Selectează o Pagină

Loading

„Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.”

Cât trăimNicolae Dabija

 

Câtă bucurie a adus odinioară în inimile fraților de peste Prut vestea că Țara lor se întoarce acasă. Ziua de 27 martie 1918 va rămâne în memoria românilor ca zi sfântă. Dregătorii vremii așa au decis: ,, …trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și drepului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA ROMÂNIA. „- ACTUL UNIRII. Prezențe deosebite precum: Ion Inculeț, Pan(telimon) Halippa, Alexandru Marghiloman și mulți alții au consfințit la vremea lor ideea de românism pe ambele maluri ale Prutului.

Așa cum odinioară poetul și academicianul basarabean Nicolae Dabija suținea în fața fraților de limbă și credință „să scoatem sârma ghimpată de pe Prut dar și din mintea concetățeanului nostru” a venit vremea în care lumina din inimi să iasă de sub obroc. Aniversarea aceasta ne amintește că suntem fii Adevărului, ai Evangheliei, dar și ai aceluiași neam și că mărturiile de odinioară trezesc sentimente de mărturisire chiar și astăzi, mai ales astăzi ! Nu putem să trecem cu vederea bucuria faptului că doar cu câteva zile în urmă limba română a fost reafirmată dincolo de Prut ca limbă națională  – o adevărată mărturisire !

Acest popas aniversar îl pune în lumină și pe binecunoscutul preot și poet Alexie Mateevici născut tot pe 27 martie în anul 1888 creatorul poeziei Limba română, odă minunată devenită și Imn național. Deși se stinge cu puțin înainte de împlinirea mărețului ideal al Unirii la doar 29 de ani (24 august 1917), el este un autentic ctitor al românismului în Basarabia. Adevărata Basarabie nu poate gândi altfel decât în Hristos și în duh românesc. Conștiința de neam și credință o caracterizează iată, de atâta timp. Atât acasă cât și peste hotare poartă adânc întipărită această noțiune de identitate.

Mărturii ale vieții sfinte a românilor basarabeni le regăsim din plin și aici în Episcopia noastră a românilor ortodocși din Italia, unde de mai bine de 10 ani activează Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae destinată basarabenilor. Zeci de parohii înființate și altele în curs de înființare slujesc cei peste 120.000 de basarabeni dovedind legătura puternică dintre noi toți în Duhul Evangheliei lui Hristos.

Evenimentul aniversar se dorește a fi un punct de sprijin pentru un viitor care ne va uni și mai mult, astfel încât să dobândim iarăși cuvântul uimitor al psalmistului David: Cât de bine este și cât e de frumos să locuiască frații împreună ! (Psalmul 132, 1).

ro_RORO