„(…) Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romanăși, ca să nu o părăsească nicicum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii(…)”.
Antonio Bonfini
Ziua Limbii Române este o sărbătoare și mai mult, un prilej de recunoștință și de aducere-aminte pentru toți cei care au iubit și au apărat limba strămoșilor noștri. Pentru poporul român, de-a lungul veacurilor, limba nu a fost doar un mijloc de comunicare, ci semnul suprem al identității, pentru care, de multe ori, au fost gata să jertfească totul. Această raportare impresionantă la valoarea limbii ne-a fost transmisă încă din secolul al XV-lea, de umanistul italian Antonio Bonfini, aflat în calitate de secretar la curtea regelui Matei Corvin, care i-a cunoscut direct pe români.
El scria cu admirație: „Românii, așadar, provin de la romani, ceea ce este dovedit până în zilele noastre prin limba lor, care, chiar dacă se află în mijlocul unor popoare barbare atât de diferite, nu a putut fi stârpită. (…) Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romanăși, ca să nu o părăsească nicicum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii (Antonio Bonfini, Rerum Ungaricarum decades, Decas III, Liber IX, ediția tradițională Teubner (1936), p. 538).”
Acest fragment nu evidențiază doar valoarea limbii române ca element de continuitate și identitate, ci confirmă și originea latină a limbii a limbii române, demonstrând că românii au păstrat-o cu încăpățânare în ciuda tuturor vicisitudinilor istorice, înconjurați fiind de popoare care nu aveau vorbeau aceeaşi limba ca ei. Istoricul Ioan-Aurel Pop remarcă pe bună dreptate că Bonfini dezvăluie astfel lumii secretul existenței românilor în acest colț de Europă: apărarea limbii mai presus de orice. Nu istoria cuceririi romane sau înființarea provinciei Dacia au constituit fundamentul acestei statornicii, ci continuitatea limbii, păstrată cu dârzenie de poporul român în ciuda tuturor valurilor migratoare. Prin limbă și prin credință, românii și-au purtat propria lume și propria identitate peste veacuri. Să afirmi că un popor a supraviețuit de-a lungul veacurilor pentru că și-a apărat limba mai presus de viața sa, nu este doar un compliment, ci o adevărată filosofie de viață. Cu alte cuvinte – afirmă istoricul Ioan-Aurel Pop – Bonfini dezvăluie lumii secretul existenței românilor în acest colț îndepărtat al Europei: apărarea, înainte de orice, a limbii! Prin limbă și prin credință, românii poartă cu ei propria lor lume și trăire ca neam și ca generație(cf. Ioan-Aurel Pop, Românii „luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii”, în Revista Cultura, seria a III-a, nr. 14 (560), 6 aprilie 2017, p. 16, acces articol online).
Ziua Limbii Române are pentru românii aflați în Diaspora o semnificație chiar mai profundă decât pentru cei rămași în țară. În Europa trăiesc astăzi peste două milioane de români, care duc cu eiși fac cunoscută limba română în comunitățile în care s-au stabilit. Prin ei, limba noastră devine un mesager direct al culturii și identității românești dincolo de granițe. Românii din Diaspora transmit copiilor și celor din jur, patrimoniul lor cultural prin limba română, păstrând astfel vie legătura cu rădăcinile, cu istoria și cu tradițiile strămoșești. Românii plecați în afara granițelor rămân legați de țara lor prin credință, tradiții și, mai ales, prin limba română.
În acest context, Ziua Limbii Române, sărbătorită la 31 august, devine nu doar un eveniment festiv,ci o mărturisire de credință în identitatea noastră. Pentru românii din țară și din diaspora, limba română este codul continuității și al memoriei colective, o legătură afectivă cu familia, cu rădăcinile și cu istoria.
Vorbirea limbii române în diaspora se împletește cu adaptarea la noul context socialși cultural alțării de adopție, dar acest proces comportăși aspecte neprevăzute. De cele mai multe ori, limba română rămâne limitată la spațiul familiei, la întâlnirile comunitare și la slujbele de duminică din biserici, în timp ce viața de zi cu zi – școala, locul de muncă, relațiile sociale – impune folosirea limbii țării gazdă. Această realitate face ca româna să fie uneori percepută de cea de a doua generație de migranți, nu ca o limbă „a tuturor zilelor”, ci ca o limbă a rădăcinilor și a legăturii cu părinții și bunicii. Pentru prima generație însă, limba română are menirea de a trezi amintiri legate de copilărie, de familie, de școală, cuvinte care poartă cu ele emoție și familiaritate într-un spațiu străin, departe de țară. Românii din Italia caută să-și recunoască și să-și cultive propriile valori într-un mediu diferit, contribuind activ la societatea gazdă, dar și păstrând tradițiile, obiceiurile, limba și întregul sistem de valori moștenite din spațiul de origine. Astfel, limba română nu este doar un mijloc de comunicare, ci și un simbol al apartenenței și al continuității identitare pentru comunitățile românești din Italia.
În cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în toate parohiile se acordă o atenție deosebită transmiterii limbii române către noile generații. Prin școlile parohiale și catehetice, prin activități educative și ateliere, cea de a doua generație de migranți, copiii români născuți în Italia au ocazia să învețe limba română și, odată cu ea, să primească valorile culturaleși spirituale românești. Astfel, limba română devine nu doar un mijloc de comunicare, ci și o punte între generații, o ancoră de identitate și de continuitate în viața comunităților românești din diaspora. Din acest motiv, păstrarea limbii române devine un obiectiv și o dorință exprimate explicit în statutele tuturor parohiilor ortodoxe românești din Italia. Locașurile de cult sunt spații de conservare a credinței, a limbii și a tradițiilor strămoșești, fapt concretizat prin activitatea liturgică, misionară și culturală desfășurată în limba română.
În biserici, la sărbători, în familieși înșcolile parohiale, limba română devine spațiul comun în care copiiiși părinții își recunosc rădăcinile. Prin ea, românii își transmit poveștile, colindele, rugăciunile și cântecele, ducând mai departe nu doar cuvinte, ci întreaga lor identitate. Se observă, astfel, o strânsă corelație între limbă, cult, cultură și tradiții. Prin limbă se transmit valorile credinței, dar și un bogat conținut cultural și tradițional, parte a patrimoniului imaterial.
Sărbătorind limba română, sărbătorim de fapt unitatea și dăinuirea noastră ca popor și bogăția noastră culturală.
La mulți ani, Limbii Române!
Violeta Popescu
