Bioetica, pentru mulți rămâne până azi un domeniu necunoscut și neînțeles. Cu toate acestea, ea nu este ignorată întrucât unele dintre implicațiile, respectiv elementele ei constitutive sunt extrem de familiare societății moderne. De exemplu, transplantul de organe, fertilizarea artificială in vitro (fivet/eprubete), avortul, gender, transumanism.
E bine să știm că există un domeniu, un ansamblu de mai multe discipline (filosofie, drept, medicina) numit în genere, bioetica. În țara de origine, SUA, acolo unde a fost folosit acest termen pentru prima dată de Potter (1970), acesta indică un substantiv plural (bioethics). Pe scurt, bioetica încearcă să analizeze, să supravegheze ca tot ceea ce are legătură cu viața să rămână în cadrele eticii/moralei.
Etica = ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul sistematic al moralei, adică al principiilor de comportament – bun/rău, corect/incorect, etc.
Bioetica = „morala vieţii” (de la bios, viaţă şi ethos, etică).
Bioetica (în sens larg) = câmp de studiu ştiinţific sistematic, pluralistic şi interdisciplinar care abordează teoretic şi practic problemele morale generate de medicină şi ştiinţele vieţii în raport cu omul şi relaţiile omului cu biosfera.
Bioetica (etica biomedicală) se ocupă cu studiul valorilor etice şi morale din perspectiva progreselor medicinii şi analiza controverselor etice ce apar în practica medicala modernă.
Câmpul de acțiune al bioeticii cuprinde începutul vietii încă de la concepere, până la sfârşitului vieţii. Bioetica preia o serie de elemente și de principii din biologie și medicină, din deontologia medicală, dar și din alte discipline și domenii de activitate și pe baza lor, clarifică deciziile și alegerile posibile din punct de vedere tehnic, în biologie, genetică și medicină.
Pentru cei care își armonizează viața cu Evanghelia Domnului Hristos, și trăiesc viața Bisericii, răspunsurile moralei naturale, devenită seculară (după mentalitatea lumii), nu aduc răspuns lămuritor.
E bine să ai un copil la o vârstă înaintată, apelând la tehnicile revoluționare propuse de clinici devenite fabrici de copii ? Folosim tehnici invazive de diagnostic pre-natal sau pre-nidare (fixarea embrionului in uter) ? Putem întrerupe un tratament prelungit unde se spune că persoana consumă resurse și oricum nu mai are rost ? Ce este sinuciderea asistată ? Ce facem cu copiii noștrii care sunt expuși strategic la avalanșa educatie gender ?
Ce răspuns primim ?
În decursul celor cinci decenii, în multiculturalismul globalist în care trăim, putem vorbi de diverse interpretări morale ale spectrului bioetic. Așadar avem o perspectivă de ansamblu, ecologică (Potter) una principialist-seculară (Beauchamp, Childress, MacIntaer, Callahar), o bioetica catolică care are în centru persoana umană (Pellegrino, Sgreccia, Miranda) cât și o propunere la întoarcerea către creștinismul tradițional-ortodox-ascetic( T. Engelhardt, J. Break, I. Vlahos, J. Boboc).
Totuși, răspunsul acestora nu reușește să se armonizeze într-un acord moral, pluralitatea conceptelor fiind ireconciliabile.
Rămâne însă pentru noi o provocare, dacă Sfinții Părinți, care au scris sub inspirație dumnezeiască, ar fi trăit în vremurile acestea, ce răspuns ar da ? Cum să căutăm la duhul părinților și întoarcerea (metanoia) către Dumnezeu și să primim răspuns lămuritor ?
La nivel personal, pentru că așa interacționăm direct cu probleme legate de bioetica, creștinul are ca stea călăuzitoare tradiția ascetică. Toate problemele noastre au o cauză duhovnicească.
În primul rând, căutăm răspuns prin rugăciune către Domnul, apoi căutăm răspund prin duhovnic, la scrierile Sfinților Părinți, în definitiv întru propria conștiință luminată de gândul la voia Bunului Dumnezeu.
Psalmul 139: „Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape şi mă cunoşti. […] Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în sânul mamei mele. […] Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip minunat în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele.”
Pr. Gabriel Popescu – Roma (Torre Spaccata)