Luni, 8 mai 2023, se împlinesc 15 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, ca Întâistătător al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Momentul solemn al întronizării a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de arhierei veniți din România, America și Franța, la Praznicul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul și al Cuviosului Arsenie cel Mare, joi, 8 mai 2008, în biserica Sant’Anastasio, a Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Antonie cel Mare, din orașul Lucca (Toscana).
În cei 15 ani de existență a episcopiei, s-a achiziționat un sediu propriu (2008), s-a obținut recunoașterea juridică, prin decret prezidențial (2011), s-au întemeiat peste 200 de parohii, s-a organizat slujirea pastoral-misionară în 26 de protopopiate, s-au început 10 comunități monastice, s-au înființat: Frăția Nepsis, a tinerilor ortodocși, San Lorenzo dei romeni ETS – asociația caritabilă a episcopiei, Centrul de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul (CDSE), Extensia de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, etc.
Pe parcursul celor 15 ani, de la întemeierea episcopiei, s-a acordat o prioritate deosebită catehezei pentru copii, tineri și adulți, și asigurării hranei duhovnicești a poporului lui Dumnezeu atât prin distribuirea de cărți, cât și prin editarea de broșuri, foi pastoral-duhovnicești sau reviste (Merinde pentru Suflet, Apostolia – Ediția de Italia, Theologica) la nivel eparhial și parohial; prin organizarea de tabere și școli de vară, prin sesiuni de formare a cateheților și a animatorilor, prin conferințe și întâlniri, și prin implicarea preoteselor în procesul educativ-religios ai copiilor și tinerilor din parohii.
Păstrarea și cultivarea credinței creștine ortodoxe, a spiritualității și a identității românești, se îmbină cu viața spirituală cu slujirea socială. Diaconiile pentru bolnavi, săraci și pribegi, pentru cei din închisori, grija față de familiile aflate în dificultate relațională sau financiară, îmbinate cu formarea continuă a clerului și a operatorilor sociali, aduc roade îmbucurătoare și atrag un număr tot mai mare de voluntari.
Nu trebuie uitate nici jertfa și vrednicia celor care au construit sau care au achizițonat și amenajat lăcașuri de slujire și, alături de ele, așezăminte sociale sau culturale, ce au devenit adevărate oaze spirituale pentru credincioși.
Și instrumentele mass-media s-au pus în slujba propovăduirii credinței și a promovării valorilor spirituale și culturale românești, prin site-urile de internet create la nivel eparhial și parohial, portalul Theofania fiind o frumoasă și promițătoare încununare a activității online a episcopiei.
Formarea continuă a tuturor celor implicați în slujirea pastoral-misionară, socială, culturală sau administrativă a eparhiei a devenit o altă prioritate, cursurile de formare și universitatea de vară (organizate prin CDSE), săptămânile dedicate misiunii, catehezei sau familiei constituind doar câteva exemple.
Momentul împlinirii celor 15 ani a fost marcat sâmbătă, 6 mai 2023, la Centrul Eparhial de la Roma, prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii. Alături de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, au slujit Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei, Preacucernicul Părinte Gheorghe Militaru, Vicarul administrativ al eparhiei, consilieri eparhiali și protopopi, cărora li s-a alăturat un bogat sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul ocazional rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra clerului, monahilor și credincioșilor din Eparhie, evocând momentele de bucurie duhovnicească trăite în cei 15 de ani de existență a acesteia.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, au fost acordate mai multe distincții și a avut loc o hirotesie întru protosinghel.
La eveniment, au participat reprezentanții ambasadelor României și Republicii Moldova în Peninsulă, autorități civile și bisericești, care au adresat cuvinte ocazionale prilejuite de momentul aniversar al Episcopiei Italiei.
Evenimentul aniversar s-a încheiat cu mulțumirile aduse, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Bunului Dumnezeu, pentru toate binecuvântările revărsate în acești 15 ani, și cu expresia gratitudinii față de toate oficialitățile prezente la eveniment (Excelenței Sale dna. Gabriela Dancău – Ambasadorul României în Republica Italiană, Excelenței Sale dl. Anatolie Urecheanu – Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, doamnei Adina Lovin, șeful Misiunii Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și părintelui Giuliano Savina – directorul oficiului pentru dialog interreligios al Conferinței Episcopale Italiene), tuturor clericilor prezenți și tuturor credincioșilor care au fost prezenți la ziua de aniversare a Episcopiei noastre.
PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Date biografice:
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a născut la data de 5 martie 1970, la Gura Râului, judeţul Sibiu (Transilvania, România), fiind al 4-lea din cei 6 copiii ai Preotului Gheorghe Șpan și ai Preotesei Emilia Șpan. În anul 1993, a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, iar, în anul 1998, a încheiat studiile doctorale, la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris.
La data de 21 ianuarie 1994, este hirotonit ca diacon și, în ziua de 6 martie 1994, este hirotonit preot, pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Sibiu. În ziua de 21 iunie 2001 este tuns în monahism, primind numele de Siluan (de la Sf. Siluan Athonitul – 24 septembrie). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4-5 iulie 2001, i-a acordat rangul de Arhimandrit și l-a ales în funcția de Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu titulatura de „Marsilianul”. Duminică, 21 octombrie 2001, este hirotonit întru episcop, în biserica „Sfântul Iosif” a parohiei omonime de la Bordeaux, de către IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu IPS Mitropolit Teofan al Olteniei (la acea vreme), reprezentantul PF Patriarh Teoctist, alături de un sobor de arhierei. Între anii 2001-2004, s-a ocupat de parohiile și comunitățile Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale din Spania, Portugalia și din sudul Franței, precum și de buna desfășurare a vieții monahale în Mitropolie.
Începând cu data de 1 iulie 2004, PS Siluan a primit sarcina pastorală, misionară, administrativă și de reprezentare a Bisericii noastre în Italia (Vicariatul Italiei la acea vreme), prin gramata mitropolitană nr. 264 / 16 august 2004. În ziua de 20 iunie 2007, a participat la sesiunea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti, România) care a aprobat înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. În data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca cel dintâi Episcop al Italiei.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI