Selectează o Pagină

Loading

Tradiția celtică a Bisericii reprezintă o etapă fundamentală a conturării creștinismului. Deși a fost în mare parte uitată, această tradiție deține o importanță maximă în calea redescoperirii creștinismului în Apus. Numai un teolog ignorant poate trece cu vederea o astfel de comoară spirituală ce a fost oferită lumii întregi. Ascetismul irlandez este cu siguranță produsul celui egiptean, dar mai mult decât atât, ascetismul celtic și-a depășit precursorul atât în intensitate cât și în importanță. Creștinismul celtic a unit în mod sublim tradiția răsăriteană și cea apuseană și a creat un mod autentic de trăire spirituală. Nu putem decât să salutăm cu entuziasm și cu admirație eforturile monahului român Serafim Aldea de a reînvia creștinismul autentic în insula Mull din apropierea sfintei insule Iona prin restaurarea unei vechi bisericuțe închinate sfântului Ninian.

Atât de convinși erau monahii celți de realitatea prezenței lui Dumnezeu încât se îmbarcau în micile lor ambarcațiuni specifice Irlandei și se lăsau duși de curenții Atlanticului de Nord către necunoscut în speranța descoperirii unor noi insule pustii unde puteau să se dedice rugăciunii și contemplației. În acest mod irlandezii au fost primii care au descoperit insulele Feroe și Islanda și tot cei care s-au stabilit acolo. În urma lor au rămas crucifixe, altare și rugăciuni înălțate.

Un caz de o importanță crucială este cel al sfântului Brendan Navigatorul, un călugăr irlandez din secolul al VI-lea, unul dintre Cei doisprezece apostoli ai Irlandei. Potrivit Vieții sfântului Brendan și a Călătoriei sfântului Brendan, abatele, lucrări scrise secole mai târziu, acesta, împreună cu 16 ucenici a pornit pe mare în căutarea Insulei Binecuvântaților, identificată de mulți cercetători cu America de Nord.

Sfântul Brendan a organizat această expediție motivat fiind de către Sfântul Barrid care ar fi vizitat deja insula Paradisului. Potrivit mărturiilor, călătoria sfântului Brendan ar fi durat șapte ani. Legendă ar fi rămas această călătorie, dacă nu s-ar fi descoperit pe anumite stânci din Virginia de Vest inscripții în limba veche irlandeză ce folosea un alfabet special și unic, numit Ogam.

 

 

 

Potrivit cercetătorului Barry Fell, cel care a descifrat aceste scrieri, inscripțiile se traduc în felul următor: pentru petroglifele din Wyoming: „În timpul răsăritului din ziua Crăciunului o rază atinge în treacăt crestătura din partea stângă”, „o sărbătoare a Bisericii, primul anotimp al anului”, „anotimpul binecuvântatului post al Nașterii Mântuitorului, Domnul Hristos”,  „Iată, El s-a născut din Maria, o femeie”.

Fell este de părere că, aceste inscripții antice sunt parte a unui calendar solar arhaic. Într-unul dintre articolele sale, Barry Fell afirmă: „Pentru a putea demonstra această teorie un mic grup de cercetători s-a decis să verifice traducerea. Calculând diferența dintre calendarul iulian folosit până în secolul al XVI-lea și calendarul gregorian din ziua de astăzi, aceștia s-au întâlnit la petroglife cu puțin timp înainte de răsăritul zilei de 22 decembrie 1982. Au așteptat în tăcere în timp ce soarele se înălța dinspre răsărit și să se revărsa peste munți emanând razele pe stânca din fața lor. Au privit cu uimire cum prima rază de soare se canalizează ca o lanternă printr-o crăpătură cu trei laturi din stâncă și țintește drept în centrul unui simbol solar aflat în stânga ansamblului. În timp ce aceștia priveau cu uimire, raza împingea umbra de la stânga la dreapta, scăldând întregul mesaj în lumina soarelui asemenea unui neon preistoric, anunțând iată un nou Crăciun, așa cum a făcut-o vreme de secole. Înaintea ochilor lor, aceștia au primit un mesaj de peste veacuri. (…) Vizitele ulterioare au arătat că fenomenul apărea doar la solstițiul de iarnă, iar în alte părți ale anului soarele lumina doar o parte din mesaj. În anul 1985 distinsul savant celtic, profesorul Robert T. Meyer a vizitat locul și a răspuns unei întrebări cu privire la autenticitatea acestor cuvinte: <˂Nimeni nu ar fi putut să falsifice aceste lucruri decât dacă ar fi avut cunoștințe profunde ale filozofiei celtice, pentru că ce este aici este arhaic, probabil din secolele al VI-lea sau al VII-lea. Acestea, pentru cercetătorii celtici sunt la fel de importante ca descoperirile de la Marea Moartă… pentru că demonstrează că monahii irlandezi, consider eu, au venit aici, aș spune, undeva acum 1500 de ani˃˃”[1].

