Selectează o Pagină

Loading


Agenda/diario pentru tine!ri, ajunsă la a șasea ediție, își propune să fie o călăuză care să-i însoțească pe copii și pe tineri pe toată perioada anului școlar 2022/2023 și în timpul vacanțelor, punând la dispoziție cuvinte înțelepte din Biblie, învățături frumoase și îndemnuri de la Părinții Bisericii, dar și mărturii ale unor personalități laice, la care se adaugă (la rubrica „Știați că? / Lo sai che?”) curiozități și lucruri interesante despre Sfinți și despre lucruri minunate din viața omului și din natura ce ne înconjoară.

Ca și în edițiile precedente, la începutul agendei, este prevăzut spațiul necesar pentru Orarul provizoriu / Orario provisorio și pentru Orarul permanent / Orario permanente.

Coperta și multe dintre elementele grafice ale acestei ediții au fost propuse, ca și în ediția precedentă, de către o echipă de tineri coordonată de către părintele Marian Preda, Consilier al Departamentului de Tineret al Episcopiei noastre. De asemenea, o contribuție deosebită a avut-o și părintele Andrei Vizitiu, Consilier al Departamentului de Comunicare și Imagine al Episcopiei.

În fiecare zi din timpul anului școlar, este pusă la dispoziție câte o pagină întreagă (excepție făcând doar lunile de vacanță, Iulie și August), pentru a nota ceea ce ne interesează.

Agenda pentru tine!ri, rod al muncii obștii Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma, își atinge obiectivul, acela de a veni în întâmpinarea copiilor noștri cu o fărâmă din dragostea lui Dumnezeu, din trăirile Sfinților și din cultura autentică a lumii, menite să închege în sufletul tânărului repere trainice, în „fuga” sa de viforul lumii și în căutarea Adevărului, propovăduit în Biserică și asumat de fiecare bun creștin.

Agenda va fi disponibilă în cuprinsul parohiilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei începând cu 15 septembrie 2022.


ro_RORO
Copy link