Selectează o Pagină

Loading

1 Septembrie

Începutul anului bisericesc | Crearea lumii care plinește cununa anului

Sf. Cuv. Dionisie Exiguul

 

De la ziua omului la ziua Domnului

Prima zi a lunii septembrie ne deschide calea spre noul an bisericesc, iar noul an bisericesc se află sub semnul facerii lumii. Dumnezeu face lumea pentru a-și arăta dragostea și înțelepciunea Sa, atât întru cele văzute cât și întru cele nevăzute.

În primele cinci zile Dumnezeu face (creează) făptura cea văzută (universul vizibil), iar ziua a șasea o încununează cu facerea omului, căruia îi dăruiește chipul și asemănarea Sa. Deci, dacă ziua a șasea este prin excelență ziua omului, atunci ziua a șaptea este ziua lui Dumnezeu, ziua în care Domnul se odihnește, iar noi Îi aducem slavă și mulțumire.

Pe de o parte, facerea lumii ne duce cu gândul la atotputernicia și slava lui Dumnezeu, dar pe de alta ne amintește și de căderea omului, și a întregii făpturi împreună cu el – cea mai mare tragedie. Această cădere va fi răscumpărată de Hristos, prin pătimirea, moartea și slăvita Sa Înviere din morți, care marchează ziua a opta, ziua înnoirii, ziua împărăției, ziua lui Adam cel nou, Care aduce viața cea adevărată, viața cea fără de moarte.

Anul bineplăcut Domnului

La acest praznic, rânduit de Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, auzim în evanghelia de la Luca, o prorocie de la Isaia, citită de Însuși Domnul Hristos, care se împlinește în această zi binecuvântată:

Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Is. 61, 1-2 şi Lc. 4, 18-19).

Împărțirea timpului vieții noastre între praznice mari sau mici și pomenirea zilnică a unuia sau a mai multor sfinți, constituie tot atâtea prilejuri de a da un sens binecuvântat și sfințitor timpului, pe care Dumnezeu ni-l dăruiește spre a-l trăi și folosi cu rost mântuitor.

Dacă la început de an nou civil, obișnuim să tragem concluzii privitoare la cele ale lumii, la fiecare început de an nou bisericesc ar trebui să tragem concluzii privind cele sufletești, fiind un moment de cugetare și de repoziționare față de ce este cu adevărat important pentru noi, și anume, viața duhovnicească, iar nu grija după cele ale trupului.

Dar cum putem birui cele ale trupului? Cum putem bine plăcea Domnului? Cum putem renunța la păcate, la neputințe, la vicii? Cum ne putem sfinți viața? Cum putem sfinți timpul și a nu-l irosi? Răspunsul ni-l dau Părinții Bisericii: vremea vieții este vremea pocăinței, vremea lucrării noastre, căci pocăința, ca avânt și întoarcere necontenită către Dumnezeu, nu are sfârșit în această lume.

Dacă ne vom aținti zilnic privirile minții și tânjirea inimii noastre către Dumnezeu și către cele veșnice, încet-încet vom vedea că ceea ce este al morții în sufletele și în trupurile noastre, va fi înghițit de Viață (2 Cor. 5, 4).

De la timpul vieții la timpul veșniciei

Fiecare moment al vieții noastre constituie un prilej de a ne îndrepta gândul la Dumnezeu și a preface timpul pe care îl avem de trăit, dintr-un timp irosit, în timpul veșniciei. Este un prilej de a preface tot ceea ce lucrăm și împlinim, într-o rugăciune, într-o adevărată liturghie. Să luăm, așadar, aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: „Deci luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele viclene sunt. (Efes. 5, 15-16).

Așadar, din timpul pe care noi îl petrecem zi de zi, cronometrat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni și ani (timp care, pentru noi muritorii, este ca o numărătoare inversă spre moarte), avem posibilitatea să facem un timp sfințit sau un timp pierdut. Când îl împletim cu Dumnezeu, în tot ce facem, gândim sau plănuim, atunci fiecare moment al vieții noastre se preface, din timp al morții, în timp binecuvântat și sfințit, timp care se întâlnește cu veșnicia – „timpul” lui Dumnezeu. Tot ceea ce gândim, plănuim sau lucrăm împreună cu Dumnezeu, se preface: din gând, plan sau lucrare „omenească”, în împreună-gândire și împreună-lucrare cu Dumnezeu. Ele primesc pecetea sfințeniei și a veșniciei, proprii lui Dumnezeu.

Lucrarea noastră de o viață trebuie să fie aceea de a-L lăsa pe Dumnezeu să grăiască întru inimile noastre și să lucreze întru noi toate cele bineplăcute Lui și folositoare nouă și aproapelui nostru spre mântuire. Sau, cum ne învață Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: „Nu-i nevoie, deci, să vă îngrijiți de spini. Nu vă lăsați prinși de urmărirea răului. Așa ne vrea Hristos, să nu ne îngrijim de patimi și de vrăjmașul… Nu ajungeți sfinți vânând răul. Lăsați răul. Să priviți către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să stați în afara ușii și să alungați răul, mai bine disprețuiți-l, nebăgându-l în seamă. Năvălește asupra voastră răul? Voi dăruiți-vă toată puterea lăuntrică binelui, adică lui Hristos. Rugați-vă: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Știe El cum să vă miluiască, în ce chip. Și, când vă umpleți de bine, nu vă mai întoarceți spre rău. Deveniți, prin harul lui Dumnezeu, buni. Unde să mai afle răul loc atunci? Se risipește!”

În această primă zi a anului bisericesc, alături de Sfântul Simeon Stâlpnicul, mare nevoitor din părțile Siriei († 459), se face și pomenirea unui Sfânt Părinte al Bisericii, originar din părțile Dobrogei de astăzi (odinioară Scythia Minor), care s-a născut în jurul anului 470 și a adormit întru Domnul în jurul anului 544, la Roma. Este vorba de Sfântul Dionisie Exiguul (de la exiguus – neînsemnat, smerit, mic – așa cum se considera pe sine), călugăr în sudul Italiei la Vivarium (astăzi Squillace), unde s-a format ca și traducător. El a ajuns la Roma în jurul anilor 500 și a compilat prima culegere de canoane, începând cu cele Apostolice și terminând cu cele de la primele patru Sinoade Ecumenice (a toată lumea), devenind astfel părintele Dreptului Canonic în Apus. El s-a mai făcut cunoscut pretutindeni și pentru faptul că a calculat anii de la nașterea Domnului Hristos, devenind astfel întemeietorul erei creștine, fapt care face că și noi, astăzi, calculăm anii după principiul stabilit inițial de el.

Sfântul Dionisie Exiguul, care este unul dintre cei trei ocrotitori ai Episcopiei noastre, alături de Sfinții Apostoli Petru și Andrei, ni se face pildă vrednică de urmat, astăzi, la început de an bisericesc, prin felul în care și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii lui Hristos, punându-și în folosul obștii creștinești toate darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

De aceea, îl rugăm pe Sfântul Dionisie Exiguul să binecuvânteze acest nou început, și să ne călăuzească pe calea plină de încercări a vieții, pentru a petrece vremea ce ne-a mai rămas, multă sau puțină, întru curățirea sufletului, spre sfințire și mântuire.

Cealaltă vreme a vieții noastre, în pace și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem!

† Atanasie de Bogdania

ro_RORO