Sâmbătă, 1 iulie 2023, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, a avut loc depunerea jurământului de către cea de-a treia generație de studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Alături de aceștia, au depus jurământul și șase absolvenți de master ai aceleiași facultăți.
Evenimentul a început cu Slujba de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici. Delegația, din partea Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, a fost formată PC Pr. Conf. Dr. Marian Vild, ca delegat oficial, PC Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, PC Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei și PC Diacon George Șerban, ca secretar. Din partea Ambasadei României în Republica Italiană a participat doamna Corina Lefter, prim secretar al ambasadei.
Ierarhul a adresat un cuvânt de felicitare absolvenților promoției 2023, subliniind importanța acestui moment atât pentru absolvenți, cât și pentru întreaga Biserică, îndemnându-i să devină slujitori bineplăcuți Domnului în comunitățile în care vor trăi și activa.
Părinții profesori și invitații au rostit alocuțiuni, felicitând absolvenții și evidențiind deosebita importanță a demersului academic teologic ortodox pe tărâm italian și necesitatea asigurării continuității acestuia, după care s-au acordat diplomele de absolvire.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, prin decizia sinodală nr. 3432 din 6 iulie 2017, în luna septembrie a aceluiași an, la Roma, au debutat cursurile Extensiei Facultății de Teologie din București, având ca unică secțiune „Teologia Pastorală”.
Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, aflată sub tutela Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, își propune să-și atingă obiectivul pentru care a luat ființă, acela de a împărtăși celor chemați cunoașterea lui Dumnezeu și de a asigura, astfel, slujitorii Bisericii din diaspora. Astfel, cei care își doreau să studieze Teologia Pastorală și, din pricina distanței față de țară, nu reușeau, astăzi au posibilitatea să-și împlinească acest deziderat.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI