Marți, 14 februarie 2023, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, au avut loc, lucrările Adunării Eparhiale și cea de-a noua ediție a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, găzduite la Centro Mariopoli P.A.F.O.M, din localitatea Castel Gandolfo, în vecinătatea Romei.
Ziua a debutat cu slujba de „Te Deum” oficiată de PS Părinte Atanasie de Bogdania, după care Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a adresat participanților un cuvânt de binecuvântare și de bun venit.
În prima parte a evenimentului au avut loc lucrările Sesiunii Ordinare a Adunării Eparhiale în cadrul căreia Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a prezentat Darea de Seamă privind activitatea pastoral-misionară, catehetică și culturală, socială și administrativă a Eparhiei, prezentând rapoartele sectoarelor de activitate ale EORI, aferente anului 2022, precum și perspectivele pastoral-misionare, social-filantropice și culturale pentru anul 2023 („Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română).
Opera socială din cadrul Eparhiei (prin Centrul Eparhial, toate parohiile și mănăstirile), în anul 2022 a depășit prin jertfelnicia credincioșilor și cu ajutorul lui Dumnezeu, suma de 1.640.802 € (incluzând și ajutoarele acordate prin proiectul Brațele Părintești, Toiagul Nădejdii și colecta pentru Ucraina).
În partea a doua a evenimentului a avut loc cea de-a noua ediție a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Părintele Marian Preda, Consilier coordonator în cadrul Departamentului pentru Tineret, a prezentat nou-înființata asociație „Nepsis Italia”, iar părintele Gabriel Popescu, din echipa tehnică a portalului THEOFANIA.ro, a prezentat noua aplicație THEOFANIA pentru telefoanele mobile și tablete, care va di lansată în curând. Asociația „San Lorenzo dei Romeni” a prezentat un clip video privind campania de promovare a acțiunilor filantropice desfășurate sau în curs de desfășurare.
În cadrul Congresului, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a susținut o cateheză, cu tema: „Imnografia creștină – Tezaur catehetic, dogmatic și doxologic inestimabil al Bisericii”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
La eveniment au luat parte autorități civile și bisericești, române și italiene, care au transmis saluturile oficiale: doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino, domnul Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, doamna Adina Lovin, Însărcinat afaceri ad-interim pe lângă statul Vatican și doamna Margaret Karram, președina „Mișcării focolarelor”.
Lucrările congresului s-au încheiat cu un cuvânt concluziv, urmat de rugăciunea de închidere a lucrărilor.
În după-amiaza zilei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o întâlnire pastorală și duhovnicească cu preoteselor și diaconițele prezente la Congres, iar Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a întâlnit cu membrii mireni prezenți la Congres. Clericii au participat la o sesiune de lucru propusă de o comisie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, despre proiectele și granturile din anul 2023.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI