Selectează o Pagină

Loading

Lui Adam, celui ce orbise în Eden, i s-a arătat Soarele în Betleem și i-a deschis ochii, spălându-i pe ei în apele Iordanului. Și celui înnegrit și întunecat, i-a răsărit Lumina cea neapusă; nu-i va mai fi lui noapte mult timp, ci pururea ziuă. Ca niște zori de zi spre dimineață S-a născut pentru el, căci în după-amiază s-a ascuns, precum se scrie. Aflat-a Răsăritul de soare, care l-a ridicat pe el, cel ce a căzut spre seară; s-a scuturat de întuneric și a ajuns la Lumina care S-a arătat și a luminat toate.

(Icos la Praznicul Sfintei Arătări – Botezul Domnului)

 

Mari Praznice am sărbătorit în această perioadă și har îmbelșugat și pururea revărsat am primit în Arătările Domnului, atât la venirea Sa în trup ca Prunc într-o întâlnire tainică în peștera din Betleem cât și la venirea Sa la Iordan ca Om matur în debutul slujirii Sale publice, înfățișări dumnezeiești drept accesibile și vizibile ca manifestare.

Domnul Hristos primește a Se boteza/afunda de mâna robului („ridică mâna Ta pentru noi, Botezătorule” spune imnografia noastră bisericească), tocmai „pentru a-l afunda pe Adam în apă și a-l curăți” (Sfântul Grigorie Teologul). Totul se recreează pentru Adam, adică pentru fiecare om, încât, acesta să viețuiască, așa cum dintru început a fost gândul lui Dumnezeu.

Icosul prezentat mai sus este o capodoperă a imnografiei răsăritene, o theologisire de mare și adâncă sinteză a ceea ce au marcat Praznicul Nașterii și Botezul Domnului (Epifaniei/Theofaniei). De notat, este faptul că, prin traducerea acestui text, deși păstrăm înțelesul, pierdem parfumul rimei originare care împodobește prin strălucire tâlcuirea.

Adam orbise în Rai, când „cel viclean” i-a spus lui și femeii sale că „vi se vor deschide ochii” (Facere 3, 5). Astfel, Adam (împreună cu Eva) a orbit pierzând Lumina (a încetat să mai privească/vadă/contemple Fața lui Dumnezeu). Într-un joc de cuvinte, orbirea îi provoacă vederea propriei goliciunii (întunericul ca lipsă a luminii și efect direct al înstrăinării de Dumnezeu), pelicula perisabilă și înșelătoare a păcatului. Trăind în întunericul ne-vederii Făcătorului, nu se putea vindeca singur, și cum ar fi putut, dacă tot ceea ce vedea ca soluție, era ascunderea de Fața lui Dumnezeu. Astfel, putem observa că trebuia să vină Lumina, „Soarele în Betleem” ca să-i refacă chipul desfigurat și nevăzător prin strălucirea slavei Sale, încât ochii cei odată nevăzători/întunecați să fie deschiși/luminați prin Soarele Hristos, ca mai apoi să fie spălați în apele curățitoare ale Iordanului, întru Duh Sfânt și cu foc, ca proces desăvârșit de în-vederare. De acum, omul viețuind în Lumina cea neînserată, nu-i va mai fi lui noapte (întunericul ca lipsă a ființării/viețuirii în Lumină), ci pururea ziuă ca ființare sau viețuire în Lumină.

Renașterea prin Botez are loc în zorii zilei „cu mânecare adâncă”, în antiteză cu căderea care a fost la amiază. La Botezul sacramental  din Biserică, preotul într-una dintre rugăciuni pentru cel ce dorește să se boteze (catehumen) rostește: „să fie izbăvit de demonul cel de amiază”, adică de akedie (starea de toropire/lâncezeală ca neglijență pentru viața duhovnicească și care apare în general, după-amiază, moment al zilei în care au fost ispitiți Adam și Eva).

„Răsăritul”, adică Iisus Hristos prin actul afundării l-a ridicat (ανάσταση) pe om, adică l-a repus/îndreptat în poziția corectă, aceea de anthropos (cel care privește în sus). Această lucrare arată natura vocațională unică a omului, aceea de a face legătura dintre cer și pământ, dintre timp și veșnicie.

Aceasta este invitația concluzivă ale praznicelor epifanice: să ne scuturăm de zgura păcatului și să ne lăsăm spălați, încât să dobândim ochiul curat (simplu) deoarece numai așa putem să vedem Lumina care S-a arătat și să primim vederea/luminarea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât „desăvârșita Dragoste doar întru luminare se va cunoaște” (Sfântul Grigorie Palamas).

Pr. Gabriel Popescu (Torre Spaccata, Roma)

ro_RORO
Copy link