Selectează o Pagină

Loading

În fiecare an, la data de 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Apostol Andrei, cunoscut și ca Întâiul Chemat și Ocrotitorul României. În țara noastră, Sfântul Andrei se bucură de o cinste deosebită, fiind considerat Apostolul românilor și cel care a adus creștinismul în rândurile poporului român. Astfel, diverse mănăstiri și biserici de mir îl au drept ocrotitor, sărbătorindu-l în fiecare an prin slujbe religioase și evenimente culturale, marcând astfel importanța sa ca ocrotitor al românilor de pretutindeni.

În 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să însemneze ziua dedicată Sfântului Apostol Andrei cu cruce roșie în calendarul bisericesc. Ulterior, în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. Prin hotărârea Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, ziua prăznuirii sale a fost consfințită oficial ca sărbătoare națională bisericească.

Ca urmare a adâncii evlavii manifestate de credincioșii ortodocși români față de Sfântul Apostol Andrei, acesta a fost ales ca ocrotitor al Catedralei Mântuirii Neamului, fiind desemnat ca al doilea hram al lăcașului de cult. Primul hram al acestei catedrale este dedicat praznicului Înălțării Domnului.

Moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996. Numele sfântului este strâns legat de originea Bisericii din România. Conform mărturiilor istoricilor și a Sfintei Tradiții, Sfântul Andrei este recunoscut ca fiind primul propovăduitor al Evangheliei în rândul strămoșilor noștri daco-romani. Astfel, se subliniază că pe teritoriul țării noastre, creștinismul are origine apostolică.

Sfântului Apostol Andrei i-a fost încredințată misiunea de a propovădui Evanghelia în regiunile din apropierea Mării Negre. Este documentat că, în călătoriile sale, Sfântul Apostol Andrei a predicat cu siguranță Evanghelia, atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică, teritoriu care corespunde Dobrogei de astăzi.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României la data de 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților la data de 26 iunie 2012, apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se cinstește Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost oficial desemnată ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Pentru comunitatea românilor ortodocși din Italia, dragostea față de Sfântul Apostol Andrei a primit o cu totul altă însemnătate, începând cu anul 2008, când a luat ființă Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, el fiind unul dintre ocrotitorii Episcopiei, alături de Sfântul Apostol Petru și de Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. Sfântul Apostol Andrei este și ocrotitor al mai multor parohii din cuprinsul Eparhiei.

Sute de pelerini din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, merg, uneori însoțiți de ierarhii episcopiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfințitul Părinte Arhiereu vicar Atanasie de Bogdania, la Amalfi, locul unde se află o parte din moaștele Sfântului Apostol Andrei.

Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit în insula Patras, în jurul anului 60. În anul 357, trupul său a fost mutat, împreună cu cel al Sfântului Apostol Luca, la Constantinopol, de împăratul Constant al II-lea, capul său rămânând în insula Patras. În anul 1206, în timpul ocupației Constantinopolului (a patra cruciadă), legatul pontifical Pietro Capuano din Amalfi a luat sfintele moaște, aducându-le în Italia, unde, doi ani mai târziu, pe data de 8 mai 1208, erau primite cu alai la Amalfi fiind așezate în cripta catedralei, unde pot fi cinstite şi astăzi. După invazia turcă din Grecia, în anul 1460, capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus la Roma de către Toma Paleologul, la cererea papei Pius al II-lea, şi a fost păstrat timp de cinci secole în biserica S. Pietro de la Vatican, în stâlpul zis al Sfântului Andrei. În anul 1964, papa Paul al VI-lea a înapoiat Bisericii din Patras o parte din capul Sfântului Andrei. Menționăm faptul că fruntea Sfântului Apostol Andrei este prezenta în Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos, de lângă Mănăstirea Vatoped.

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru, frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

ro_RORO