Scrierea în alfabetul ogam de la petroglifele din Wyoming este însoțită de semne foarte asemănătoare simbolului creștin ChiRo (XP). Combinația celor două litere care alcătuiesc monograma lui Hristos sunt foarte asemănătoare în opinia lui Fell cu cele de pe monedele bizantine emise în timpul lui Iustinian.

În ceea ce privește petroglifele de la Horse Creek, Barry Fell le descifrează în felul următor: „Un anotimp minunat este Crăciunul, un timp al bucuriei și a bunăstării pentru toți oamenii”, „o fecioară a luat în pântece, Dumnezeu a menit-o pe ea să conceapă și să aibă rod. Ah, iată, ce minune!”, „ea a dat naștere unui fiu în peșteră. Numele grotei era Peștera din Betleem. Tatăl Său adoptiv i-a dat numele de Iisus, Hristosul, Alpha și Omega, anotimpul festiv al rugăciunii[2]. Fell este de părere că aceste inscripții datează din secolele VI-VIII.

Profesorul Barry Fell a fost extrem de criticat de către ceilalți arheologi americani pentru interpretările date petroglifelor din Virginia de Vest, considerând părerile sale ca fiind pseudo-științifice și nedemne de încredere[3]. Mai mult decât atât, în anul 1989 avocații Monroe Oppenheimer și Willard Wirtz l-au acuzat pe Fell de fraudă deliberată într-un articol bazat pe opiniile academicienilor arheologi și lingviști[4]. Într-un sondaj realizat în anul 1983 la care au participat 340 de arheologi, interpretarea lui Barry Fell a primit opinii negative din partea majorității celor intervievați[5].

Cu toate acestea niciunul dintre cercetătorii care îl combat pe Fell nu a putut veni cu o altă interpretare pentru petroglifele din Virginia de Vest. David H. Kelley, un aprig contestator al interpretării lui Fell recunoaște totuși că inscripția respectivă este celtică și admite faptul că datorită lui Barry Fell există această controversă a monahilor irlandezi din America[6]. Deși multe dintre teoriile lansate de către Fell sunt într-adevăr pseudo-științifice, în ceea ce privește descifrarea acestor petroglife sunt foarte mari șanse ca el să le fi descoperit misterul.

În anul 1981 Robert Pyle, un arheolog amator a descoperit în aceeași pesteră din Wyoming, Virginia de Vest unde se află și petroglifele rămășițele unui schelet uman. Asupra rămășițelor descoperite s-au făcut teste ADN la Universitatea Brigham Young din Utah și s-a ajuns la concluzia că aparțin unui bărbat care a trăit aici undeva în jurul anului 710. Comparat cu rezultatele provenite de la alte teste ADN făcute pe schelete umane ale amerindienilor, ADN-ul scheletului descoperit de către Pyle se potrivește cu cele specifice spațiului european, mai precis al Insulelor Britanice. Testele au arătat de asemenea faptul că rămășițele aparțineau unei persoane aflate la o vârstă foarte înaintată, vârstă specifică monahilor celtici. Nu departe de sit a mai descoperit și un fragment de os care avea gravate pe ambele părți cuvinte scrise în alfabetul ogamic. Imediat Pyle a început să facă legătura între cele două descoperiri.

Examinările făcute cu carbon asupra fragmentului de os au scos la iveală faptul că acesta este datat undeva în anul 2300 î. Hr., însă marcajele de pe el au fost făcute undeva în secolele V-VI. Robert Pyle a ajuns la concluzia că acest fragment de os a fost lăsat în urmă de către călugări irlandezi ce au vizitat aceste locuri acum aproape 1500 de ani. Pentru a căuta răspunsuri mai clare și pentru a demonstra teoria sa, arheologul a vizitat Irlanda în repetate rânduri. Sub supravegherea oamenilor de știință irlandezi, Pyle a studiat diferite artefacte scrise în alfabetul ogamic, întărindu-și și mai mult convingerile.

Fragmentul de os a fost atent cercetat, examinat și analizat de către o echipă de cercetători de la Universitățile din Edinburgh și din Marylamd. Potrivit experților în lingvistica celtică, Dr. William Grant și Dr. John Grant, artefactul a fost scris în arhaicul alfabet ogamic, în concluzie este autentic. Cei doi au fost luați în derâdere de către comunitatea cercetătorilor din domeniu care au preferat să ignore complet descoperirea.

Asemenea lui Barry Fell, Robert Pyle a fost vehement criticat de către comunitatea arheologilor, care găseau totuși interesante opiniile sale. În anul 1989 prestigioasa revistă West Virginia Archaeologist Magazine, a publicat un articol dedicat sitului din Virginia de Vest prin care a căutat să demonteze teoria călugărilor irlandezi din America. Editorul șef, arheologul Janet Brashler, a ajuns la concluzia că aceste inscripții în forma piciorului de curcan respectă tiparele comune ale petroglifelor amerindienilor. Atunci cum se explică, se întreabă Robert Pyle, existența gravurilor în formă de cruce și a altor simboluri creștine, dar și a elementelor unice specifice scrierii ogamice?

Între anii 1998 și 2000 Pyle a călătorit din nou în Irlanda unde a fost invitat să se alăture unei echipe de specialiști care a examinat noi petroglife descoperite pe insulă, scrise în alfabetul ogamic și care se asemănau foarte mult cu petroglifele din Wyoming.

Robert Pyle recunoștea că teoria sa avea să dea naștere multor controverse și că nu va putea fi dovedită nici într-o viață de om, însă își dorește să îi fie recunoscute meritele în cazul în care știința va demonstra veridicitatea afirmațiilor sale. Pyle a scris și o carte despre acest subiect cu titlul All That Remains: A West Virginia archaeologistʼs discoveries. Lucrarea sa s-a bucurat de un real succes și însumează mai bine de trei decenii de cercetare și de dedicare asupra unui subiect de interes maxim.

Între anii 1976 și 1977 istoricul, scriitorul și exploratorul britanic Tim Severin a arătat lumii întregi faptul că a fost întru totul posibil ca Sfântul Brendan sau alți monahi irlandezi să traverseze Atlanticul până în America de Nord folosind tehnologia vremii. Într-o ambarcațiune cu două vele construită fidel după modelele folosite de către irlandezii secolului al VI-lea numite currach, din lemn de frasin și de stejar, înfășurată în piei de bou și plumbuite cu grăsime de focă, Tim Severin, împreună cu echipa sa, a navigat mai bine de 7.200 de km timp de 13 luni pline de primejdii din Irlanda în insula Peckford, Newfoundland, Canada. În traseul său a făcut opriri în insulele Hebride și în Islanda unde au petrecut iarna.

