Dragul meu copil,
Poate, cumva, în inima ta îndulcită de harul lui Dumnezeu, vei fi primit vreun răspuns în răstimpul celor câteva zile de când nu ți-am mai scris. M-am rugat pentru aceasta și nădăjduiesc că Domnul nu te-a lăsat așa.
Inima ta să nu fie grea! Varsă la picioarele Domnului samarul tău greu și încărcat cu pietroaiele neputințelor. Pune-ți și tu capul cel îngreuiat de gânduri pe pieptul Lui, și astfel se va ușura mintea ta de cele ce o despart de Domnul.
Crezi ca e ușoară lupta duhovnicească? Crezi că mie îmi este întotdeauna ușor? Nu sunt și eu om, copilul meu? Fără aceste piedici, în calea apropierii de Domnul, nu se poate, nu se poate alttel…
Mă bucur, o, cât mă bucur că ești nemulțumit de tine! Fii totdeauna un astfel de nemulțumit și așa vei crește. Dar caută și tu să-ți calci puțin pe inimă, să-ți calci în picioare măcar câteodată oboseala, iar ea va dispărea, tu prinzând puteri; și orgoliul, și inima ți se vor smeri, tu cunoscând străpungerea cea bună care face sufletul tău numai bun pentru a scrie întru el, Domnul, cuvântul Său.
Toți ne luptăm cu oboseala, cu somnul, cu neputința trupului și, adesea, cu trândăvia. O, copilul meu drag, de-ai ști cât iubește Domnul aceste osteneli ale tale!
A te osteni înseamnă a-ți vărsa sângele pentru dragostea lui Hristos. Nu deznădăjdui, vei cunoaște harul, vei gusta bucuria!
Îmi scrii că și așa, chiar nedeplină fiind săvârșirea pravilei tale, Domnul îți trimite negrăitele Sale bucurii; îți repet, ia aminte, Domnul ți le trimite! Nu este aceasta o minune, nu este aceasta iubirea Sa neînțeleasă?
Cum dar nu-ți va trimite El mai mult, văzând că și tu te ostenești mai mult? Nu te baza pe meritele ostenelilor tale, căci doar ele nu vor atrage niciodată harul. Harul se dă după iconomia lui Dumnezeu, atât cât să nu ne mândrim. Poate că, dacă Domnul ți-ar da în fiece clipă har, te-ai mândri peste măsură și sufletul tău ar cădea în ispite din care nu știu dacă te-ai mai ridica. De aceea, Domnul îți dă harul după cum vrea El, dar tu nu înțelegi, tu nu înțelegi, inima mea dulce, copilul meu, însă ține-te aproape de Domnul, acolo unde îți este ție bine, iar dragostea Lui îți va fi tămadă.
Încearcă a săvârși pravila cu simțire și cu puțină străpungere. Pesemne, ai gândit că obligatoriu va veni și harul, odată cu plinirea a toată pravila. Nu este așa. Harul vine dacă ne smerim… Pune-ți în minte, atunci când te așezi la rugăciune, că ești nevrednic să stai în fața Celui Care te acoperă cu dragostea Sa și te ferește de la pieire, că te afli înaintea unei mari taine: iubirea lui Dumnezeu.
Atunci când mi-ai scris poezia aceasta minunată și plină de simțire duhovnicească, parcă te vedeam, copilul meu, în chiliuța ta, copleșit dintr-odată, de șuvoiul dragostei dumnezeiești, cu obrajii șiroind de lacrimi, așa cum și scriai. Vezi, Domnul dă harul când vrea El… Tu caută smerenia, smere-nia… Smerenia, eu nu știu cum să-ți spun să o cauți, nu știu, iubirea mea, iartă-mă!
Ci cred că, dacă vei vrea să ai o inimă milosârdă și blândă, Domnul îți va rodi în suflet smerenia. Mai scrie-mi, mai scrie-mi. Nădăjduiește, bate, strigă, rabdă… IUBEȘTE pe Domnul până la ultima ta picătură de sânge. Nu-ți va părea rău.
Te îmbrățișez și eu cu multă dragoste și îți spun încă o dată: nu uita, copile, te acopăr și eu cu mantia mea veche și roasă de molii.
Părintele Selafiil
P.S. Cearcă, cearcă pe „Doamne Iisuse”. Nu ți-o spun în zadar, copile!
Cuviosul Selafiil, Scrisori din Siberia, Editura Sophia, 2024, pp.46-48
