i se citea pe chip, extrem de serios, cu spatele drept și impunător dar, părul plin de personalitate al băiatului, ținută marcată de privilegii aproape inutile în accepțiunea altora, integră și definitivă precum și ciorapii asortați cu eșarfa de la gât raportată la ciocul în loc de barbă al lui Gerardin o făcu pe fată să răbufnească în râs, asta, chiar dacă fusese extrem de supărată. Se potoli brusc și începu să îi vorbească :
-Iți mulțumesc că încerci să mă ajuți însă problema mea nu are rezolvare …”
Îi povesti tot ce i s-a întâmplat apoi adăugă :
- Nu am banii necesari să îi plătesc proprietarului acelui apartament, băiatul acela mi-a zis că la sfârșitul lunii îmi va plăti, m-a asigurat să am încredere ……
- Am pierdut și chiria deci, și comisionul meu, în plus mă costă o avere toate stricăciunile din apartament, bani pe care eu nu-i am.
- Domniță, zise Gerardin, cea mai importantă este starea dvs, mă văd nevoit să închiriez eu acel apartament, chiar mă gândeam în ce zona a orașului să închiriez un apartament dar, este imperios necesar să îmi acceptați
- Vă voi da numaidecât eu banii în locul acelui ticălos mizerabil care a îndrăznit să vă înșele încrederea și să vă aducă în aceasta stare.
Zicând acestea, Gerardin, merse să îi aducă banii fetei. Mai târziu, după ce luă prânzul, ca de obicei, în restaurantul preferat, merse să vadă apartamentul dar, rămase neclintit preț de câteva minute.”
*
Poarta războiului Sfânt
(fragment)
roman de Andrei Breabăn
MARELE PREMIU
”…Era în 9 luna lui gustar, anul 6964 de la Facerea Lumii. Boala lui Iancu se agrava de la o zi la alta. Viteazul nu numai că mergea tot mai greu, dar și limba i se împleticea în gură. A înțeles că moartea îl caută, iar răgazul lăsat să se despartă de ai săi este scurt. Trimite după cei din familia sa, soția, cumnatul și cei doi fii. Când se adună toți în încăperea unde bolea, de față cu Capistrano, care nu s-a despărțit o clipă de el le spune:
– V-am chemat la mine să-mi iau rămas bun de la voi, care mi-ați fost cei mai apropiați în viață. Am reușit să câștig bătălia cu turcii, dar boala asta văd că mă răpune și nu pot, în nici un chip, s-o înving. Se vede că e mai parșivă decât păgânii…
– Nu ai dreptate, Iancule, intră în vorbă Capistrano. Moartea nu vine de capul ei. La tine, o trimite Domnul care te iubește și te vrea mai repede lângă El. E voia Lui să te scape de viața mizerabilă de pe pământ și să-ți ofere, încă de acum, fericirea veșnică în Ceruri. Te-ar fi luat din prima zi, dar ți-a mai dat zile să te îngrijești de suflet, cum trebuie să facă un bun creștin și să-ți rânduiești averea pe care o ai, să nu rămână nimic la voia întâmplării.
– Toate astea le-am făcut dinainte, Sfinția Ta, șoptește îndurerat Iancu, având o grimasă de durere. Doar un nebun lasă sufletul pentru zilele cele din urmă, pentru că nimeni nu le poate ști sorocul. Am dat la săraci cu mult înainte, am zidit chiar câteva biserici și am făcut tot felul de milostenii, ca să nu las lucrurile astea în sarcina fiilor mei. Dar cele mai mari cheltuieli le-am făcut pentru a apăra credința cea adevărată, căreia mi-am dăruit viața și pentru care am sângerat de multe ori. Destule neajunsuri și mizerii am îndurat pentru asta. Oamenii m-au judecat pentru ce fac, puțini dintre ei m-au înțeles. Doar Domnul mi-a fost mereu alături, El nu m-a părăsit niciodată.
– Domnul e bun și drept și vede adevărul, spune Capistrano.
– În El mi-e toată nădejdea, Sfinția Ta. În El m-am încrezut în tot ce am făcut, altfel nu aș fi mers până la capăt. În numele Lui cel Sfânt am trecut prin atâtea bătălii, unele le-am pierdut, dar multe le-am câștigat. Într-o privință ai dreptate, Sfinția Ta. În noaptea asta, Domnul mi-a șoptit că mă iubește și ar vrea să fiu cu El. Acum, Atotputernicul voiește să-l elibereze pe bietul Huniade de îndatoririle grele pe care i le-a dat și să-l lase să se odihnească, să nu mai îndure osândele din această lume păcătoasă. Nu i-am cerut eu asta, Sfinția Ta, bucuros l-aș fi servit și mai departe. Cred însă că Iisus cel Milostiv s-a mulțumit cu serviciile aduse până acum și a trimis anume boala asta, ca să mă cheme mai repede la El. Eu știu că El nu mă părăsește pe mine, pentru că eu, totdeauna, în numele Lui m-am purtat și am luptat.
– Ai dreptate, Iancule, îi spune Capistrano, cu lacrimi în ochi. Domnul te iubește. În lumea asta păcătoasă în care trăim, nimeni n-a făcut atâtea pentru El cum ai făcut tu.
– Am făcut tot ce mi-a stat în putință, nu am nimic a mă învinui, îi răspunde Iancu franciscanului, apoi privindu-și fii și soția, le spune cu lacrimi în ochi:
– De astă dată, îmi iau rămas bun pentru totdeauna, scumpa mea soție. Să știi că mi-ai fost nu numai cel mai bun tovarăș de călătorie pe drumul vieții pe care l-am parcurs, ci și reazămul de care m-am susținut în momentele grele prin care am trecut, fără de care de mult m-aș fi prăvălit și azi n-aș mai fi dăruit Domnului asemenea izbândă. Chipul tău îmi rămâne întipărit în suflet ca o icoană pe care o voi lua cu mine în mormânt. Te-am iubit cum n-am mai iubit pe nimeni în viața asta, de aceea îți cer să nu mă plângi. Dacă Domnul, azi, mă cheamă la El înseamnă că are socotelile Lui.
Cât despre voi, fiii mei, al vostru este viitorul. Să luați aminte și să duceți mai departe faptele și exemplul părintelui vostru. Ele să rămână cât veți trăi întipărite în inimile voastre, iar, atunci când vă va fi mai greu, să vă gândiți ce aș fi făcut eu, dacă eram în locul vostru. Puneți mai presus de orice cinstea, onoarea, vrednicia. Chiar dacă este un drum bătătorit cu spini, e cea mai sigură cale pe care v-o recomand s-o urmați în viață, ea mi-a adus tot ce am realizat, iar acum vi le las vouă moștenire. Nu atât averile adunate, care ne dau doar puterea de a ne afirma printre oameni, cât mai ales cele înfăptuite în numele crucii și al omeniei. Ele sunt adevăratele comori pe care vă sfătuiesc să le căutați și voi. Temerea de Dumnezeu și iubirea de țară este ceea ce vă las ca moștenire nepieritoare, celelalte ce primiți de la mine, toate sunt numai darul norocului schimbăcios.
Iancu se oprește pentru câteva clipe pentru a-și trage sufletul, apoi ia o înghițitură de apă și continuă cu vocea îngreunată și vădit slăbită:
– Eu m-am împăcat cu gândul că voi pleca dintre voi. Același lucru vi-l cer și vouă. În loc să vă supărați și să fiți triști, vă cer să vă bucurați pentru mine că am scăpat de mizeriile acestei lumi. Viața adevărată abia acum urmează, ea este în Cer și nu aici, pe Pământ, unde nimic nu e sigur și statornic, toate sunt numai umbre trecătoare. Adevărata răsplată o primim acolo unde mă pregătesc eu să merg, acolo lucrurile sunt durabile și cele ce făptuim dăinuiesc în veci. De aceea vă cer din nou să nu vă întristați de plecarea mea dintre voi. În loc de lacrimi și de supărare, invidiați mai bine norocul meu, pentru că Atotputernicul și preamilostivul meu Șef, sub al cărui nume m-am războit, s-a îndurat de suferințele vechiului său serv și acum iată că-i dă odihnă, și după vechile-i promisiuni voiește să-l plătească după merit.
Dacă vreți cu adevărat să-mi faceți o bucurie la plecarea mea din astă lume, urmați exemplul și faptele tatălui vostru, cu bunătatea și gloria lui să vă înarmați! Dacă veți face așa, o să vedeți că Domnul vă va deschide calea biruinței și veți ajunge acolo unde eu nu m-am putut apropia din cauza morții mele.
Cu aceste ultime vorbe pe care le am pentru voi, vă mai cer să nu aveți încredere decât în Domnul. Oamenii sunt schimbători și te poți aștepta la orice de la ei. Voi știți câte supărări mi-au făcut mai marii acestui Regat, de aceea, dragii mei fii, vă sfătuiesc ca atunci când veți fi chemați să nu vă duceți niciodată împreună la Buda, la Viena sau în altă parte, fie că invitația ar veni chiar de la Maiestatea Sa Regală. Numai așa o să vă puteți feri de dușmani, iar neamul nostru, al Huniazilor, va putea să meargă mai departe pe drumul pe care i l-am croit.”
RO 
IT