Experiențele sale au fost filmate și transpuse într-un documentar de excepție ce caută să surprindă multe din elementele legendare ce se găsesc în Navigatio Sancti Brendani cum ar fi „Insula Oilor” – Insulele Feroe, „Paradisul Păsărilor” – tot parte din grupul insulelor Feroe, „Iasconius” – balenele albastre din Atlanticul de Nord, „munții care aruncă pietre asupra navigatorilor” – vulcanii din Islanda, „ceața care înconjoară Tărâmul Promis” – ceața densă caracteristică Atlanticului de nord-vest, între Groenlanda și Canada, „marea coagulată” – banchiza mării Labradorului, „turnuri de cristal” – aisbergurile, „Tărâmul Promis” – America?

Expediția maritimă a lui Tim Severin reprezintă o realizare fenomenală a spiritului uman. Asemenea Sfântului Brendan și a altor călugări irlandezi ce s-au aventurat în această călătorie spirituală și trupească în același timp, Severin și echipa sa au demonstrat imposibilul. Convins de faptul că Sfântul Brendan și alți monahi celtici au ajuns pe continentul nord-american, Tim Severin a arătat lumii întregi că această călătorie a fost nu numai posibilă, dar și probabilă. Cartea scrisă de acesta, The Brendan Voyage (Călătoria Sfântului Brendan) a devenit un best seller internațional, fiind tradus în 16 limbi. În prezent, ambarcațiunea construită și folosită de Tim Severin se află expusă în muzeul Craggaunowen din County Clare, Irlanda.

Subiectul descoperirii Americii de către călugării irlandezi merită o atenție deosebită deoarece au ieșit la suprafață și alte indicii care să ne ducă cu gândul la posibilitatea demonstrării acestei ipoteze. Cu mila lui Dumnezeu intenționăm să scriem o viitoare carte pe marginea acestui subiect.

Putem vedea clar importanța pe care a avut-o creștinismul celtic în cadrul istoriei universale, semnificație care este trecută cu vederea astăzi și nerecunoscută. Mulțumită călugărilor irlandezi care nu au fost niciodată încorporați în Imperiul Roman, romanitatea a supraviețuit în mijlocul unei lumi barbare. Britania a fost luminată și civilizată cu ajutorul energiei emanate de personalități monumentale cum au fost Sfinții Columba, Aidan sau Cuthbert.

Tradiția celtică reprezintă din punctul nostru de vedere cea mai frumoasă manifestare pe care creștinismul a produs-o în Vest și poarta de intrare a europenilor occidentali în tainele creștinismului autentic. Prin această tradiție superbă, apusenii au șansa reală să redescopere antica tradiție și înțelepciune a creștinismului profund. Indiscutabil tradiția celtică este comoara creștinismului vestic.

Petruț Ciprian Terciu – doctor în teologie (Istoria Bisericii Universale)

[1] Barry Fell, Christian Messages in Old Irish Script Deciphred from Rock Carvings in West Virginia, Wonderful West Virginia, Vol. 47, 1983, p. 12-19

http://appalachianmagazine.com/2014/10/05/evidence-the-irish-found-west-virginia-before-columbus-found-america/

[2] Barry Fell, Christian Messages in Old Irish Script Deciphred from Rock Carvings in West Virginia, p. 12-19

[3] Lesser W. Hunter, Cult Archaeology Strikes Again: A Case for Pre-Columbian Irishmen in the Mountain State, The West Virginia Archaeologist, Vol. 35, 1983

[4] Monroe Oppenheimer, Willard Wirtz, A Linguistic Analysis of Some West Virginia Petroglyphs, The West Virginia Archeologist, Vol. 41, No. 1, 1989

[5] K. L. Feder, Irrationality and Popular Archaeology, American Antiquity, Vol 49, No. 3, 1984, p. 525-541

[6] D. H. Kelley, Proto-Tifinagh and Proto-Ogham in the Americas: Review of Fell; Fell and Farley; Fell and Reinert; Johannessen, et al.; McGlone and Leonard; Totten, The Review of Archaeology, 1990

ro_RORO
Copy link